Română (ro-ro)
- Details
- Category: Stagiunea 1968-1969
Comedie de D.R.Popescu
Premieră pe ţară
În „Vieţi paralele”, Plutarh consemnează evenimentul istoric al răpirii lui Cezar de către un grup de piraţi şi descrie modul în care conducătorul roman îi amuza pe răpitorii săi, scriind poezii şi discursuri pe care apoi le declama: „pe cei cărora nu le plăceau îi numea de-a dreptul neciopliţi şi barbari şi adesea îi ameninţa, râzând, că-i spânzură. Piraţii erau încântaţi de purtarea lui Caesar, socotind îndrăzneala lui drept simplitate şi glumă.” Acest eveniment istoric este preluat de D.R. Popescu ca pretext pentru a crea o piesă ce pune în discuţie ideea tiraniei, a forţei, a dictaturii. Prizonier, Cezar îşi întrevede întregul viitor: victoriile repurtate, puterea pe care o va deţine în Imperiul Roman, iubirea cu Cleopatra, chiar şi asasinarea în Senat. Contrar derulării istorice cunocute a evenimentelor, Cezar este asasinat de Căpitanul piraţilor, care hotărăşte să i se substituie şi să joace el scenariul avansat de Cezar. Dar Căpitanul va fi, la rândul său, suprimat de Slabul, astfel încât şirul de uzurpatori ar putea continua, nesfârşit, dintr-o epocă în alta. Identitatea posibilului/viitorului împărat roman se pierde; un dictator purtând numele de Cezar tot va exista, fără să se mai ştie însă exact cine a fost el. Stilul compozit, presărat cu elemente parodice sau de anticipaţie istorică, umorul absurd, grotescul conlucrează pentru conturarea unei tematici cu rezonanţă în societatea românească din acea epocă: mecanismul de formare a dictatorului. În definitiv, piesa sugerează că măştile, veşmintele, timpurile se schimbă, dar esenţa – necesitatea dictaturii – rămâne aceeaşi.
- Details
- Category: Stagiunea 1967-1968
de George Farquhar
Traducerea: Victoria Gheorghiu şi Lucia Pascal
Inspirată din experienţa personală a dramaturgului irlandez, „Ofiţerul recrutor” înfăţişează aventurile ofiţerilor Plume şi Brazen, aflaţi în Shrewsbury pentru a recruta soldaţi. Comedia ironizează mascarada înrolări soldaţilor meniţi a o sluji pe regina Angliei şi mirajul banilor câştigaţi din armată care i-ar salva pe ţăranii simpli de la sărăcia cotidiană. Acţiunea bogată şi colorată amestecă viaţa zgomotoasă a armelor cu intrigile sentimentale, inlcuzând deghizări şi confuzii, replici cu două tăişuri şi mult umor sănătos care asigură succesul de public al piesei.
- Details
- Category: Stagiunea 1967-1968
Comedie în cinci acte de Molière
Traducerea: Alexandru Toma
Depărtându-se definitiv de estetica farsei, această comedie de caracter a lui Molière se constituie atât ca un tablou de moravuri, cât și ca satiră a defectelor umane, anunțând tendințele liberale ce aveau să caracterizeze arta iluministă a secolului următor.
Aristocratul Orgon îl primește în casa lui pe Tartuffe, luându-l drept un creștin exemplar, adept al austerității morale (pentru alții, nu pentru el însuși, așa cum se va demonstra pe parcursul piesei). În timp ce Orgon și mama lui îl apreciază pe Tartuffe, ceilalți membri ai familiei îl văd așa cum este în realitate – un aventurier ipocrit și aservit plăcerilor senzuale ale vieții, ce profită de naivitatea bogatului său protector. Acesta i-o oferă drept soție pe fiica sa, Mariane, nevăzând cum Tartuffe încearcă să îi seducă de fapt soția. Elmira pune la cale un plan prin care intențiile duplicitarului Tartuffe sunt dejucate și adevărata lui fire iese la iveală chiar sub ochii uluiți ai lui Orgon. Falsul bigot însă, mai are o carte de jucat: servindu-se de niște documente compromițătoare pe care Orgon i le încredințase fără a se teme de ceva, Tartuffe îl denunță la curtea regală. Imprudență fatală: păstrând o mare afecțiune pentru Orgon, care îl servise odinioară cu credință, regele îl iartă, iar cel arestat va fi chiar trădătorul Tartuffe.
