Piesă în trei acte, şase tablouri de Nicolae Damaschin

Regia artistică:  Ion Deloreanu
Decoruri:  Sándor Nagy
Data premierei:  1 aprilie 1962

Acțiunea piesei se petrece în Gospodăria Agricolă Colectivă „Steaua”, unde inginerul agronom Titi Spinuș împiedică obținerea de recolte bogate, la adevăratul potențial al gospodăriei, printr-o atitudine delăsătoare, expresia lui favorită fiind „problema asta nu-i urgentă”.

Lui i se opun Mioara, zootehnistă competentă și dedicată și Ioana, fiica președintelui gospodăriei. Energică, tăioasă, ambițioasă și plină de inițiativă, un adevărat „drac de fată”, ea nu își cruță nici măcar părinții, silindu-i să își facă o autocritică severă și să își îndeplinească fără abateri norma de zile-muncă. Tot ea obține o recoltă record de porumb de pe hectarul ce îi revine din G.A.C., aplicând în secret metodele de producție recomandate de inginerul agronom Dan Răchitan de la București. În același timp, acesta este iubitul Anei, sora mai mare a Ioanei, tânără doctoriță în sat.

Sunt prezentate într-o manieră idealizată, tipică realismului socialist, zbaterile colectiviștilor pentru a găsi și aplica cele mai bune metode de cultivare a plantelor și de creștere a animalelor, competiția lor cu colectiva „Drum nou”, evidențierea țăranilor fruntași (Mitiță și Vasile Ponosu), viața îmbelșugată pe care le-o oferă noua modalitate de organizare a agriculturii.

Piesa se încheie cu sosirea în sat a inginerului Răchitan, convins că studiile agronomice eficiente se pot realiza numai prin contactul direct cu realitatea; sosirea lui e o nouă promisiune pentru consolidarea bunului mers al gospodăriei agricole colective.

Distribuţia:

Ion Căuş:  Octavian Uleu
Sultana:   Lili Mihăilescu
Ana:  Simona Constantinescu
Ioana:  Anca Roşu, Sofica Albu
Avram Luncan:  Marcel Segărceanu
Radu:  Ion Abrudan
Titi Spinuş:  Grig Schiţcu
Emilia:  Anca Miere Chirilă
Mioara Brînduş:  Doina Ioja Vasiu
Mitiţă Scurtu:  Valentin Avrigeanu
Vasile Ponosu:  Nicolae Toma
Dan Răchitan:  Ilie Iliescu
O fetiţă:  Alina Vasilescu

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Agy Segărceanu

Comedie în două părţi de Vadim Korostîliov
Traducerea:  Horia Deleanu şi Irina Popescu

Regia artistică:  Dorel Urlăţeanu
Scenografia:  Tatiana Manolescu Uleu
Muzica de scenă:  Iuliu Kavassi
Data premierei:  31 martie 1962

În revista „Teatrul”, nr. 1/962, Al. Popovici observă că piesa „Cred în tine” împrumută convențiile unei feerii, transformând eroina piesei într-o Cenușăreasă și un banal contabil într-un vrăjitor apt să opereze modificări profunde în oameni și în felul lor de a se vedea unii pe alții.

Un tânăr soț devine imediat după căsătorie un ins plictisit, morocănos, iar calitățile și farmecul Irinei încetează să îl mai intereseze. Apelând în primul rând la credința în semeni, amicul-vrăjitor o va transforma pe Irina cu ajutorul unei simple rochii de bal. Reprezentant al poeziei, al armoniei estetice, el îi invită pe ceilalți spre vis, ca spre un fapt firesc al existenței. Astfel, soția neglijată redevine pentru soț întruparea frumosului, a aspirațiilor creatoare. Totuși, Irina nu se schimbă, ci perspectiva soțului, nepăsător până atunci la adevărurile imediate, mai atras de strălucirile astrale decât de cele apropiate.

După cum afirmă autorul Vadim Korostiliov în caietul-program al spectacolului, piesa „Cred în tine” „nu e nici basm, nici realitate. Mai curând e și una și alta. În viață se întâmplă adeseori minuni, dar noi nu le vedem. Iar atunci când le vezi, poți povesti cum a făcut un om ca altul să devină minunat, numai pentru că a crezut în el, pentru că a crezut că este într-adevăr minunat.”

Distribuţia:

Irina:  Genoveva Matici
Serghei:  Liviu Mărtinuş
Vladimir:  George Pintilescu

Sufleur:  Sofica Spoială
Sonorizator: Ştefan Bartos

Comedie tonică în şase tablouri de  Radu Cosaşu

Regia artistică şi decor:  Andrei Brădeanu
Costume:  Eliza Popescu
Data premierei:  3 februarie 1962

Situată la limita dintre reportaj şi text dramatic, piesa „Mi se pare romantic…” porneşte de la un conflict sumar înfiripat: Dinu Constantin, strungar în drum spre inginerie, e tentat să ceară o intervenţie (de care, de fapt, nu are nevoie), de la secretarul Comitetului orăşenesc de partid. Pretextul piesei este, aşadar, combaterea sistemului de „pile”, a societăţilor mutuale de ajutor reciproc pe bază de interes. Conflictul e realmente un aspect din lupta cu vechiul (simbolizat prin vulgaritate, prost-gust şi micile laşităţi cotidiene) şi proclamarea noului în conştiinţa omului socialist – întruchipat de profesoara de la seral sau de miliţianul pasionat de istorie şi geografie. În această ambianţă de tinereţe, sinceritate şi optimism rezidă adevăratul romantism căutat de piesă, nu în romanţiozitatea desuetă a domnişoarei Lilly de la restaurantul cu tonomat sau a casieriţei care suspină peste filele romanului „Roşu şi negru.” Piesa îşi propune să surprindă procesul de tranformare, de spulberare a vechiului atât pe plan social, cât şi înăuntrul fiecăruia.

