Ce se întâmplă când „doi tineri de altfel cu totul obișnuiți și perfect sănătoși” se rătăcesc într-o noapte ploioasă și ajung la castelul unui savant excentric, unde nimic nu este ceea ce pare, iar convențiile sociale sunt primele care dispar?
I see you shiver with antici…pation!
Într-o sală de aşteptare, în care nu ştim ce se aşteaptă, trei oameni încearcă să facă faţă lipsei de ocupaţie, plictiselii şi trecerii timpului. Cel de-al patrulea cântă la violoncel, impertubabil, fără oprire. Dacă la început, muzica sa stârneşte interesul celorlalţi, acesta se transformă treptat în indiferenţă, apoi chiar în exasperare și în refuzul de a-l mai asculta pe cântăreţul necunoscut şi învăluit de mister.
Unele povești sunt prea improbabile ca să fie ficțiune. În Mai 1971, Adalbert Moka a deturnat un avion Tarom cu tot cu pasageri, copilot și telegrafist și a fugit din România comunistă. MOKA recompune povestea vieții sale prin cincisprezece tablouri memorabile, fiecare surprins în clipa exactă în care totul se schimbă. Tandre, tulburătoare, absurd de amuzante și surprinzător de intime, aceste imagini îi invită pe spectatori să pătrundă într-o poveste adevărată, în care fiecare cadru deschide o nouă întrebare, iar libertatea se dovedește mult mai greu de atins decât evadarea.
Această coproducție reprezintă un moment important pentru viața teatrală a orașului. În spectacolul MaRó, actorii Teatrului Szigligeti și cei ai Teatrului Regina Maria nu doar împart aceeași scenă, ci participă la un proces artistic comun, bazat pe dialog, încredere și cunoaștere reciprocă. Întâlnirea celor două trupe poate fi valoroasă atât din punct de vedere profesional, prin apropierea unor experiențe și practici teatrale diferite, cât și la nivelul comunității, deoarece creează o punte între publicurile celor două instituții.
Spectacolul „Cancel_arie”, de Mihaela Michailov, explorează felul în care polarizarea politică, pornind de la contextul recentelor alegeri prezidențiale, se reflectă în mediul școlar și în relațiile dintre profesori, părinți și elevi. Printre temele conexe abordate se numără prejudecățile din diferite structuri sociale, deprofesionalizarea mass-mediei, condiția profesorilor, frica generată de sistem și dezechilibrele de putere în relațiile dintre profesori, părinți și elevi. Scris special pentru această coproducție, în urma unui proces de documentare bazat pe știri, interviuri și discuții, textul propune un punct de plecare pentru dialog și reflecție, în special pentru elevi și cadre didactice.
În lumea plină de culoare a „Pețitoarei”, căsătoria se negociază, alianțele se construiesc cu grijă, iar zestrea cântărește adesea la fel de mult ca sentimentele. Cuplurile se formează după strategii bine calculate, iar avantajul social și economic pare să fie cheia unei uniuni reușite. Însă adevărata măiestrie a pețitoarei se dezvăluie atunci când interesul și iubirea se întâlnesc, iar dragostea își găsește loc printre calcule și aparențe.
„Unchiul Vania” ne vorbește despre felul în care oamenii merg mai departe, uneori stângaci, alteori cu o neașteptată siguranță, căutând un sens și o urmă de dragoste în zilele care par să se repete la nesfârșit. Un spectacol cald, profund uman și la fel de actual, în care zâmbetul apare exact când te aștepți mai puțin.
Spectacolul „N-am înțeles niciodată cum simte aerul că ai plecat” este inspirat din universul poetic al Anei Blandiana și îmbină două teme centrale ale poeziei sale: dragostea și moartea, pornind de la imaginea cuplului. Acesta este reîntrupat într-o formă androginică, apoi redus la doi, ca într-un final să se dizolve în veșnicie și să se recâștige prin poezie.
Cu: Anda Tămășanu și Ciprian Ciuciu
Regie colectivă
Coordonator: Florina Dometi
Videoart: Ciprian Ciuciu
Video: Ramona Nemeș
Muzica: Khaleea/Alexandra Koszeghi
Regizor tehnic: Diana Sîrghi
Sunet: Olimpiu Domide
Lumini: Sorin Precup
Cabiniere: Liana Domide, Florica Căvescu
Machior/Coafeză: Dana Drăgoiu
Recuzitoare: Argentina Fodor
Tehnicieni scenă: Cristian Segărceanu, Cristian Domide, Nicolae Segărceanu, Dragoș Crosman, Sorin Mudura
Spectacolul face parte din programul TRM Poezie.
Spectacol recomandat persoanelor peste 12 ani!