- Details
- Category: Stagiunea 1967-1968
„Caleidoscop satiric” a pornit de la premiza că scena, prin calităţile sale audio-vizuale poate face textul literar mult mai accesibil; astfel, scopul spectacolului a fost promovarea scenică a literaturii prestigioase. Recitalul de literatură a cuprins două părţi: un colaj de poezie şi proză satirică de la antici până în contemporaneitate (Fedru, La Fontaine, François Villon, Topârceanu, Grigore Alexandrescu, I. A. Krîlov, I.L. Caragiale, Tudor Muşatescu, Tudor Arghezi) şi 3 opere fără legătură aparentă în partea a doua: monologul dramatic „Telegrama” de Aldo Nicolaj, schiţa „Musafirul nepoftit” de Petre Locusteanu şi piesa pentru televiziune într-un act „Noul locatar” de Eugen Ionescu.
- Details
- Category: Stagiunea 1967-1968
Satiră în două părţi de Aurel Baranga
„Opinia publică” este una dintre cele mai jucate piese din perioada comunistă în teatrele din România. Titlul piesei este justificat astfel de autor: „… eu cred cu o putere nemărginită în forţa acestui personaj colectiv care nu poate fi indus în eroare şi ale cărui judecăţi sunt, întotdeauna, fără greşeală. Oamenii –adică Opinia Publică – sancţionează cu un simţ al justiţiei care exclude orice eroare”.
Autorul subliniază prezenţa insuportabilă şi periculoasă a non-valorilor (laşitatea, lipsa de răspundere, ipocrizia, demagogia, obtuzitatea, favoritismul) şi necesitatea unei atitudini lucide şi intransigente pentru înlăturarea lor. Într-adevăr, astfel de valori negative sunt rând pe rând compromise, tratate ironic sau caricatural, şarjate polemic.
Ul element inedit al piesei îl reprezintă încurajarea participării cel puţin tacite a spectatorilor: un personaj iese din timpul şi spaţiul convenţional al spectacolului şi se adresează direct publicului din sală, îndemnându-l să ia parte la „dezbatere” şi să găsească o soluţie a conflictului.
În articolul „La o nouă lectură”, din România Literară, nr. 14/2003, criticul Alex Ştefănescu îl consideră pe Aurel Baranga „un I.L. Caragiale produs de cultură comunistă (…). Ambii dramaturgi aduc pe scenă viaţa de fiecare zi, cu insignifianţa ei agitată, cultivă comicul de limbaj, exploatând resursele oralităţii, imaginează qui-pro-quo-uri, stabilesc o complicitate cu publicul, pe deasupra personajelor. Şi totuşi, Aurel Baranga nu reuşeşte să reconstituie strălucirea pieselor lui I. L. Caragiale, fiind moralizator, nu cinic, explicit, nu echivoc, prozaic, nu poetic.”
- Details
- Category: Stagiunea 1967-1968
Comedie în trei acte de Alejandro Cassona
Traducerea: Cornelia Petreanu şi Val Săndulescu
Premieră pe ţară
„Primăvara – sinuciderea interzisă” este o piesă construită pe un truc dramatic. Doctorul Roda, care a studiat mulţi ani psihologia celor care îşi pun capăt vieţii, are originala idee de a înfiinţa un sanatoriu pentru vindecarea maladiilor psihice care duc la acest gest extrem. Terapia se desfăşoară sub camuflajul unei structuri care, chipurile, facilitează întrajutorarea şi solidaritatea în drumul spre moarte; pacienţilor le sunt puse la dispoziţie mijloace moderne de sinucidere, dar şi cucuta socratică, veninul viperelor, baia călduţă sistem Seneca. În sanatoriu îşi găsesc refugiul Îndrăgostitul închipuit şi Doamna tristă, care îşi hiperbolizează în mod egoist durerea, întreţinând-o şi chiar admirând-o, Alicia, copleşită de singurătate şi Juan, suferind de un accentuat complex de inferioritate faţă de fratele său, căruia totul îi reuşeşte în viaţă. Dar, desigur, tot ce se întâmplă în decorul magnific al sanatoriului (un castel izolat, înconjurat de o superbă grădină) este o regenerare, o redescoperire a frumuseţii vieţii. Nimeni nu se sinucide, ba mai mult, pacienţii se reintegrează în viaţă cu speranţe sporite. Singura tentativă o face Chole, tânăra sănătoasă care a nimerit în sanatoriu printr-un accident turistic şi pe care o seduce lejeritatea cu care este abordată în sanatoriu ideea morţii. O comedie lirică originală, care demonstrează că există întotdeauna o cale de rezolvare a problemelor, care sunt, de regulă, mai puţin grave, mai puţin dramatice decât par la prima vedere. Remediul universal pare a fi viaţa socială, comunicarea reală cu aproapele.
