Comedie în trei acte de  V.I.Popa

Regia artistică:  Dan Alecsandrescu
Decoruri:  Nagy Sándor
Data premierei:  11 octombrie 1959

Într-un orășel de provincie moldovenească își duc traiul tihnit trei mici negustori de etnii diferite: Take-român, Ianke-evreu și Cadîr-turc. Fiecare dintre ei ține o prăvălie modestă la periferia orășelului, acoperind micile nevoi ale locuitorilor. Viața celor trei se desfășoară după niște ritmuri parcă ancestrale, lent, fără evenimente majore, într-un soi de plăcută toropeală. Ea se bazează pe o prietenie îndelung verificată (aproximativ treizeci de ani) și reconfirmată zilnic prin gesturi semnificative. Echilibrul acesta perfect este curmat de sosirea Anei (fiica lui Ianke) și a lui Ionel (fiul lui Take), care se aflau la studii la București, la Academia Comercială. Ei anunță hotărârea de a se căsători. Părinții iubitori ar accepta căsătoria dacă nu s-ar teme de gura lumii, care ar condamna o înrudire între două etnii diferite. Tot zbuciumul lor sufletesc primește în cele din urmă o rezolvare din partea lui Cadîr, care îi ajută pe tineri să își deschidă o prăvălie „în asociație”. Noua prăvălie se va numi „La Ierusalim”, căci „acolo și turca și ovrei și creștin estem”.

Distribuţia:

Tache:  Liviu Mărtinuş
Ianke:  Mişu Vladimir
Cadâr:  Dorel Urlăţeanu, Marcel Segărceanu
Ilie:  Constantin Simionescu
Ionel:  George Pintilescu, Jean Săndulescu
Ana:  Stela Adamovici, Geta Iancu, Antoaneta Glodeanu
Safta:  Ştefania Popescu, Lili Mihăilescu, Anca Miere Chirilă

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Agy Segărceanu

Piesă în trei acte de  Emmanuel Roblès
Traducerea:  Paul B. Marian

Regia artistică:  Radu Penciulescu
Scenografia:  Tody Constantinescu
Efecte sonore:  ing.George Buican
Data premierei:  28 iunie 1959

Acţiunea piesei „Montserrat” se petrece în Venezuela, în anul 1812 şi este inspirată din istoria războiului civil. Deşi faptele istorice sunt prezentate cu acurateţe, după spusele autorului, povestea ar fi putut fi plasată în antichitatea romană, în Spania lui Filip al II-lea, sau în Franţa în timpul ocupaţiei naziste, în orice epocă sau spaţiu în care se dau lupte pentru libertate. Montserrat, tânăr ofiţer spaniol, trece de partea revoluţionarilor venezueleni, oripilat de atrocităţile comise de compatrioţii săi împotriva localnicilor. Spaniolii intenţionează să îl aresteze pe Simon Bolivar, şeful revoluţionarilor; Montserrat îl avertizează şi Bolivar reuşeşte să scape. Descoperind trădarea, spaniolii îl întemniţează pe Montserrat. Înainte de a-l executa, ei încearcă să îl facă să le indice ascunzătoarea lui Bolivar. Montserrat se confruntă cu o dilemă tragică: mărturisirea sau viaţa a şase ostatici nevinovaţi, capturaţi la întâmplare din piaţa oraşului. Fiecare dintre ei va încerca să îl convingă să mărturisească, fie trezindu-i mila (copiii rămaşi orfani în cazul morţii lor), fie explicându-i că Bolivar, bolnav, ar putea muri oricum. În final, Montserrat alege tăcerea şi moare împăcat, aflând că revoluţia nu mai poate fi oprită.

Distribuţia:

Zuazola:  Grig Schiţcu
Morales:  Mişu Vladimir, Jean Săndulescu
Antonanzas:  Gheorghe Vîlceanu, Liviu Mărtinuş, Andrei Bursaci
Izquerdo:  Ion Marinescu
Montserrat:  Ilie Iliescu
Părintele Coronil:  Dorel Urlăţeanu, Valeriu Grama
Olarul:  Radu Reisel
Negustorul:  Constantin Adamovici
Mama:  Cristina Tacoi, Sofica Albu
Actorul:  Nicolae Toma
Ricardo:  Eugen Nagy, Eugen Ţugulea
Elena:  Vera Varzopov

Comedie în trei acte  de  George Vasilescu, după o idee de Ion Creangă

Regia artistică:  Dan Alecsandrescu
Decor:  Nagy Sándor
Costume:  Eliza Cozma
Data premierei:  30 mai 1959

În piesa „Ochiul babei”, autorul George Vasilescu preia nucleul narativ din basmul „Soacra cu trei nurori” de Ion Creangă și înfăţişează o gospodărie tipică de la ţară, condusă în chipul cel mai autoritar de mama-soacră. Accentul e pus pe firea rapace a soacrei, al cărei unic țel în viață pare a fi sporirea averii. Rămasă văduvă de timpuriu, Aftinia alege singură soţii pentru feciorii ei, cu unicul scop de a le utiliza forţa de muncă. Nora cea mai tânără, Agripina, adusă de feciorul cel mic în casă fără consult prealabil, sintetizează o sumedenie de trăsături pozitive specifice eroilor populari : istețime, spirit de dreptate, hărnicie, sinceritate. Ea le dezvăluie celorlalte două nurori minciuna ochiului din ceafă cu care Aftinia pretinde că le vede când stau degeaba. Astfel, ea rupe ordinea instaurată și îi vine de hac soacrei celei rele. Aceasta e pedepsită pentru răutatea și zgârcenia ei, fiind silită și își cedeze întreaga avere, strânsă de fapt prin munca și strădaniile altora.