Data premierei: 27 martie 2026, Sala Transilvania
Confortul domestic a două cupluri este perturbat de o suspiciune măruntă și de un alibi improvizat în grabă. Minciuna, spusă pentru a salva aparențele, scapă rapid de sub control și atrage într-un joc absurd un al treilea cuplu, complet străin de conflictul în care se trezește prins.
Situația atinge punctul culminant într-un spațiu comun, unde personajele ajung să împartă aceeași masă și același decor, fără a împărtăși însă aceeași realitate. Fiecare cuplu trăiește propria versiune a adevărului, iar suprapunerea acestor realități paralele generează o tensiune comică irezistibilă și un suspans constant.
Cum iubește cealaltă jumătate este o comedie sclipitoare despre eroziunea relațiilor, comunicarea defectuoasă și eforturile, adesea ridicole, pe care le facem pentru a menține o imagine impecabilă a vieții de cuplu. Cu un umor britanic fin și un ritm amețitor, spectacolul invită publicul să privească, ca prin gaura cheii, un dezastru domestic construit cu precizie și ironie.
O regină cu puteri magice face un plan extraordinar pentru a le salva pe fiicele ei de imperiul bărbaților: provoacă un naufragiu și se retrage cu ele pe o insulă pustie pentru a construi o republică a femeilor, cu prețul scufundării unei întregi armate. Dar acolo au parte de o surpriză de proporții când descoperă că insula este locuită deja de trei bărbăți, un tată cu cei doi fii ai lui, care s-au izolat pentru a se proteja de suferința provocată de femei. Puși în fața acestei noi realități și dezamăgiți că planurile lor au eșuat, regina și tatăl băieților trebuie să găsească noi soluții salvatoare. Numai că legile atracției au propriile lor planuri.
„Tandrețea”, de Alfredo Sanzol, este o comedie romantică cu ecouri din opera shakespeariană, care transformă „războiul dintre sexe” într-un joc plin de umor. Dincolo de satirele despre patriarhat, resentimente și dorința de control, spectacolul vorbește despre fragilitatea oamenilor în fața iubirii și despre posibilitatea, imperfectă, dar necesară, a reconcilierii.
Dramatis Personae:
Regina Smarald: Giorgiana Coman
Prințesa Somon: Anca Sigmirean
Prințesa Rubin: Alina Leonte
Tăietorul de lemne Maro: David Constantinescu
Tăietorul de lemne Verdemarin: Eugen Neag
Tăietorul de lemne Bleuciel: Pavel Sîrghi
Regia: Mihai Gligan
Dramaturg: Vlad Sălbatecu
Decor: Előd Golicza
Costume: Cristina Breteanu
Sound design: Richard Balint
Spectacol recomandat persoanelor peste 14 ani!
Data premierei: 15 martie 2026, Sala Transilvania
✈️ PARTICIPĂRI LA FESTIVALURI
Inspirată din anunțurile matrimoniale ale vremii, seria de schițe umoristice „Tanța și Costel” a cunoscut un succes răsunător, devenind un reper al cupletului comic românesc, atât pe scenă, cât și la televiziune. Spectacolul reunește, sub forma unui puzzle scenic, o suită de scene care urmăresc cu umor și ironie viața conjugală a celor doi, de la hotărârea de a se căsători până la conflictele, situațiile tensionate sau savuros de comice ale traiului în doi. Tanța și Costel sunt oameni obișnuiți, cu defecte, stângăcii de limbaj, dorințe și visuri, surprinși într-o oglindă comică ce exagerează trăsături și situații pentru a scoate la iveală atât diferențele dintre soți, cât și iubirea care, oricât de năbădăioasă, rămâne esența relației lor.
Deșteptarea urmărește povestea Amaliei, o adolescentă de 16 ani, elevă într-un liceu de prestigiu, prinsă între nevoia de validare, presiunea performanței și violența invizibilă a mediului online. Anunțul calificării ei la etapa națională a olimpiadei de română stârnește o avalanșă de reacții, dar nu pe pagina liceului, ci în părțile nemoderate și incontrolabile ale internetului – culminând cu o imagine compromițătoare care începe să circule în rândul colegilor și pe paginile de bârfă ale orașului.
O noutate în repertoriul Trupei Iosif Vulcan: lectura performativă „de ce vatmanul Frunză?”
Ce înseamnă o lectură perfomativă? Un eveniment teatral în care actorii citesc textul, dar o fac cu intenție scenică, cu energie, ritm, intonație, relații între personaje și cu mișcare scenică minimală, lumini, sunet sau proiecții. Accentul cade pe interpretare și prezență, nu pe mizanscenă completă.