- Details
- Category: Stagiunea 1967-1968
Feerie în şase tablouri în versuri de Valentin Avrigeanu
Destinat cu precădere audienţei tinere, spectacolul „Floare de nu-mă-uita” este o feerie având ca substrat lumea basmului. Pretextul piesei este înfruntarea dramatică, directă, dintre forţele răului, care vor să oprească timpul în loc şi personajele pozitive care sunt gata să investească totul pentru a asigura devenirea firească a lucrurilor. Aceste personaje pozitive nu poartă numele tradiţionale din basmele pentru copii, ci se numesc Boabă de Piper, Moş Ferigă, Fir de Busuioc sau Voinicul Freamăt. Textul reuşeşte să nu devină o ilustrare versificată a unei teze şi cucereşte prin poezia delicată, curgătoare, lipsită de stridenţe sau de elemente vădit moralizatoare. De altfel, în loc să îl transporte pe spectactor în lumea basmului, autorul o apropie pe aceasta privitorului, încercând să îi demonstreze că „povestea” este pretutindeni în jurul său, mai ales dacă doreşte şi învaţă să o descopere.
- Details
- Category: Stagiunea 1967-1968
Dramă istorică în patru acte de Ion Omescu
Piesă-metaforă, de factură romantico-patriotică, „Veac de iarnă” ne introduce în culisele vieţii politice de la curtea „unui domn fără nume, dintr-o epocă fără strălucire” (Ion Omescu). Personajul central generic şi vagul momentului istoric (probabil cândva în epoca premergătoare domniilor fanariote) servesc interesului autorului de a evita reconstituirea muzeală în favoarea unei drame autentice. Anii de glorie ai marilor domnitori au trecut; duşmanii care înconjoară ţara sunt prea mulţi şi prea puternici. În aceste condiţii, numai tratativele şi diplomaţia mai pot salva ţara. Statornic, prudent, circumspect în acţiuni, conştient de rolul său în dezvoltarea culturii naţionale şi europene, Domnul devine un simbol. El însumează trăsăturile multor domnitori patrioţi care au apărat integritatea hotarelor şi a fiinţei naţionale. Metaforic vorbind, el devine „vierul care acoperă via, o scoate din iarnă… o fereşte de frig.” Finalul piesei nu aduce rezolvarea conflictului: reprezentanţii puterilor străine continuă să asalteze tronul, iar viforniţa suflă: iarna nu s-a sfârşit.