Distribuţia:

Aftinia:  Ştefania Popescu
Agripina:  Stela Adamovici
Anica:  Natalia Lefescu
Floarea:  Doina Ioja Vasiu
Constantin:  Valentin Avrigeanu
Culai:  Grig Schiţcu
Gheorghe:  Gheorghe V. Gheorghe
Maranda:  Lili Mihăilescu, Lucy Chevalier
Vasilică:  Ilie Iliescu
Ştefănucă:  Gheorghe Vîlceanu
Ileana:  Vera Varzopov

Sufleur:  Sofica Spoială

Scene din viaţa de la ţară în patru acte de A.P.Cehov
Traducerea:  R.Teculescu şi V.Jianu

Regia artistică:  Dan Alecsandrescu
Scenografia:  Eliza Popescu
Data premierei:  1959, primăvara

Vanea trăieşte împreună cu nepoata sa, Sonia, pe o moşie la ţară. Împreună, ei nu doar gestionează domeniul, ci au preluat şi o parte din muncile care asigură venitul moşiei şi întreţin viaţa luxoasă a tatălui Soniei, profesorul universitar Serebreacov, întruchipare a intelectualităţii reci şi egoiste. Când acesta, însoţit de tânăra şi frumoasa lui soţie, Elena Andreevna, soseşte la moşie, vieţile tuturor sunt bulversate. Vanea şi Mihail Astrov, medic idealist, se îndrăgostesc de Elena, care le respinge avansurile. Sonia e îndrăgostită la rândul ei de Astrov, dar fără speranţă. Intenţia lui Serbreacov de a vinde moşia pentru a trăi în oraş trezeşte mânia lui Vanea, care îl acuză de egoism şi nerecunoştinţă, trăgând chiar cu arma după el, fără a-l răni. Serebreacov şi Elena pleacă, lăsându-i pe Vanea şi pe Sonia trişti, singuri, dar adoptând atitudini diferite în faţa nefericirii: în timp ce Vanea, făcând bilanţul unei vieţi goale e bântuit de gândul sinuciderii, Sonia rămâne tonică şi optimistă. Istoria unor vieţi banale, a unor personaje care trec pe lângă fericire…

Distribuţia:

Profesorul Serebreakov:  Dorel Urlăţeanu
Elena Andreevna:  Vera Varzopov, Doina Urlăţeanu
Sofia Alexandrovna (Sonia):  Cristina Tacoi, Liana Vîlceanu
Voiniţkaia:  Lili Mihăilescu 
Unchiul Vanea:  Constantin Adamovici, Nicolae Toma
Astrov:  Ion Marinescu
Teleghin:  Radu Reisel
Marina:  Natalia Lefescu
Argatul:  Ilie Iliescu
Acţiunea se petrece la conacul lui Serebreakov.

Sufleur:  Sofica Spoială

Comedie în trei acte şi un epilog de  Virgil Stoenescu şi Octavian Sava

Regia artistică:  Ion Marinescu
Decor:  Gheorghe Oriold
Costume:  Eliza Popescu
Data premierei:  7 martie 1959

Piesa „Nota zero la purtare” aduce în prim-plan un mediu cunoscut, adesea întâlnit în literatura dramatică, dar care își păstrează mereu nota de gingășie, candoare și exaltare: liceul. Sunt prezente în ea farsele și poznele școlărești, sfiala primelor mărturisiri, durerea adevăratelor înfrângeri și preocuparea persistentă pentru viitorul personal.

Dincolo de acestea, acțiunea piesei, situată în primele luni după 23 August 1944 redă o parte din tensiunea acelor zile. Sosirea unui nou coleg utecist tulbură vechile relații și obiceiuri. În întregul ei, piesa este impregnată de romantism revoluționar și conține, după cum remarcă regizorul Valeriu Moisescu, un crâmpei din lupta comuniștilor și uteciștilor în școală împotriva reacțiunii.

Distribuţia:

Ştefan Vardia:  George Pintilescu, Ilie Iliescu
Mişu Felecan:  Jean Săndulescu
Ionaş Oproiu:  Ioan Pater
Nicu Dumitran:  Eugen Nagy, Marcel Segărceanu
Miron Răducanu:   Gheorghe V. Gheorghe, Grig Schiţcu
Daniel Popovici:  Valeriu Grama
Ion Pascu:  Andrei Bursaci, Ion Marinescu
Mariana Pleşoianu:  Cristina Tacoi, Natalia Lefescu, Simona Constantinescu
Dana Păunescu:  Doina Ioja Vasiu
Simona Munteanu:  Stela Adamovici
Matei Butnaru:  Eugen Ţugulea
Zurăscu:  Zaharia Volbea, Ricardo Colberti
Anton Pleşoianu: Nicolae Toma, Valentin Avrigeanu
Moş Griguţă:  Constantin Simionescu
Prima elevă:  Elena Varlam
A doua elevă:  Pia Gheorghe
Primul elev:  Constantin Tomulescu
Al doilea elev:  Teodor Roşianu
Al treilea elev:  Victor Culici

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Agy Segărceanu
Şef electrician:  Ludovic Veres