Distribuţia:

Dinu:  Gheorghe V. Gheorghe, Ion Abrudan
Simina Ioniţă:  Sofica Albu
Dorobanţu:  Liviu Mărtinuş
Marcu Fuiorescu:  Dorel Urlăţeanu
Gheorghe Isaia:  Ioan Pater
Maria Cernea:  Genoveva Matici
Lilly Gigea:  Anca Roşu
Doamna Gigea:  Lili Mihăilescu
Mircea:  Constantin Simionescu
Ignat:  Ion Martin
Miliţianul:  Marcel Segărceanu
Chelnerul:  Grig Schiţcu
Reporterul:  Radu Reisel
Casieriţa:  Doina Ioja Vasiu
Omul de serviciu: Ştefan Szabó

Sufleur:  Agy Segărceanu
Sonorizarea: István Bartos

Comedie în trei acte de  Andrei Uspenski
Traducerea:  Sonia Filip

Regia artistică:  Valeriu Grama
Decor:  Nagy Sándor
Costume:  Eliza Popescu
Data premierei:  16 decembrie 1961

Eroina principală din piesa „Fata cu pistrui”, Glaşa Ivanovna, şi-a terminat de curând studiile şi, în loc să plece în taigaua siberiană împreună cu brigada de comsomolişti din care face parte, rămâne la Moscova şi se angajează în colectivul de control al noilor blocuri de locuinţe date în folosinţă. La Moscova ea l-a întâlnit pe Alexei, pe care îl iubeşte cu adevărat şi alături de care înţelege să îşi făurească fericirea. Momentele de afirmare şi împlinire a acestei iubiri dau naştere unor pagini de emoţionantă vibraţie lirică. Conflictul piesei nu se rezumă însă la o simplă poveste de dragoste. Echipa Glaşei din taiga tinde să o considere o dezertoare care şi-a căutat un trai mai bun. Soţul Alexei e tentat să vadă un capriciu în insistenţa cu care ea se ridică împotriva inginerului Ivan Stepanovici Rubţov, constructor priceput, dar mai puţin atent la calitatea lucrărilor.

Fata cu pistrui nu împlineşte fapte eroice şi lupta ei nu are accente grave sau retorice. Acţiunile ei sunt simple, iar gesturile sale capătă valoare de simbol într-o comedie caldă, entuziastă şi autentică.

Distribuţia:

Alexei:  George Pintilescu
Roşcina:  Lili Mihăilescu
Rubţov:  Octavian Uleu
Glaşa:  Anca Roşu
Zoia:  Simona Constantinescu
Mişa:  Ion Martin

Sufleur:  Sofica Spoială

Piesă în două părţi  de J.B.Priestley
Traducerea:  Petre Comarnescu

Regia artistică:  Dorel Urlăţeanu
Scenografia:  Tatiana Manolescu Uleu
Muzica:  Remus Georgescu
Data premierei:  25 noiembrie 1961

Piesa „Inspectorul de poliţie” a fost interpretată ca o parabolă a dezintegrării valorilor societăţii engleze victoriene, premergătoare primului război mondial, expresie a principiilor politice socialiste ale autorului.

Acţiunea celor trei acte ale piesei se desfăşoară într-o singură noapte, în casa familiei Birling dintr-un oraş industrial englezesc. Petrecerea de logodnă a fiicei Sheila cu Gerald e întreruptă de vizita Inspectorului Goole, care îi interoghează pe toţi membrii familiei cu privire la sinuciderea unei fete din clasa muncitoare. Treptat, prin confesiuni şocante, care vor distruge încrederea şi relaţiile familiale, ancheta relevă că toţi cei prezenţi au contribuit direct sau indirect la moartea tinerei Eva Smith. Birling tatăl a concediat-o de la întreprinderea sa în urma unei greve. Sheila – fiica – a impus concedierea ei dintr-un magazin; Gerald şi-a făcut-o pentru un timp amantă, ca apoi să o părăsească; Eric – fiul -, a avut-o şi el drept amantă, lăsând-o însărcinată. Când Eva Smith s-a adresat unei societăţi caritabile pentru ajutor, doamna Birling a refuzat-o. Astfel se construieşte valoarea simbolică a personajului Eva Smith, reprezentând omul simplu peste care societatea atotputernică trece fără scrupule, zdrobindu-i fericirea, demnitatea şi viaţa.