„Această piesă poate fi numită o dramă psihoterapeutică clasică. În cinematografie și cultura populară, mai ales în seriale, există numeroase exemple reușite ale acestui gen – însă în teatru, aproape deloc. Povestea unui medic și a pacientului său (sau, ca în acest caz, a unei paciente) depășește aproape întotdeauna granițele practicii medicale, abordând o gamă mult mai largă de probleme – nu doar personale, ci și sociale, istorice și chiar filozofice. Încă de la început, îi lăsăm publicului libertatea de a ști cum se va sfârși povestea. Nu transformăm narațiunea lui Arthur Miller într-un roman polițist. Pur și simplu observăm cum s-au desfășurat evenimentele. Invităm spectatorii să urmărească nuanțele și caracterul profund uman al personajelor.” – Timofei Kuliabin
„Năpasta” este singura piesă scrisă de Ion Luca Caragiale în registru tragic, o creație care a stârnit de-a lungul timpului o receptare critică polarizată, oscilând între acuzații de plagiat și recunoașterea valorii sale dramaturgice.
„D-ale carnavalului” aduce pe scenă comedia inconfundabilă a lui Caragiale, plină de pasiuni mistuitoare, intrigi savuroase și situații absurde. Frizerul Nae Girimea jonglează între Mița Baston și Didina Mazu, în vreme ce partenerii acestora, Pampon și Crăcănel, rivali geloși și ridicoli, se lansează într-o veritabilă vânătoare de „Bibici”. Încurcăturile amoroase se amestecă cu bârfele și micile intrigi, pentru ca totul să culmineze într-un bal mascat, unde absurditatea și hazul greșelilor deja declanșate ating apogeul.
Viziunea regizorală a lui Vlad Trifaș depășește însă simpla comedie a situațiilor și încurcăturilor amoroase. Ea aduce în prim-plan profunzimea personajelor, prin decoruri și interpretări care evocă un univers balcanic accentuat, ce fuzionează firesc cu ironia și umorul caragialian. Cele mai nobile simțăminte se ciocnesc de impulsurile brute ale mahalalei, rațiunea este suspendată, iar personajele se abandonează unui patos nestăvilit, pe care doar oamenii cu un apetit nestăvilit pentru viață îl pot manifesta cu atâta naturalețe.
Montarea spectacolului D’ale carnavalului a luat naștere într-o stare de laborator, unde întreaga echipă a explorat umorul profund uman al lui Caragiale. Tipologiile sale nu aparțin doar trecutului, ci respiră în jurul nostru, oameni care ard la temperaturi ridicate, gata să izbucnească în orice moment, pentru că lumea lor – ca și a noastră – funcționează mereu la limită.
Carnavalul devine metafora acestui univers tensionat, unde măștile, aparențele și confuziile intenționate creează un permanent pericol al exploziei. Râsul pe care îl propune spectacolul nu este doar comic, ci necesar: un mecanism de eliberare și recunoaștere într-o realitate în care fragilitatea umană și ridicolul coexistă inevitabil. – Vlad Trifaș
de Andrew Bovell | traducerea: Vlad Bălan
Cu toții avem nevoie de un spațiu sigur, unde să știm că ne putem întoarce atunci când viața nu merge în direcția pe care ne-am dorit-o. Un loc al nostru, care să ne protejeze și în care lucrurile să rămână intacte, așa cum le știam dintotdeauna. Ce se întâmplă însă în momentul în care ne trezim că acel adăpost personal se surpă din cauza șubrezimii de care nu știam nimic sau pe care am ales s-o ignorăm?
Rosie, mezina familiei Price, aflată într-o călătorie prin Europa în anul ei sabatic, se vede nevoită să se întoarcă acasă, pentru a-și regăsi echilibrul. Aici, ea este întâmpinată de toată familia și, pentru o clipă, totul pare neschimbat: tatăl, care îngrijește grădina de trandafiri, mama, care are o rezolvare pentru orice, Ben, care nu reușește nicicum să mențină o relație, Mark, care a fost mereu fratele mai retras și Pip, care pare că trăiește o viață fericită alături de soțul ei și cei doi copii. Această imagine este însă doar o iluzie pe cale să dispară în momentul în care lucrurile nespuse dintre aceștia ies la suprafață, iar echilibrul relațional care se dovedește fragil este pus la încercare.
de Maria Lado, regia Elvira Rîmbu
Spectacolul este o poveste foarte simplă. O poveste despre dragoste: dragostea dintre un băiat și o fată, dragostea față de semeni, dragostea față de animale…
O poveste despre chinurile alegerii și despre spiritul de sacrificiu. O poveste cu oameni, animele și chiar și îngeri. Cu râs, cu plâns… un amestec de comedie, dramă și lirism. Ca și în viață, toate aceste trei elemente merg mână-n mână.