- Details
- Category: Stagiunea 1967-1968
Comedie istorică, cu totul neistorică, în patru acte de Friedrich Dürrenmatt
Traducerea: Aurel Buteanu şi H.Radian
În „Romulus cel Mare”, Friedrich Dürrenmatt falsifică în mod intenţionat istoria: ultimul împărat al Romei, Romulus, nu este împăratul-copil cunoscut de istorie, ci un filosof sceptic, care destramă conştient imperiul. În timp ce în jurul lui lumea antică agonizează, el îşi găseşte un rost în creşterea găinilor, pe care le botează cu numele ultimilor împăraţi romani (găina purtând numele lui Odoacru – cuceritorul vizigot- este cea mai productivă în ouă). Ani de-a rândul el face pe bufonul şi nimeni din anturajul său nu realizează că această extravaganţă este, de fapt, o metodă. Evenimentele şi figurile istorice sunt modernizate şi bagatelizate într-o manieră ce aminteşte de G.B. Shaw şi contribuie la demontarea locurilor comune ale gândirii istorice şi ale literaturii. Conform acestora, prăbuşirea unui imperiu capătă neapărat conotaţii tragice. Dimpotrivă, în piesa dramaturgului eleveţian, acest eveniment are chiar valenţe comice, cu ironii subtile la adresa istoriei şi a personalităţilor sale. După cum menţionează autorul însuşi, „Tragismul piesei rezidă în comedia sfârşitului ei: pensionarea lui Romulus de către Odoacru”, conducător lucid care înţelege că odată cu preluarea teritoriilor cucerite, vor fi preluate şi problemele imperiului învins şi că noua lui putere va fi şi ea măcinată şi condamnată. Pe orizontul istoriei îşi face deja apariţia Theodoric.
- Details
- Category: Stagiunea 1966-1967
de William Shakespeare
Traducerea: Florian Nicolau
Cea mai scurtă dintre tragediile lui Shakespeare, dar numărându-se printre cele mai complexe creații ale sale, „Macbeth” ilustrează, utilizând diverse tehnici, printre care și mijloace ale fantasticului, care sunt consecințele dezastruoase ale ambiției nemăsurate și ale setei de putere. Prezicerile a trei vrăjitoare, conform cărora generalul Macbeth va deveni „than de Cawdor” și apoi însuși regele Scoției, aprind în sufletul lui Macbeth dorința de a le transforma în realitate, depășind orice obstacole și recurgând chiar la crimă. Alături îi stă Lady Macbeth, care întreține și potențează în fiecare moment ambiția soțului, de la câștigarea tronului la pierderea sa fulgerătoare. Trădările, asasinatele, groaza de a avea mâinile pătate de sânge, dar și reversul pozitiv al acestora – nobleţea, dorinţa de dreptate şi tăria de caracter sunt toate înfăţişate într-o piesă extrem de jucată în lume, în care problematica politică se împleteşte cu cea etică. Caracterul lui Macbeth a devenit de-a lungul timpului aproape o legendă, fiind sinonim cu renunţarea la umanitate în schimbul puterii absolute.
- Details
- Category: Stagiunea 1966-1967
de Camil Petrescu
Teren al aparențelor calme și al izbucnirilor pasionale, al confruntărilor cinice și al francheții, al erorilor sufletești și al iluminărilor tragice, „Act venețian” este mai mult decât o dramă a iubirii, o dramă a onoarei, categorie atât de specifică lumii meridionale. Pietro Gralla și Alta, căsătoriți în urmă cu mai mulți ani din dragoste sunt protagoniștii unui conflict complex, declanșat în momentul în care Cellino, tânăr patrician filfizon, subaltern al lui Pietro, apare întâmplător în casa lor. Părăsită cu zece ani în urmă de Cellino, Alta a visat mereu, măcar subconștient la el, de fapt, la imaginea închipuită de ea. Confruntarea dintre Alta și Pietro își are substratul în atitudinea diferită a celor doi în fața vieții și în reprezentările diferite pe care și le fac despre dragoste. Pietro își desfășoară viața după principii, în concepte, revendică lumea pe cale logică. Alta are o percepție a vieții concrete, participarea ei la cunoaștere este de ordin intuitiv. Pierzând iubirea, cei doi pierd sensul ordonator al vieții lor. Pietro pleacă departe, nu se știe unde, urmând probabil să își reia viața de luptător pe mări, iar Alta pe cea de artistă. Dacă vor supraviețui sufletește, dând un sens vieții lor – altul decât iubirea – ei se vor salva.