Discursul final al Inspectorului Goole transmite întregul mesaj ideologic al piesei, amintindu-le tuturor că sunt membrii unei singure societăţi, că acţiunile lor au consecinţe şi că sunt responsabili pentru soarta aproapelui. Dacă oamenii nu vor învăţa această lecţie, ea va degenera în sânge, foc şi groază (profeţie sumbră a izbucnirii primului război mondial).

Distribuţia:

Arthur Birling:  Ricardo Colberti
Sybill Birling:  Maud Mary
Sheila Birling:  Sofica Albu Cupşa
Eric Birling:  Jean Săndulescu
Gerald Croft:  Ilie Iliescu
Inspectorul Gool:  Dorel Urlăţeanu
Edna:  Doina Ioja Vasiu

Sufleur:  Agy Segărceanu

de  Radu Ţenţulescu

Regia artistică:  Dorel Urlăţeanu
Decor:  Nagy Sándor
Costume:  Eliza Popescu
Data premierei:  9 noiembrie 1961

Distribuţia:

Chiril:  Liviu Mărtinuş
Oana:  Simona Constantinescu
Doina:  Doina Vasiu
Profesoara:  Sofica Albu
Ifrim:  Grig Schiţcu

Comedie în trei acte de  Mihail Sebastian

Regia artistică:  Ion Deloreanu
Decor:  Valeriu Moisescu
Costume:  Eliza Popescu
Data premierei:  1 octombrie 1961

Intriga piesei „Ultima oră” surprinde un episod în aparență minor, dar apt să răstoarne o întreagă ordine stabilită în societatea bucureșteană interbelică. Gazeta de informație publică, politică și scandal „Deșteptarea” publică într-o zi articolul „Alexandru cel Mare în Media” al profesorului de istorie Alexandru Andronic, în care persoanele avizate recunosc un atac voalat la adresa marelui industriaș Grigore Bucșan, cu referiri la afaceri strict secrete și poate nu dintre cele mai oneste. Atât directorul gazetei, cât și industriașul îl vizitează pe Andronic, de altfel un anonim al lumii mondene, fiecare urmărind câte un scop personal: primul să și-l apropie în calitate de colaborator, de vreme ce este, nu se știe prin ce mijloace, posesorul unor informații atât de valoroase; al doilea, pentru a contracara următoarele atacuri și dezvăluiri în presă, oferindu-i savantului o sumă semnificativă de bani. Andronic îi refuză pe amândoi; Bucșan pune la cale diverse stratageme pentru a-l sabota pe savant, mergând până la cele mai înalte foruri și ministere. Soluția salvatoare pentru toți vine însă de la Magda, o studentă fascinată de personalitatea lui Alexandru cel Mare și puțin îndrăgostită de profesorul său; ea îl convinge pe Bucșan să asigure fondurile necesare unei călătorii de studii de trei ani în Asia, pe urmele marelui conducător antic, pentru savant și pentru ea însăși, ca și crearea unei Asociații pentru încurajarea studiilor de istorie antică, avându-l ca președinte al consiliului de administrație tot pe Alexandru Andronic.

Savoarea, farmecul și comicul piesei constau în faptul că întreaga situație este creată și rezolvată fără ca profesorul Andronic să aibă vreo implicare reală sau conștientă. Articolul său apare în „Deșteptarea” dintr-o eroare a tipografiei, care ar fi trebuit să îl publice în „Revista de istorie antică”, iar numele proprii ce fac aluzie la afacerile secrete ale industriașului sunt simple greșeli de tipar, ce transformă Prophtasia în Protar și Kabul în Carun. Alexandru Andronic rămâne de la început până la sfârșit inocent și total în afara conflictului, un simbol puternic al bogăției spirituale și al fascinației cunoașterii.

Distribuţia:

Profesorul Andronic:  Eugen Ţugulea
Grigore Bucşan:  Ricardo Colberti
I.D.Borcea:  Mişu Vladimir
Ştefănescu:  Valentin Avrigeanu
Voicu:  Jean Săndulescu
Pompilian:  Gheorghe V. Gheorghe
Brănescu:  Ioan Pater
Agopian:  Constantin Simionescu
Hubert:  Nicolae Toma, Ion Abrudan
Niţă:  Valeriu Grama
Un băiat cu cafele:  Radu Reisel 
Magda Minu:  Oana Diamandi
Gabi:  Geta Iancu
Ana:  Lili Mihăilescu
Domnişoara Werner:  Doina Urlăţeanu

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Sofica Spoială

Comedie în cinci acte de Beaumarchais
Traducerea:  I.Stroescu şi Anda Boldur

Regia artistică:  Dan Alecsandrescu
Scenografia:  Eliza Popescu
Data premierei:  14 iulie 1961

Cea mai cunoscută piesă din trilogia creată de Beaumarchais la sfârșitul secolului al XVIII-lea, „Nunta lui Figaro”, desfășoară într-un ritm alert noile aventuri ale năstrușnicului Figaro, personaj ce-și făcuse intrarea pe scena literară prin comedia „Bărbierul din Sevilla”, cu mai bine de zece ani înainte.