Piesă în trei acte (4 tablouri)  de Al.Mirodan

Regia artistică:  Dan Alecsandrescu
Asistent regie:  Jean Săndulescu
Decor:  Nagy Sándor
Costume:  Eliza Popescu
Data premierei:  7 februarie 1959

Tributară epocii în care a fost scrisă (1953), dar bucurându-se de un succes notabil în anii ’60, piesa „Ziariștii”reprezintă un omagiu adus presei comuniste de tineret. În centrul piesei stă Cerchez, redactor-șef al ziarului „Viața tineretului”. La doar 27 de ani, Cerchez are înțelepciunea unui om trecut prin viață. El va lua apărarea anonimului Ioan Gheorghe „un fel de « român generic », ca la Liviu Rebreanu, împotriva traficanților de principii din partidul comunist” (Mircea Ghițulescu în „Dramaturgi români contemporani”). Printre atributele piesei, semnalate de presa vremii, menționăm forța care poate pune în mișcare conștiințele adormite și puritatea adevărurilor pe care le proclamă. Eroii piesei sunt tineri pasionați, capabili de gesturi mari și de sacrificii nelimitate. Ei nu sunt încă figuri consacrate, dar se remarcă prin fapte, prin viața lor autentică în societate, prin faptul că au ceva de spus și acționează fără ezitare.

Distribuţia:

Cerchez:  Ion Marinescu
Tomovici:  Ilie Iliescu
Brînduş:  Eugen Nagy, George Pintilescu
Marcela:  Cristina Tacoi
Romeo Ionescu:  Constantin Adamovici
Tóth:  Nicolae Toma, Eugen Ţugulea
Leu:  Dorel Urlăţeanu, Gheorghe V. Gheorghe
Mişu Rosenblum:  Valeriu Grama
Gurău:  Constantin Simionescu
Viişoru:  Jean Săndulescu
Pietrosu:  Eugen Ţugulea, Nicolae Toma
Dorina:  Doina Urlăţeanu
Pamfil:  Zaharia Volbea, Mişu Vladimir
Nea Gogu:  Grig Schiţcu
Corectorul:  Valentin Avrigeanu
Sevasta:  Liana Vîlceanu

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Sofica Spoială

Comedie în patru acte de Nikolai Pogodin
Traducerea:  Al.Philippide şi G.Ciocler

Regia artistică şi decoruri:  Radu Penciulescu
Asistent regie:  Zeno Fodor
Costume:  Eliza Popescu
Ilustraţia muzicală:  Paul Urmuzescu
Data premierei:  10 ianuarie 1959

Marcată de o accentuată componentă prolectultistă şi propagandistă, piesa „Aristocraţii” de Nikolai Pogodin dezvoltă o acţiune plasată pe şantierul Canalului „Stalin”, care leagă Marea Albă de Marea Baltică. Construit între anii 1931 şi 1933 prin folosirea muncii forţate depuse de prizonierii politici, Canalul a fost prezentat ca un model de succes al primului plan cincinal sovietic. Scopul proiectului era atât construcţia propriu-zisă, cât şi reformarea şi reeducarea oamenilor prin muncă. Aceasta este şi tema piesei lui Pogodin; „aristocraţii” săi sunt bandiţi, hoţi, delapidatori, sabotori, contrarevoluţionari, prostituate, fanatici religioşi. Gromov, comandantul lagărului de muncă unde se află aceştia se frământă fără răgaz în căutarea celor mai bune metode de a se apropia de sufletele lor. Miza de la care porneşte piesa este următoarea: dacă munca l-a creat pe om, ea va reuşi să îl transforme. Încrederea în potenţialul omenesc apare nelimitată, demonstrând că expresia „Omul – cel mai preţios capital” nu este o vorbă în vânt.

Distribuţia:

Şeful:  Zaharia Volbea
Educatorul:  Eugen Ţugulea
Gromov:  Constantin Adamovici
Sadovski:  Mişu Vladimir
Un inginer:  Constantin Simionescu
Botkin:  Dorel Urlăţeanu
Kostea căpitanul:  Ion Marinescu
Sonia:  Vera Varzopov
Lămîie:  Jean Săndulescu
Cucoana Niurka:  Lucy Chevalier
Beretă:  Gheorghe V. Gheorghe
Alioşa:  Marcel Segărceanu
Ţiganul:  Radu Reisel
Tatuata:  Lili Mihăilescu
Ninka:  Cristina Tacoi
Tamara:  Stela Adamovici
Caracudă:  Grig Schiţcu
Petin:  Ilie Iliescu
Pîjov:  Eugen Nagy
Sufleţel:  Constantin Simionescu
Popa Bartolomeu:  Ioan Pater
Diaconul:  Nicolae Toma
Matahala:  Ioan Pater
Chiaburoaica:  Doina Urlăţeanu
Comandantul:  Valentin Avrigeanu
Medicul:  Zaharia Volbea
Mama lui Sadovski:  Ştefania Popescu
Margarita Ivanovna:  Natalia Lefescu
Un căpitan de vapor:  Nicolae Toma
Mitea:  Andrei Bursaci
Intendentul:  Valeriu Grama
Desenatorul:  Eugen Nagy
Şeful de echipă:  Eugen Ţugulea
Infirmierul:  Ilie Iliescu
Bucătarul:  Dan Alecsandrescu
Un soldat:  Zeno Fodor
Registratoarea şi Crâşmăreasa:  Liana Vîlceanu  
Un om scund:  Valeriu Grama
Un om de serviciu:  Grig Schiţcu
Omul cu ochelari:  Marcel Segărceanu
O femeie de serviciu:  Doina Ioja Vasiu