- Details
- Category: Stagiunea 1966-1967
Spectacol pentru copii şi tineret de Ion Lucian şi Virgil Puicea
Spectacolul-coupé pentru copii „Muşchetarii Măgăriei Sale”, alcătuit din „Cocoşelul neascultător” şi „Muşchetarii Măgăriei Sale” îmbină scopurile educative cu delectarea artistică. În „Cocoşelul neascultător” se înlănţuie o serie de acţiuni cu mesaj educativ: este nevoie să fii ascultător, să te speli dimineaţa cu apă rece, să nu uiţi gimnastica etc, încurajând prietenia, cinstea, curajul. Partea a doua, cu aspect de fabulă, se desfăşoară într-o pădure în care Ursul, Motanul şi Cocoşul trăiesc în armonie în aceeaşi căsuţă. Corbul, poştaşul pădurii, le aduce o veste teribilă: pe tronul regelui pădurii, ocupat de obicei de leu, s-a urcat Măgarul, rege prost şi rău, înconjurat de curteni ticăloşi. Cei trei decid să se facă muşchetari şi să se infiltreze printr-un şiretlic în garda Măgăriei Sale pentru a face dreptate. Prieteni adevăraţi şi curajoşi, ei înving toate piedicile şi readuc dreptatea în pădure. Privighetoarea, simbol al libertăţii, a fost închisă, dar e salvată şi în locul ei, în temniţă, intră uzurpatorii, Măgarul, Vulpea şi Lupul.
- Details
- Category: Stagiunea 1966-1967
Piesă în două părţi (10 tablouri) de Paul Everac
Prin multitudinea problemelor ridicate şi prin subtilitatea lor, piesa „Simple coincidenţe” a fost asociată dramaturgiei de idei sau „de probleme” (Radu Penciulescu). Piesa nu îşi propune descrierea unui peisaj social, nu există lovituri de teatru şi o intrigă bine înlănţuită; conflictele cele mai puternice au loc în conştiinţă. Piesa constă în prezentarea unor existenţe paralele ce prilejuieşte analiza amănunţită a mai multor concepţii de viaţă. Activistul sindical Emil Vlăsceanu, infailibil purtător al moralei proletare, descoperă în viaţă şi chiar în propria familie surprize pentru care nu poate găsi o soluţie imediată. Inginerul Gheorghe Buzura care crede că totul se poate rezolva prin măsuri administrative, îşi risipeşte toată energia în fapte mărunte, dar e copleşit de dificultatea studiului dialecticii. Moş Florică Predoiu este un mucalit cu un extraordinar fond de umanitate, în care imaginea moşneagului de la periferia contrastează cu ampla sa cultură. Opoziţia schematică între eroi este abandonată: binele şi răul, noul şi vechiul, raţiunea şi absurdul se împletesc adesea inexplicabil în planul aceleiaşi conştiinţe. Toţi sunt însă mişcaţi de aceeaşi forţă: „Personajul principal al piesei mele este nevoia de a creşte. Ea reprezintă sensul vieţii noastre.” (Paul Everac)
- Details
- Category: Stagiunea 1966-1967
Piesă istorică în trei acte, cu un prolog şi epilog de Dan Tărchilă
Piesa lui Dan Tărchilă nu îşi propune reconstituirea arhivistică a epocii lui Mircea cel Bătrân, evitând să înfăţişeze o suită de tablouri disparate curpinzând momentele importante ale acestei domnii. Autorul îşi concentrează atenţia asupra unui singur moment: consolidarea independenţei cucerite de Ţara Românească, asigurarea liniştii necesare prosperităţii: „Liniştea acestui pământ ne trebuie – spune Mircea. Să putem culege ce am însămânţat, să putem măcina ce am cules, să mâncăm în tihnă ce am măcinat.” Accentul cade pe calităţile de om politic, de diplomat ale lui Mircea, de care el încearcă să facă uz înaintea celor de militar. Neacceptând situaţia de mijloc între Semilună şi creştinătate, domnitorul român caută noi modalităţi de apărare prin iscusinţă diplomatică. Strădaniile sale au o reuşită vremelnică şi, semnificativ, piesa se încheie cu o nouă luptă pe care oastea lui Mircea o dă pentru apărarea ţării, sugerând nenumăratele bătălii care vor mai urma de-a lungul istoriei.