Figaro, valet al Contelui Almaviva dorește să se căsătorească cu Suzane, prima cameristă a Contesei Almaviva. Contele, care nu rămâne indiferent la nurii tinerei cameriste și își reclamă „dreptul seniorului”, caută să împiedice această căsătorie cu ajutorul Marcelinei, care încearcă să îl forțeze pe Figaro să o ia de nevastă în contul unor datorii mai vechi. Cherubin, pajul Contelui, adolescent aflat la primele tresăriri sentimentale, o curtează pe Fanchette, fiica grădinarului, dar în același timp este interesat chiar de Contesa Almaviva. Aceasta află că soțul său a încercat să o seducă pe Suzane și pune la cale un plan de răzbunare.

Pe această canava a intrigilor sentimentale, dramaturgul francez imaginează o întreagă avalanșă de feste, travesti-uri, confuzii, bilete anonime și întâlniri încrucișate astfel încât, la un moment dat, Contele se străduiește să își seducă propria soție, în timp ce Figaro se crede înșelat încă din prima zi de căsătorie.

În final toate confuziile se clarifică, ba mai mult, Figaro își descoperă adevărații părinți în persoanele lui Marcelline și Bartholo. Toată lumea se împacă în cele din urmă cu toată lumea și, chiar dacă reconcilierea este una formală, piesa se sfârșește printr-un vesel vodevil al ceremoniei nupțiale.

Distribuţia:

Contele Almaviva:  Ricardo Colberti
Contesa:  Simona Constantinescu
Figaro:  Jean Săndulescu
Susanne:  Geta Iancu, Sofica Albu
Marceline:  Maud Mary
Antonio:  Constantin Adamovici, Valentin Avrigeanu
Fanchette:  Doina Ioja Vasiu
Chérubin:  Oana Diamandi
Bartholo:  Ioan Pater
Bazile:  Constantin Simionescu
Don Gusman Brid’Oison:  Marcel Segărceanu
Double-Main:  Gheorghe V. Gheorghe
Aprodul:  Gheorghe Angheluţă
O tânără păstoriţă:  Anca Miere Chirilă
Pedrille:  Gelu Ivaşcu, Grig Schiţcu

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Elena Varlam Pintilescu

Piesă în două părţi de Alexei Arbuzov
Traducerea:  Emma Beniuc

Regia artistică:  Valeriu Moisescu
Decor:   arh.Paul Bortnovschi
Costume:  Lidia Bortnovschi
Muzica:  Lev Solin
Coregrafia:  Tóth Kovács Ilona
Data premierei:  14 mai 1961

Subintitulată „o piesă despre oameni și evenimente de la mijlocul secolului XX”, „Poveste din Irkutsk” se încadrează în preocupările dramaturgului sovietic de a defini conștiința comunistă și de a reda realitatea socială contemporană lui în URSS. Piesa combină modalitățile teatrului antic (intervențiile corului) și mijloacele teatrului modern, dând naștere unei construcții dramatice din care nu lipsesc lirismul și emoția.

Eroii piesei sunt tineri membri ai echipei de construcție a hidrocentralei de pe râul Angara, în Siberia. Un loc important în piesă îl ocupă rivalitatea dintre Victor și Serghei. Conflictul dintre ei nu se rezumă numai la rivalitatea amoroasă pentru a câștiga dragostea Valiei, casieră la un magazin alimentar; în relația lor se ciocnesc două principii de viață distincte, de unde și abordarea diferită a iubirii: pentru Victor, Valia este mai mult o parteneră de amuzament, astfel încât relația lor e lipsită de profunzime. Dimpotrivă, Serghei vede potențialul Valiei, partea ei bună, dincolo de aparenta superficialitate și neseriozitate. El crede cu tărie că dragostea lui plină de încredere și de răspundere o va transforma, fapt care îi și asigură iubirea sinceră, matură a Valiei. Cei doi se căsătoresc și au doi gemeni, Fedia și Lenocika, dar fericirea lor este efemeră. Plecat la scăldat într-o zi caldă de vară, Serghei se îneacă salvând de la moarte doi copii, murind așadar ca un erou. Șeful de echipă și colegii lui Serghei demonstrează o extraordinară solidaritate cu văduva Valia, a cărei viață a rămas atât de pustie: o vreme, ei îi oferă salariul lui Serghei, apoi o invită să li se alăture pe excavator, pentru a învăța o meserie care să îi permită să își întrețină singură familia. Finalul piesei îl înfățișează și pe Victor schimbat: înțelegând că a greșit în legătura sa cu Valia, el dobândește un nou simț al responsabilității, o nouă demnitate și capacitatea de a judeca lucrurile în esența lor. El o ajută pe Valia, îi dă de înțeles că nu a uitat-o niciodată, că o va urma oriunde și că o va aștepta atât timp cât va fi nevoie.