Regia tehnică:  Veronica Colberti
Sufleur:  Cornelia Brezeanu/Agy Segărceanu
Lumini:  Ludovic Veres

de I.L.Caragiale

Regia artistică: Dorel Urlăţeanu şi Radu Penciulescu
Scenografia:  Eliza Popescu
Conducerea muzicală:  Mihai Vasilescu
Coregrafia: Ilona Tóth Kovács
Data premierei:  31 decembrie 1958

Cele zece dintre cele mai cunoscute schiţe ale apreciatului scriitor român I.L. Caragiale au  surprins ridicolul, uneori chiar absurdul relaţiilor omeneşti şi al întâmplărilor prin care oamenii trec cu sau fără voia lor. Accentul este pus pe anecdotă, pe moment și nu pe alunecarea în povestire. „Momentele și schițele caragialiene sunt și instantanee fulgerătoare ori clipe de viață, adică efemeride fixate pe retina eternității, dar și situații sau ipostaze decupate intenționat pentru exemplaritatea lor în privința unor anumite faze ori stadii ale existenței.” (Ion Vartic – „Dicționar analitic de opere literare românești”)

Ca proiecții de viață familială și publică, schițele caragialiene cuprind o mare cantitate de adevăr istoric, redat de actorii orădeni în această serie de miniaturi artistice, mereu actuale.

Grădina Union
Patronul Grădinii:  Ioan Pater
Dirijorul orchestrei:  Valeriu Grama
I.D.Ionescu:  Jean Săndulescu
M-lle Fanelly:  Lucy Chevalier
Aristizza Romanescu:  Doina Ioja Vasiu
Chelnerii:  Grig Schiţcu, Ilie Iliescu
Un băiat de servici:  Stela Adamovici
French cancan:  Ilona Tóth Kovács, Vera Varzopov, Rodica Schuller, Doina Ioja Vasiu, Minodora Buda, Ibolya Balog, Aranka Tóth Kovács

Justiţie
Judele:  Constantin Simionescu
Leanca văduva:  Ştefania Popescu
Prevenitul:  Jean Săndulescu

Atmosferă încărcată
Iancu:  Ion Marinescu
Un client:  Gheorghe V. Gheorghe
Alt client:  Valentin Avrigeanu
Un student:  Zaharia Volbea
Alt student:   Radu Reisel, Stela Adamovici

Căldură mare
Domnul:  Ioan Pater
Feciorul:  Grig Schiţcu
Băiatul:  Stela Adamovici
Baba:  Doina Ioja Vasiu
Sergentul:  Valeriu Grama

Articolul 214
Tarsiţa:  Ştefania Popescu
Lae:  Valeriu Grama
Avocatul:  Ilie Iliescu
Feciorul:  Radu Reisel
Popa Petcu:  Gheorghe V. Gheorghe
Acriviţa:  Cristina Tacoi

Amici
Lache:   Dorel Urlăţeanu
Mache:  Mişu Vladimir
Tache:  Valentin Avrigeanu

Five o’clock
Iancu:  Ion Marinescu
Măndica:  Lili Mihăilescu
Tincuţa:  Doina Urlăţeanu
Miţa:  Lucy Chevalier
Feciorul:  Ioan Pater
Roza:  Doina Ioja Vasiu
Lefterescu:  Valentin Avrigeanu

C.F.R.
Niţă:  Zaharia Volbea
Ghiţă:  Valentin Avrigeanu
Muşteriul:  Constantin Simionescu

Situaţiune
Iancu:   Ion Marinescu
Nae:  Marcel Segărceanu

Justiţia română
Judele:  Constantin Simionescu
Caliopa:  Liana Vîlceanu
Inculpatul:  Zaharia Volbea
Avocatul:  Ilie Iliescu

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Agy Segărceanu

S-A FĂCUT LUMINĂ de N.Damaschin
Regia artistică:  Valeriu Grama
Scenografia:  Gheorghe Oriold

Acțiunea piesei „S-a făcut lumină”, plasată în perioada colectivizării surprinde frământările țăranilor confruntați cu acest fenomen ce le bulversează ritmul cunoscut al vieții. Stan Roman și Maria evită la început intrarea în colectivă, de teama că vor pierde pământul și averea agonisită cu trudă. Firu, deși colectivist declarat, sabotează interesele gospodăriei dând intenționat sfaturi proaste cu privire la hrănirea vacilor, la plantarea viei și a livezilor. Cu toate că pare mâna dreaptă a președintelui Vasile, tot el îi convinge în secret pe săteni să nu se alăture gospodăriei colective.

Când Stan Roman se decide în sfârșit să depună cererea pentru intrarea în G.A.C., Firu îi înscenează un delict pentru a împiedica intrarea sa, pe care și alți săteni ar fi urmat-o ca exemplu. În curtea lui Stan sunt găsiți mai mulți saci cu grâu furați din magazia gospodăriei colective, iar Stan e acuzat că a dorit chipurile să își sporească averea pe căi nelegitime. Prin mărturisiri succesive, adevăratul făptaș, Firu, este demascat, lucrurile se clarifică, iar viitorul se arată luminos și plin de promisiuni.