- Details
- Category: Stagiunea 1965-1966
de Irvin Shaw
Traducerea: Anca Livescu şi Emil Constantinescu
Premieră pe ţară
Considerată de unii critici drept scriere antifascistă, „Şantajul” poate fi înţeleasă ca o piesă-simbol, desfăşurată în lumea oamenilor obişnuiţi din America. Jonah Goodman şi Philip Anagnos sunt pescari simpli, a căror întreagă existenţă s-a limitat la a ieşi în larg, în apele de lângă Brooklyn, pentru a pescui. Ei îşi pun toate speranţele pentru o existenţă mai bună în cumpărarea unei bărci cu care să poată ieşi liniştiţi la pescuit. Viaţa lor idilică e tulburată de Harold Goff, un gangster care le cere bani în schimbul protecţiei: cinci dolari pe săptămână pentru a-i apăra de piraţi. În continuare, Goff jinduieşte şi la banii adunaţi de cei doi pentru barcă, şi chiar la fiica lui Goodman. Când nici justiţia întruchipată de un judecător bătrân nu îi ajută, cei doi îşi dau seama că gangsterul nu se va da înapoi de la nimic şi decid să îşi facă singuri dreptate. Ei îl duc pe Goff într-o plimbare cu barca de unde acesta nu se va mai întoarce. Irwin Shaw şi-a intitulat piesa „fabulă din Brooklyn”, adăugând următorul comentariu: „dreptatea triumfă şi cei slabi sunt victorioşi împotriva oamenilor aroganţi şi violenţi. Autorul nu pretinde că lucrurile stau la fel şi în viaţa reală.”
- Details
- Category: Stagiunea 1965-1966
Comedie în trei acte de Tudor Muşatescu
Printr-un joc intertextual, Tudor Muşatescu preia titlul celebrei piese shakespeariene, pentru a contura o poveste de dragoste cuceritoare şi idealizată. „Visul unei nopţi de iarnă” este visul unei tinere fete sărace, Maria (supranumită Doruleţ), vânzătoare la un magazin de bijuterii. Valoarea piesei constă în realizarea plină de omenesc a Mariei, în dorinţa ei de evadare din monotonia zilnică a unei existenţe de-abia asigurate. Această înălţare ar echivala pentru ea cu eliberarea sufletească. Procesul sufletesc al Mariei este dublat de visul scriitorului Alexandru Manea. Obosit de viaţa pe care o duce, de relaţiile sale cu „lumea mare”, Manea are, prin Maria, revelaţia vieţii adevărate, autentice, întemeiată nu pe interes, ci pe iubirea sinceră şi reciprocă. La sfârşitul nopţii şi al piesei, viziunile onirice ale personajelor „mor” spre a se naşte în plan real, ca împliniri concrete.
- Details
- Category: Stagiunea 1965-1966
de A.J.Cronin
Traducerea: Silvia Cucu
Premieră pe ţară
Acţiunea piesei „Jupiter se amuză” se desfăşoară în Anglia începutului de secol XX şi abordează condiţia morală a intelectualului într-o societate care nu întotdeauna îl înţelege ori îi este favorabilă. Doctorul Venner om cu mari resurse intelectuale şi pasionat de profesiunea sa, doreşte să îşi continue cercetările într-o problemă medicală foarte importantă. Pentru a reuşi, el are de luptat cu conducerea şi cu majoritatea personalului dintr-un sanatoriu particular. Înfruntarea dintre tabere este dramatică şi intransigentă, semnificând opoziţia dintre generozitatea şi umanismul savantului şi rapacitatea, mercantilisul celor care vor să transforme ştiinţa şi descoperirile ei într-o industrie rentabilă şi într-o modalitate de parvenire. Eroii îşi încep evoluţia fermi în concepţiile lor, pentru a se schimba treptat pe parcurs, ca şi cum ar abandona nişte măşti. Doctorul Venner, blazat, cinic şi misogin la început, se dovedeşte mai târziu capabil de mari sensibilităţi şi de o dragoste pasională. Mary Murray, care are de îndeplinit o datorie de misionară în Orientul Îndepărtat, îşi abandonează chemarea pentru a rămâne alături de omul pe care îl iubeşte cu o dragoste foarte pământeană. Bătrânul doctor Drewett, ascunde sub masca indiferenţei şi a egoismului un suflet cald, apt de un profund ataşament.