Distribuţia:

Valea:  Vera Varzopov
Larisa:  Geta Iancu
Serdiuk:  Constantin Adamovici
Serghei:  Liviu Mărtinuş
Victor:  Ion Marinescu
Rodik:  Radu Reisel
Denis:  George Pintilescu
Afanasi Lapcenko:  Ioan Pater
Zinka:  Sofica Albu
Maia: Oana Diamandi
Niura: Simona Constantinescu
Chefliul: Jean Săndulescu
Fetiţa cu franzela:  Alina Vasilescu
Îngrijitoarea:  Doina Ioja Vasiu
Primul tânăr:  Grig Schiţcu
Al doilea tânăr:  Gheorghe V. Gheorghe
Anton:  Radu Cristinel
Lera:  Anna Körner
Prima iubită a lui Serdiuk:  Doina Urlăţeanu
A doua iubită a lui Serdiuk:  Anca Miere Chirilă
Lioşa:  Mihai Vasilescu
Corul:  Valeriu Grama, Ilie Iliescu, Anca Miere Chirilă, Nicolae Toma, Doina Ioja Vasiu, Gelu Ivaşcu, Maria Balog, Doina Bocioc, Maria Gago, Eva Szabó

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Elena Varlam

Comedie în trei acte de Ştefan Iureş şi Ben Dumitrescu

Regia artistică:  Ion Marinescu
Decor:  Nagy Sándor
Costume:  Eliza Popescu
Data premierei:  14 ianuarie 1961

Axată pe relația dintre individ și societate, piesa „O lună de confort” angajează o dezbatere despre răspunderea omului față de semenii săi, despre implicarea sa în lumea în care se integrează.

Pe un șantier comunist sosește un grup de studenți pentru o lună de practică, experiență care se va dovedi esențială în vederea înțelegerii rostului lor în viață. Ca în orice grup, personalitățile studenților sunt felurite: Filip Teianu este un student sârguincios, individualist, care visează să devină reputat om de știință, însă în practică se va arăta destul de nepriceput; Constant Antipa este „șmecherul” grupului, înzestrat cu o notă de superficialitate și comoditate; Maria Popa, Nicu Barbu, Zenovie Cincu sunt modești, apropiați de ceilalți și nu se feresc de greutățile muncii. De formarea lor se ocupă Dumitru Dancu, secretarul unei organzații de bază a Partidului Comunist, plin de tact, ferm, dar și înțelegător față de tineri și față de lipsa lor de experiență. Pe șantier, studenții înțeleg ce înseamnă viața cu adevărat și învață să așeze interesele individuale pe locul secund, după interesele colectivității din care fac parte. Contactul cu practica răstoarnă valorile și relațiile aparent consolidate și intervine decisiv la formarea unei atitudini realiste față de existența cunoscută până atunci mai mult din cărți.

Distribuţia:

Dumitru Dancu:  Liviu Mărtinuş
Maria Popa:  Oana Diamandi
Filip Teianu:  George Pintilescu
Nicu Barbu:  Valeriu Grama
Zenovie Cincu:  Grig Schiţcu
Constant Antipa:  Nicolae Toma
Sandu Hrişcă:  Ioan Pater
Tereza Domboş:    Vera Varzopov
Saveta Tănase:  Lucy Chevalier
Marin Tănase:  Marcel Segărceanu
Ilie:  Gheorghe V. Gheorghe
Leonida Bogdan:  Valentin Avrigeanu
Justin Paraschivescu:  Ilie Iliescu
Alexandrina:  Simona Constantinescu
Floarea:  Doina Ioja Vasiu
Anuţa:  Anca Miere Chirilă

Sufleur:  Agy Segărceanu

Piesă în trei acte de  N.Richard Nash
Traducerea:  Tudor Staicu şi Mircea Alexandrescu

Regia artistică şi decor:  Valeriu Moisescu
Costume:  Vera Varzopov
Data premierei:  14 septembrie 1960

Romantică și plină de semnificații, piesa „Omul care aduce ploaia” a fost transpusă scenic și cinematografic în repetate rânduri, demonstrând nevoia oamenilor de a crede în puterea unui vis.

Acțiunea piesei este plasată la ferma familiei Curry dintr-un orășel din vestul Statelor Unite ale Americii, în epoca Marii Depresiuni. De prea multă vreme, seceta pustiește recoltele și, în același timp, sufletele oamenilor; grijile ies mai pregnant la iveală în aceste condiții, răbdarea și caracterul fiecăruia sunt puse la încercare. Ca fundal al conflictului, seceta capătă dimensiuni de simbol.

Un tată înțelept, iubitor și doi frați construiți pe coordonate antagonice (Noah – fire practică, lipsit de imaginație și Jim – visător, blajin, copilăros) se preocupă de soarta fiicei, respectiv surorii lor, Lizzie care, la 27 de ani, riscă să rămână fată bătrână. Fire puternică, înțeleaptă și muncitoare, Lizzie nu este prea frumoasă, nici atrăgătoare, fapt de care este dureros de conștientă. Evenimentul care le schimbă ritmul monoton al existenței este sosirea lui Bill Starbuck, personaj simbolic, care le promite aducerea ploii în schimbul a 100 de dolari. Șarlatan? Vânzător de speranță? Cert este că toți cred în el și în puterea sa. Apariția lui declanșează o serie de evenimente care o fac pe Lizzie să se privească pe sine însăși într-o lumină nouă. Într-adevăr, ploaia sosește și, împreună cu ea, dragostea. Deși nu-l urmează, Lizzie va prelua de la Bill avântul și încrederea în viață.

O piesă pentru suflet, ce demonstrează puterea poeziei și a speranței de a construi o lume de poveste pe canavaua realității banale. Totul devine posibil dacă avem puterea de a visa și de a crede.