În distribuţie:
Eugen Ţugulea
Doina Ioja Vasiu
Valentin Avrigeanu
Liana Vîlceanu
Gheorghe Vîlceanu
Stela Adamovici
Constantin Simionescu
Eugen Nagy
Ştefania Popescu

CERERE ÎN CĂSĂTORIE  de A.P.Cehov
Regia artistică:  Dorel Urlăţeanu
Scenografia:  Gheorghe Oriold

În piesa scurtă „Cerere în căsătorie”, A. P. Cehov surprinde iniţiativa lăudabilă a lui Ivan Vasilievici Lomov, care doreşte să se însoare cu fiica vecinului său, Natalia Stepanovna.

Însă, departe de romantismul şi armonia care se presupune că ar trebui să guverneze un astfel de moment unic, cei doi potenţiali miri se ceartă aprig din motive derizorii. Ciocnirea personalităţilor lor puternice, crizele de ipohondrie ale peţitorului, încurcătura în care se găseşte tatăl miresei şi încercările sale disperate de a aplana răbufnirile celor doi tineri dau naştere unui comic de situaţie savuros, iar în aceste condiții, finalul este cel puțin surprinzător…

În distribuţie:
Gheorghe V. Gheorghe
Grig Schiţcu
Lucy Chevalier

PETIŢIUNE de I.L.Caragiale

„Personajul lui Caragiale nu este un solitar. El trebuie să vorbească cuiva și să i se vorbească. (…) Lumea lui Caragiale se naște și moare vorbind” notează criticul Marin Bucur în vol. „I.L. Caragiale. Lumea operei” (Ed. Paralela 45, 2001). Din acest nesaț al vorbirii ia naștere și schița „Petițiune”, ce cuprinde dialogul total nefertil și cu accente absurde dintre impiegatul de la biuroul registraturii generale a Regiei Monopolurilor și un domn venit chiar la deschiderea programului pentru a cere anumite informații. Despre ce informații este vorba sau pentru cine sunt solicitate par a fi aspecte secundare pentru clientul anonim. Esențial pentru el este să se plângă de căldura insuportabilă, să ceară și să bea apă și să își prelungească vizita până când impiegatul, la limita exasperării, îl dă afară din birou, trimițându-l să își caute petiția „la pensii”, unde ar fi trebuit să meargă de la început.

În distribuţie:
Ioan Pater
Jean Săndulescu
Grig Schiţcu

Spectacol de studio
Versuri de:  Louis Aragon, Maria Banuş, Che Yen, Evghenii Dolmatovski, Paul Eluard, Pierre Gamara, Nazim Hikmet, Ştefan Iureş, Eugen Jebeleanu, Luis Munoz Marin, Pablo Neruda, Jerzy Putrament, Rabemananjara, Alexei Surkov, Margaret Walker

Regia artistică:  Radu Penciulescu
Data premierei: 26 aprilie 1959

Interpretează:

Natalia Lefescu
Eugen Ţugulea
Ilie Iliescu
Ion Marinescu
Valeriu Grama
Constantin Adamovici
Eugen Nagy
Radu Reisel
Vera Varzopov
Jean Săndulescu
Nicolae Toma

Comedie în trei acte de  Aurel Baranga

Regia artistică:  Valeriu Grama
Decor:  Radu Penciulescu
Costume:  Eliza Popescu
Data premierei:  24 septembrie 1958

Piesa „Mielul turbat” de Aurel Baranga abordează un subiect de actualitate pentru epoca în care a fost scrisă: birocratismul şi pericolul pe care îl reprezintă acest obstacol în calea noului, în calea iniţiativelor oamenilor muncii. Cabinetul tehnic al unei mari întreprinderi – locul de desfăşurare al acţiunii – adăposteşte câţiva birocraţi care fac zile amare inovatorilor. Reprezentanţii lor sunt responsabilul cabinetului tehnic, Toma Dumitrescu, referentul tehnic, Bontaş, inginerul-şef Cristescu şi alţii. La antipodul acestora se găsesc figurile luminoase ale piesei: muncitorul Spiridon Biserică, secretarul organizaţiei de partid, Dumitru Ionescu-Perjoiu şi desenatoarea Maria, care sunt capabili de a-i evalua pe primii la justa lor valoare.

Distribuţia:

Spiridon Biserică:  Marcel Segărceanu
Mitică Ionescu:  Zaharia Volbea, Constantin Adamovici
Radu Cristescu:  Dorel Urlăţeanu
Mircea Cavafu:  Ion Marinescu
Toma Dumitrescu:  Constantin Simionescu
Vasile Bontaş:  Ioan Pater
Maria Pricop:  Natalia Lefescu
Margareta Petrescu:  Doina Ioja Vasiu
Dr.Vintilă Bratu:  Radu Reisel
Tache Imireanu:  Gheorghe V. Gheorghe
Gămălie Nicolae:  Eugen Ţugulea
Haralamb Dumitru:  Ilie Iliescu
Cociaşu Vintilă:  Eugen Nagy
Primul funcţionar:  Grig Schiţcu
Al doilea funcţionar:  Nicolae Toma
Al treilea funcţionar:  Valeriu Grama

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Agy Segărceanu
Şef electrician:  Vasile Zigre

de Jean Anouilh
Traducerea:  Valentin Lipatti

Regia artistică:  Radu Penciulescu şi Valeriu Grama
Scenografia:  Tody Constantinescu
Ilustraţia muzicală:  Paul Urmuzescu
Data premierei:  2 iunie 1958