- Details
- Category: Stagiunea 1965-1966
Comedie în trei acte de Al Kiriţescu
Comedia „Gaițele” face parte din așa-numita „Trilogie burgheză” a lui Alexandru Kirițescu și înfățișează, de-a lungul celor trei acte, avatarurile clanului Duduleanu, întruchipat de cele trei „gaițe” (Aneta, Zoia și Lena), precum și de generația următoare. Intriga foarte sumară se conturează prin avansurile pe care Wanda Serafim le întreprinde pentru cucerirea lui Mircea, soțul Margaretei Aldea. Avare, rapace, cele trei babe dau impresia că ar putea trăi cât lumea. Moartea Margaretei, fiică și nepoată sinucisă cu laudanum nu le zdruncină apetitul, nici plăcerea de a bârfi la nesfârșit, jucând cărți și bând tacticos cafele. Centrul de interes al lucrării stă, însă, în creionarea chipului crud al lumii provinciale. Ritmul piesei se naște în afara oricărei linii evolutive din tensiunea permanentă a dialogului, din etalarea gratuită a răutății, din provocarea, bruscarea și iritarea partenerului de discuții. Toate personajele sunt (și se etichetează reciproc) „nebuni”, „izaltați” și „monștri” într-o atmosferă de ferocitate generală, în care fiecare vrea „viața, trupul, răsuflarea, tot sângele inimii” celuilalt. După cum afirmă Ion Vartic (Dicționar analitic de opere literare românești”), „înșelând prin aparențele lor realiste, personajele, în furiile lor mecanice, jucate, simulate, seamănă în realitate cu făpturile ubuești ale lui Jarry”. Comedia „Gaițele” devine, astfel, una dintre cele mai moderne experiențe teatrale românești.
- Details
- Category: Stagiunea 1965-1966
Dramă istorică în trei acte de Octav Dessila
„Mihai Viteazul. Călugăreni” a continuat programul, pentru o vreme singular în peisajul teatral românesc, de cultivare a piesei istorice. „Călugăreni” face parte din trilogia „Mihai Viteazul”, fiind urmată de „Atotbiruitorul” şi „Turda”. Aplecarea asupra figurii istorice a domnitorului român este explicată de autorul Octav Dessila astfel: „Cea mai reprezentativă figură românească lipsea din dramaturgia autohtonă… Călugărenii, la bursa istorică a valorilor universale, echivalează cu Termopile, cu Austerlitz. Toate bătălii încheietoare de faze istorice.” Beneficiind de o distribuţie foarte numeroasă, piesa surprinde evenimentele desfăşurate înainte de bătălia de la Călugăreni, vestita bătălie şi retragerea strategică a lui Mihai Viteazul după victorie.
- Details
- Category: Stagiunea 1965-1966
Comedie dramatică în trei acte de Virgil Stoenescu
„O mişcare greşită” are ca temă formarea conştiinţei tinerilor, dezvoltarea caracterelor şi îmbogăţirea fondului lor sufletesc în condiţiile oferite de existenţa în socialism. Marin este un tânăr muncitor care poartă în sufletul său o mare durere. Cândva, la Manometru, i s-a întâmplat ceva, probabil un accident, în urma căruia a avut de suferit, fiind considerat laş ori huligan. El are acum impresia că toată lumea îl priveşte cu dispreţ, îl socoteşte incompetent şi vrea să îi dea lecţii pentru a-l reeduca. Pe lângă această durere, Marin mai are şi o taină – o inovaţie. El crede cu tărie că brevetarea acestei invenţii îi va breveta intrarea în viaţă cu demnitate, îi va asigura realizarea umană şi îi va aduce dragostea. Dar Marin nu poate duce la bun sfârşit invenţia în care îşi pune toate speranţele pentru că nu ştie matematică. Colegul său de cameră, Mitruţ, îi rezolvă în secret toate calculele, apoi pleacă, aflând că Marin o iubeşte pe tovarăşa ingineră pe care o iubeşte şi el. Aceasta, însă, nu ştie cum să aleagă între cei doi, fără a-l face pe vreunul să sufere. Atunci, ea îi oferă lui Mitruţ dragostea şi lui Marin invenţia, luptând ca ideea lui să devină o preocupare a întregului colectiv al uzinei.