Distribuţia:

H.C.Curry:  Ricardo Colberti
Noah Curry:  Constantin Adamovici, Eugen Ţugulea 
Jim Curry:  Gheorghe V. Gheorghe, George Pintilescu
Lizzy Curry:  Sofica Albu
Şeriful:  Ioan Pater
File, ajutorul de şerif:  Liviu Mărtinuş
Starbuck:  Ion Marinescu

Piesă în trei acte  de Titus Popovici

Regia artistică:  Dan Alecsandrescu
Decor:  Nagy Sándor
Costume:  Eliza Cozma
Data premierei:  6 decembrie 1960

În preajma zilei de 23 august 1944, într-o casă veche, neterminată, își duc existența izolată de ororile din afară un profesor de muzică ce a fost concediat din școala unde preda, nefiind de acord cu actele dictaturii la putere, fiica lui adolescentă, Ada și Andrei, un pianist de excepție, evreu, pe care profesorul îl ascunde pe tot parcursul războiului. Între ei și societatea oficială a existat un început de polemică, dar, la constatarea nepotrivirii ideologice, cei trei au preferat să se retragă, convinși că prin izolarea vremelnică se vor menține puri, neatinși: „Timpul nu există (…) S-a speriat de noi și ne-a ocolit. Ne-a lăsat pe o insulă. Trei naufragiați.” (Ada).

Realitatea exterioară dă buzna peste ei în mod neașteptat în persoana ofițerului german Knapp, fost profesor de filozofie la universitate. Surprinzător, între Knapp și Andrei se angajează o discuție cordială, bazată pe o aparentă înțelegere subterană între intelectuali: ei savurează frumusețea „Passacagliei” lui Bach, fac elogiul elitelor și al celor puțini care gândesc. Totuși, între cel care a adoptat cruzimea și violența războiului și cel care le-a evitat cu orice preț nu pot exista punți de comunicare. Knapp și subalternii săi îi zdrobesc degetele lui Andrei, mutilându-l fizic și sufletește.

Cel de-al doilea care tulbură izolarea celor trei este Mihai, tânăr soldat român, comunist proaspăt ieșit din închisoare și devenit pe dată luptător împotriva nazismului. Abstracțiunilor dialogului Knapp-Andrei, el le opune claritatea, hotărârea, onoarea de a fi implicat în luptă. Înclinarea practică nu exclude aptitudinile estetice, dar în cazul lui Mihai, frumosul există în oameni.

„Passacaglia” (etimologic, termenul derivă din cuvintele spaniole „pasar” – a merge și „calle” – stradă) este o piesă a raporturilor dintre artist/intelectual și societate. Au ei dreptul să se desprindă total de mediul înconjurător, de evenimentele vremii? După cum remarcă Liviu Ciulei, care a montat piesa la Teatrul Municipal din București, „esențial pentru problematica principală a piesei este adevărul că omul nu poate trăi singur. Conștiința lui trebuie să fie o parte din conștiința epocii pe care o trăiește (…) Pentru a fi liber, trebuie să-ți înțelegi obligațiile față de tine, față de societatea în care trăiești.” (din caietul-program al spectacolului).

Distribuţia:

Profesorul:  Constantin Adamovici, Constantin Simionescu
Ada:  Sofica Albu
Andrei:  Nicolae Toma
Mihai:  Liviu Mărtinuş
Locotenent Knapp:  Dorel Urlăţeanu
Cavalerul Crucii de fier:  Andrei Bursaci, Marcel Segărceanu
Legionarul:  Jean Săndulescu 

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Agy Segărceanu

Dramă în două părţi de Radu Theodoru

Regia:  Dan Alecsandrescu
Decor:  Nagy Sándor
Costume:  Eliza Popescu
Data premierei:  26 noiembrie 1960

Distribuţia:

Voica:   Vera Varzopov
Scordilă:  Eugen Ţugulea
Ilie Jura:  Constantin Simionescu
Pătru:  Nicolae Toma
Ioţa:  Grig Schiţcu
Ionuţ:  Gelu Ivaşcu
Nică:  Radu Reisel

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Sofica Spoială

Comedie în cinci acte  de A.N.Ostrovski
Traducerea:  Valeria şi Profira Sadoveanu

Regia artistică:  Dan Alecsandrescu
Decor:  Valeriu Moisescu
Costume:  Eliza Popescu
Data premierei:  24 aprilie 1960

Personajul central al piesei „Pădurea” de N.A. Ostrovski este Gurmîjscaia, o proprietăreasă care sub o aparenţă de virtute severă ascunde un trecut bogat în aventuri şi dragostea prezentă pentru mult prea tânărul Bulanov. Ea adăposteşte o rudă săracă, Axiuşa, care doreşte să se mărite cu fiul unui negustor de păduri, Vosmibratov. Acesta se opune căsătoriei, căci fata nu are zestre, iar Gurmijscaia nu vrea să îi dea nimic. Copleşită de mizerie şi indignată de această supremaţie a banilor, Axiuşa este gata să se sinucidă. Un frate de al ei, actor sărac, o opreşte de la acest gest extre şi îi oferă o sumă de bani pentru a face posibilă căsătoria. La rândul ei, Gurmîjscaia se căsătoreşte cu tinerelul care ar i-ar fi putut fi fiu, dacă nu chiar nepot.