„Ciocârlia” lui Jean Anouilh retrasează episoadele esenţiale ale vieţii Ioanei d’Arc, o poveste binecunoscută: într-un moment dificil al istoriei, când Franţa este invadată de trupele englezeşti, Ioana d’Arc, fată simplă din popor, îi reînsufleţeşte pe soldaţi, recucereşte oraşul Orléans, îi înfrânge pe duşmani la Patay şi îl încoronează pe Carol VII în catedrala de la Reims. Ea încearcă apoi să recucerească Parisul, dar e trădată şi părăsită de regele căruia îi readusese puterea. În final, Ioana este vândută englezilor care îi înscenează un proces religios şi o ard de vie pe rug, sub pretextul ereziei şi al necredinţei, într-o piaţă din Rouen (1431).

Dramaturgul francez urmăreşte cu fidelitate etapele parcurse de Ioana în scurta, dar luminoasa ei viaţă şi, pentru a le prezenta, recurge la o formulă ingenioasă: el reconstituie procesul de la Rouen, în care Ioana îşi relatează viaţa şi faptele retrospectiv, ca într-un film. Piesa alternează scenele de acuzare din sala tribunalului din Rouen (acuzaţii aduse de Episcopul Cauchon, de Inchizitor, de contele de Warwick şi de alţii) şi scenele retrospective din viaţa Ioanei. Pe măsură ce Ioana îşi deapănă autobiografia, îşi fac apariţia personajele care au participat la episoadele cele mai semnificative. Din raporturile Ioanei cu judecătorii, din argumentări şi contraargumentări se contruieşte conţinutul ideatic al piesei.

Distribuţia:

Ioana:  Eliza Plopeanu
Cauchon:  Gheorghe Popa Mijea, Constantin Adamovici
Inchizitorul:  Ion Marinescu
Promotorul:  Nicolae Toma
Ladrenu:  Valeriu Grama
Wanwick:  Ilie Iliescu
Carol:  Radu Reisel
Regina Yolanda:  Lili Mihăilescu
Regina cea mică:  Liana Vîlceanu
Agnes:  Lucy Chevalier
Arhiepiscopul:  Dorel Urlăţeanu
La Tremonille:  Mişu Vladimir
Beaudincourt:  Ricardo Colberti, Ioan Pater
La Hire:  Zaharia Volbea
Tatăl:  Eugen Ţugulea
Mama:  Ştefania Popescu
Fratele:  Grig Schiţcu
Călăul:  Ioan Pater, George Pintilescu
Soldatul I:  George Pintilescu, Eugen Nagy
Guardul:  Dan Alecsandrescu
Pajul:  Gheorghe V. Gheorghe

Regia tehnică:  Veronica Colberti
Sufleur:  Cornelia Brezeanu
Lumini:  Vasile Zigre, Ludovic Veres

PREMII:
– Premiul de interpretare feminină: Eliza Plopeanu, la Festivalul Naţional de Teatru  de la Bucureşti, 1958

Comedie amară în trei acte de G.M.Zamfirescu

Regia artistică:  Dan Alecsandrescu
Decoruri:  Radu Penciulescu
Costume:  Eliza Popescu
Data premierei:  25 aprilie 1958

Subintitulată „comedie amară”, piesa „Ion Anapoda” prezintă o tematică perenă: căutarea fericirii. Fiecare personaj din piesă luptă pentru atingerea acestui ideal prin mijloace proprii, caracteristice felului său de a fi. Stăvăroaia o caută în amintirile trecutului său, invocând mereu numele răposatului său soţ, maior de roşiori; Mioara şi Valter caută fericirea prin parvenire. Ion şi Frosa fac excepţie în acest peisaj. Ion este funcţionar la o bancă din Bucureşti; pentru ceilalţi, e un om „anapoda”, care nu folosşte înşelătorii şi subtilităţi şi care nu are nici măcar un nume: e „dânsul”. Frosa e femeie de serviciu în casa văduvei Străvăroaia şi e silită de stăpâni şi de ceilalţi să poarte o mască, să nu fie ea însăşi. Prin Ion, ea începe să se înţeleagă pe sine şi să caute frumosul. Împreună, cei doi găsesc calea de realizare a fericirii prin iubire, cinste şi omenie.

Distribuţia:

Stăvăroaia:  Lili Mihăilescu
Mioara:  Cristina Tacoi
Frosa:  Natalia Lefescu
Ion:  Marcel Segărceanu
Valter:  Andrei Bursaci, Valentin Avrigeanu
Aristotel:  Constantin Simionescu 
Icu Dănicel:  Al.Mitea, Gheorghe V. Gheorghe

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Agy Segărceanu/Cornelia Brezeanu

Roman dramatic în două părţi, zece tablouri de  Mircea Ştefănescu

Regia artistică:  Dan Alecsandrescu
Decor:  Vasile Roman
Costume:  Eliza Popescu
Data premierei:  12 martie 1958

După cum remarcă Valentin Silvestru, piesa „Acolo, departe” „destramă mitul aventurii și impune ideea nerealizării artistului ce se desprinde de solul natal” („Contemporanul” nr. 27, 5 iulie 1957).

În piesă se ciocnesc două mentalități: una a grupului care, împreună cu Barbu, înțelege menirea (inclusiv socială) a artistului și aceea a inadaptaților, a dezrădăcinaților pe care îi reprezintă Pompei, Silviu și Le Pernod.

Scriitorul Silviu, crede că, pentru completa sa dezvoltare artistică, trebuie să plece „acolo, departe”, într-o metropolă a artelor, inițial întruchipată de București, unde speră că va găsi și publicul care să recepteze adecvat scrierile sale. În București își face prieteni, se integrează în lumea artistică locală, dar simte că și această glorie este tot una provincială. Pentru a-și da întreaga măsură a talentului, el decide să plece la Paris. Succesul nu se lasă așteptat: cartea se vinde dar, în momentul în care se împlinește ca artist, nostalgia eroului își inversează obiectul. În roman, Silviu face elogiul provinciei, al oamenilor dragi pe care i-a lăsat în urmă, al lumii la care a sperat să se întoarcă în tot răstimpul cât a stat departe de ea. Dovada că talentul și valoarea se realizează deplin aici, aproape, lângă ai tăi.

Distribuţia:

Silviu:  Eugen Nagy
Iancu:  Gheorghe Popa Mijea
Pompei:  Zaharia Volbea
Barbu:  Nicolae Toma
Violeta:  Doina Urlăţeanu, Lucy Chevalier
Gîgă:   Gheorghe V. Gheorghe
Ioana:  Cristina Tacoi
Dl.Anghel:  Constantin Simionescu
Le Pernod:  Ricardo Colberti
Boscot:  Jean Săndulescu

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Cornelia Brezeanu
Lumini:  Vasile Zigre, Ludovic Veres

Feerie în versuri (prolog şi şapte tablouri) de Valentin Avrigeanu
Premieră absolută

Regia artistică:  Radu Penciulescu
Decor:  Gheorghe Oriold şi Eliza Popescu
Costume:  Eliza Popescu
Muzica de scenă:  Mihai Vasilescu
Dirijor:  Zoltán  Matolcsi
Coregrafia:  Ilona Tóth Kovács
Data premierei:  2 februarie 1958

Un spectacol adresat cu precădere celor mici, dar și celor care, aflați la vârsta adultă, au căutat să retrăiască emoțiile copilăriei, „Poveste din pădurea aurie” a înfățișat prin personaje pitorești, reale sau alegorice, eterna luptă dintre Bine și Rău. Mesajul piesei este formulat concis de Zamfir:

„O! Dacă-aș găsi sămânța „Binelui” să o sădesc
Colea-n suflet și dintr-însa roadele să văd cum cresc
Și la rândul lor fac roade… Omenirea de sub soare
S-ar iubi cinstit, din suflet…”

Distribuţia:

Bunicul:  Constantin Simionescu
Bunica:  Rodica Schuller
Zamfir:  George Pintilescu
Cătălina:  Cristina Tacoi
Stăpînul:  Ioan Pater
Stejarul:  Nicolae Toma
Vrăjitoarea:  Gheorghe V. Gheorghe
Hoţia:  Liana Vîlceanu 
Lenea:  Doina Ioja Vasiu
Minciuna:  Doina Urlăţeanu
Năpârstoc:  Eugen Ţugulea
Tânărul:  Ilie Iliescu
Teodora:  Natalia Lefescu
Catrina:  Lili Mihăilescu
Dobre:  Grig Schiţcu
Sultana:  Elena Toma, Eliza Plopeanu, Stela Adamovici
Ilinca:  Rodica Schuller
Stan:  Al.Mitea, Valeriu Grama
Ilie:  Eugen Nagy, Valentin Avrigeanu

Regia tehnică:  Dalma Simionescu şi Veronica Colberti
Sufleur:  Agy Segărceanu
Lumini:  Vasile Zigre, Ludovic Veress

Spectacol de estradă în două acte (20 tablouri)
Scenariul:  Valentin Avrigeanu, Ricardo Colberti, Ioan Pater, Dorel Urlăţeanu

Regia artistică şi scenografia:  Dorel Urlăţeanu şi Ricardo Colberti
Costume:  Eliza Popescu
Muzică de:  Ion Vasilescu, H.Mălineanu, Elly Roman, T.Sibiceanu, Mihai Vasilescu
Conducerea muzicală:  Mihai Vasilescu
Data premierei:  31 decembrie 1957

„Sorcova vesela – program vesel de Revelion” a reunit variate momente de divertisment destinate publicului care a ales să petreacă la Teatru noaptea dintre ani: scenete („În noaptea de Revelion”, „Egalitate”, „Pronosport”, „Spațiul locativ”, „Bețivii”), momente muzicale („Cine?”, „Bacia mi”, „Album muzical”, „Bucurie”, „Trec anii”, „O, mamă”, „1957 – pe note”, „Africa”), momente coregrafice („Micul John”) și chiar iluzionism și prestidigitație („Mai tare ca Josefini”).