Dincolo de această intrigă, piesa este bogată în personaje bine creionate şi în simboluri. Pădurea devine o metaforă a obscurantismului, a disimulării, a munciunii, a ceea ce se vinde şi se cumpără. Pe când Gurmîjscaia este mereu nevoită să vândă câte o bucată de pădure pentru a-şi asigura plăcerile ei dubioase, Vosmibratov cumpără mereu de la ea, înşelând-o când poate şi îmbogâţindu-se pe seama acestui comerţ. Astfel, în vreme ce realitatea reduce raporturile omeneşti la negoţ şi intrigi de convenienţă, arta şi umanitatea radu vieţii ceea ce are ea mai profund: dragostea.

Distribuţia:

Raisa Pavlovna Gurmâjskaia:  Maud Mary
Axinia Danilova:  Simona Constantinescu, Doina Urlăţeanu
Evgheni Apollonovici Milonov:  Mişu Vladimir
Uar Chirilîci Bodaev:  Constantin Simionescu
Ivan Petrov Vosmibratov:  Nicolae Toma
Piotr:  Grig Schiţcu, George Pintilescu
Alexei Sergheevici Bulanov:  Jean Săndulescu
Ghenadi Nesciastlivţev:  Ricardo Colberti
Arkadi Sciastlivţev:  Dorel Urlăţeanu
Karp:  Valeriu Grama
Ulita:  Ştefania  Popescu, Lucy Chevalier

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Sofica Spoială

Comedie în trei acte de  Constantin Teodoru

Regia artistică:  Ion Marinescu
Scenografia:  Valeriu Moisescu
Data premierei:  27 februarie  1960

Piesa „Partea leului” înfăţişează încercarea nereuşţită a unor escroci de a abuza de bunurile comune ale societăţii. Pe un şantier de construcţii se inflitrează prin falsificarea unei diplome Bartolomeu Moţoc, locţiitorul inginerului-şef, care îşi găseşte la faţa locului doi complici. Cei trei ocupă în ierarhia fabulei locul leului (cu celebra lui „parte” la câştig), al şobolanului şi al vulpii. Oamenii de pe şantier observa însă acţiunile lor ilegale şi vor strânge cercul în jurul celor trei până la totala lor demascare.

Distribuţia:

Bartolomeu Moţoc:  Ricardo Colberti
Valentina:  Simona Constantinescu, Lucy Chevalier
Pompilian:  Dorel Urlăţeanu
Ing.şef Varlam:  Constantin Adamovici, Vera Varzopov
Pavel Balaban:  George Pintilescu, Eugen Ţugulea
Inginer Sava:  Andrei Bursaci, Ion Marinescu 
Meşterul Dima:  Liviu Mărtinuş
Sanda:  Doina Ioja Vasiu, Sofica Albu
Luigi:  Ioan Pater

Sufleur:  Sofica Spoială

Piesă în trei acte, patru tablouri de Dorel Dorian

Regia artistică:  Dan Alecsandrescu
Decoruri:  Nagy Sándor
Data premierei:  29 ianuarie 1960

Acţiunea piesei „Secunda 58” este plasată pe un şantier energetic socialist, ai cărui angajaţi evoluează în ritmul construcţiei. Banu Mareş, inginer şi şef de şantier, e pe cale să îşi părăsească soţia şi copilul pentru o nouă dragoste care îi apare în viaţă, în fiinţa Domnicăi Rotaru. Ştefan Mareş, fratele lui, e în pragul prăbuşirii morale. Toţi sunt puşi în situaţia de a-şi alege în mod radical drumul în viaţă. Pentru a determina evoluţia psihologică a personajelor, autorul utilizează ca simbol accidentul tehnic: o defecţiune, o întrerupere de curent. Pentru întreprinderile care primesc energie electrică de la această sursă, orice întrerupere mai mare de un minut poate cauza pagube importante. Defecţiunea de 58 de secunde e remediată de personajul ale cărui premize morale îl îndreptăţeau cel mai puţin să săvârşească acest act salvator. Secunda 58 simbolizează clipa-limită în care se clarifică problemele aparent nerezolvabile, momentul în care după un proces se iau deciziile supreme şi fără întoarcere. Scrisă într-un ritm viu, în care pasajele lirice alternează cu cele dramatice şi cu note de umor, piesa urmăreşte procesul de creştere a sentimentului de responsabilitate socială la personajele obligate să ia hotărâri de o importanţă vitală: „toţi am avut sau vom avea odată o grea încercare, o întrerupere… o secundă 58…”

Distribuţia:

Banu Mareş:  Ricardo Colberti, Nicolae Toma
Ştefan Mareş:  George Pintilescu, Jean Săndulescu
Domnica Rotaru:   Vera Varzopov
Lupu Aman:  Eugen Ţugulea
Tunsoiu:  Mişu Vladimir
Stela:  Sofica Albu
Vali:  Doina Urlăţeanu
Cristescu:  Marcel Segărceanu, Ioan Pater
Dumitru Ailincii:  Liviu Mărtinuş
Primul tânăr:  Gheorghe V. Gheoghe
Al doilea tânăr:  Grig Scriţcu
Ana Petrescu:  Lili Mihăilescu