Interpreţi:

Lucy Chevalier
Ricardo Colberti
Gheorghe V. Gheorghe
Sanda Ghiculescu Pană
Al.Mitea
Eugen Nagy
Ioan Pater
George Pintilescu
Eliza Plopeanu
Jean Săndulescu
Grig Schiţcu
Marcel Segărceanu
Rodica  Schuller
Elena Toma
Nicolae Toma
Doina Ioja Vasiu

Regia tehnică:  Veronica Colberti
Sufleur:  Agy Segărceanu
Efecte de lumini:  Ludovic Veress, Vasile Zigre

Piesă în patru acte de Leonid Leonov
Traducerea:  Al.Kiriţescu şi Ada Steinberg

Regia artistică:  Radu Penciulescu
Asistent regie:  Valeriu Grama
Ilustraţia muzicală:  Mihai Vasilescu
Scenografia:  Valeriu Grama    
Data premierei:  7 noiembrie 1957

Într-un orășel sovietic, casa doctorului Talanov e ocupată de armata germană, în iarna anilor 1941-1942. În vreme ce fiica medicului se implică în lupta împotriva aliaților, unicul fiu al lui Talanov, Feodor, se întoarce acasă după trei ani de închisoare. Cum reapariția lui neașteptată coincide cu invazia germană, concetățenii îl primesc cu o neîncredere oarecum justificată. El e reabilitat când își asumă falsa identitate a lui Kolesnikov, conducătorul unui grup de partizani. Feodor e spânzurat, dar sacrificiul său îi permite adevăratului Kolesnikov să scape, în vreme ce toate prevestesc o iminentă răsturnare a situației de pe front în favoarea rușilor.

Distribuţia:

Talanov:  Gheorghe Popa Mijea
Ana Nikolaevna:  Lili Mihăilescu
Feodor:  Andrei Bursaci, Ilie Iliescu
Olga:  Natalia Lefescu
Demighievna:  Ştefania Popescu
Anişka:  Eliza Plopeanu
Kolesnikov:  Zaharia Volbea
Fainin:  Dorel Urlăţeanu
Kokorîşkin:  Radu Reisel, Al.Mitea
Egorov:  George Pintilescu
Tatarov:  Eugen Ţugulea
Masalski:  Valentin Avrigeanu
Wibbel:  Mişu Vladimir
Spurre:  Ricardo Colberti
Kuntz:  Jean Săndulescu
Bătrânul:  Constantin Simionescu
Prokofi:  Elena Toma 
Un flăcău:  Gheorghe V. Gheorghe
Un nebun:  Valeriu Grama

Regia tehnică:  Veronica Colberti
Sufleur:  Cornelia Brezeanu

Comedie în trei acte de  I.Grinevici şi N.Pantelimon

Regia artistică:  Dan Alecsandrescu
Decor:  Gheorghe Oriold
Costume:  Eliza Popescu
Data premierei:  12 octombrie 1957

Subintitulată „Înâmplare neverosimilă din zilele noastre”, comedia „Masca lui Neptun” propune o analiză sufletească a unui grup de personaje grupate în jurul scriitorului Mircea Mînzu, care „și-a luat valizele și-a plecat la mare, în vacanță, plin de proiecte și de visuri. Se va odihni, va observa oamenii în condițiile noi ale vacanței, va scrie…

Iată însă că la mare, administratorul vilei „Neptun” – vila în care urmează să fie găzduit – îi spulberă dintr-o dată visele. Vila a fost organizată în așa fel încât cei veniți la odihnă să nu piardă nici clipă, cu nici un preț, un dram măcar din starea lor civilo-administrativă. Un ministru găzduit cu onoruri și menajamente va prezida. Un șef de cadre va găsi terenul netezit pentru culegerea „celor mai bune referințe”, secretara unui alt ministru se va plictisi într-una din cele mai frumoase odăi ale vilei, izolată de toți și de toate, așa cum se cuvine unui „personaj însemnat”. Cât despre ceilalți – ei vor servi drept paratrăznete pentru „principialitatea” abilului trăgător de sfori ierarhice care este administratorul vilei.

„De ce toate acestea?” – se întreabă scriitorul nostru. Oamenii n-au oare dreptul ca măcar în vacanță să renunțe la „masca ierarhică”? Să se bucure unii de tovărășia celorlalți fără constrângeri, simplu, adevărat? Să simtă că zilele acestea libere îi împrospătează, îi întineresc, la dau prilejul să trăiască gânduri nerostite, visuri care – poate, cine știe – în vacanță se împlinesc?

Dar iată că scriitorului nostru i se oferă prilejul să-și transforme visurile în realitate: un concurs favorabil de împrejurări îi face să ia locul administratorului vilei. „Uns” de împrejurări administrator, Mircea Mînzu își pune îndată planul în aplicare. Cu complicitatea celor veniți – care sunt „prelucrați” fiecare în taină – Mircea Mînzu așează pe obrazul fiecăruia o mască nouă: masca lui Neptun.”

(Din „Scena și Ecranul” nr. 14, august 1957, fragment publicat în caietul-program al spectacolului)

Distribuţia:

Administratorul:  Marcel Segărceanu, Gheorghe V. Gheorghe
Mimi Butnaru:  Elena Toma, Sanda Ghiculescu Pană, Cristian Tacoi
Mircea Mînzu:  Jean Săndulescu
Marina:  Rodica Schuller, Eliza Plopeanu
Mihai Drumaru:  Dorel Urlăţeanu
Nichifor Bicescu:  Mişu Vladimir
Marga Nicolau:  Doina Urlăţeanu
Didona Vasilescu:  Doina Ioja Vasiu
Graţiela Baniţă:  Lili Mihăilescu
Stroe Popa:  Ricardo Colberti
Gigel Luca:  Andrei Bursaci
Miron Vizante:  Ion Tifor, George Pintilescu
Necunoscutul:  Eugen Ţugulea

Regia tehnică:  Veronica Colberti
Sufleur:  Agy Segărceanu