Sufleur:  Agy Segărceanu

Comedie în trei acte de  I.L.Caragiale

Regia artistică:  Valeriu Moisescu
Scenografia:  Ştefan Hablinschi (Teatrul „Ţăndărică” Bucureşti)
Aranjamente muzicale:  Mihai Vasilescu
Coregrafia:  Ilona Tóth Kovács
Data premierei:  31 decembrie 1959

Intriga comediei, localizată „într-un carnaval, în București”, se țese în jurul a două triunghiuri amoroase, ce au un punct de interesecție figura „bărbierului galant”: Crăcănel – Mița Baston – Nae Girimea și Pampon – Didina Mazu – Nae Girimea. Conflictul este declanșat de căutarea frenetică întreprinsă de Pampon și Crăcănel („amanții de pungă”) pentru descoperirea „amantului de inimă” care a provocat „un caz de traducere dublă”. În paralel, Mița, cu impulsurile ei de „cremenală”, vrea să se răzbune pe infidelul bărbier căruia i-a fost „fidea”, dar și pe Didina, „infama” care i-a furat în taină iubitul. Aceste intenții conferă un curs alambicat acțiunii, ce merge din încurcătură în încurcătură și din surpriză în surpriză, fapt care îl face pe Iordache, calfa lui Nae, să exclame: „Frumos carnaval!” Imbroglio-urile sunt sporite de neprevăzutele intrări ale Catindatului, de măștile și costumele de carnaval, pe care eroii le schimbă, precum și de inspirația lui Iordache, demn urmaș al valetului din comedia clasică, care descurcă și încurcă la loc ițele complicatei istorii de carnaval.

Distribuţia:

Nae Girimea:  George Pintilescu
Iancu Pampon:  Ioan Pater
Mache Razachescu:  Gheorghe V. Gheorghe
Un catindat de la percepţie:  Radu Reisel 
Iordache:  Jean Săndulescu 
Un ipistat:  Marcel Segărceanu
Didina Mazu:  Simona Constantinescu
Miţa Baston:  Liana Simionescu
Un chelner:  Ilie Iliescu
O mască:  Doina Ioja Vasiu
Măşti, public, sergenţi de noapte.

Regia tehnică:  Dalma Simionescu

Piesă în cinci acte de  K.Treniov
Traducerea: Lucia Demetrius şi Sonia Filip

Regia artistică:  Dan Alecsandrescu
Decor:  Valeriu Moisescu
Costume: Eliza Popescu
Data premierei:  20 noiembrie 1959

„Liubov Iarovaia” este un imens panou istoric reflectând viaţa de zi cu zi epocii Revoluţiei din 1917, care a marcat instaurarea puterii sovietice în Rusia. Este pusă în mişcare o amplă galerie de eroi (muncitori, ţărani, intelectuali), dezvăluind diferite caractere ale omului rus din acea vreme. În centrul piesei stă drama soţilor Iarovoi. Până la Revoluţie, cei doi s-au iubit şi s-au respectat reciproc, au trăit în înţelegere şi armonie. În anii de profunde tulburări ai Revoluţiei, soţii Iarovoi aleg drumuri diferite, astfel încât între ei se creează o prăpastie de netrecut. Învăţătoarea Liubov Iarovaia, pătrunsă de valorile Revoluţiei, urmează exemplul bolşevicilor, al comisarului Coşchin sau al marinarului Svandia. Soţul ei alege tabăra opusă ; deşi a cochetat cu idei progresiste, el nu înţelege Revoluţia. Ciocnirea dintre cei soţi reflectă ciocnirea dintre cele două lumi şi anticipează transformările care vor schimba chipul ţării.

Distribuţia:

Liubov Iarovaia:  Sofica Albu
Mihail Iarovoi:   Ion Marinescu
Pavla Petrovna Panova:  Vera Varzopov
Roman Koşkin:  Constantin Adamovici
Svandea:  Gheorghe V. Gheorghe
Hruşci:  Andrei Bursaci
Groznoi:  Liviu Mărtinuş
Mazuhin:  Nicolae Toma
Maxim Gornostaev:  Dorel Urlăţeanu
Elena Gornostaeva:  Lili Mihăilescu
Kutov:  Jean Săndulescu
Malinin:  Ricardo Colberti
Arkadi Elisatov:  Mişu Vladimir
Ivan Kolosov:  Ilie Iliescu
Dunka:  Simona Constantinescu
Mahora:  Doina Ioja Vasiu
Maria:  Maud Mary
Semion:  George Pintilescu
Grigori:  Eugen Ţugulea 
Pikalov:  Marcel Segărceanu
Folghin:  Valeriu Grama
Baronul:  Radu Reisel
Baroneasa:  Liana Simionescu
Cir:  Constantin Simionescu
Zakatov:  Ioan Pater
Kostiumov:  Grig Schiţcu
Prima comsomolistă:  Doina Urlăţeanu
A doua comsomolistă:  Stela Adamovici
Un general:  Dan Alecsandrescu
Prima sentinelă:  Andrei Bursaci
A doua sentinelă:  Nicolae Toma
O cuconiţă:  Liana Simionescu
Tatiana:  Stela Adamovici
Un ofiţer:  Zeno Fodor
În alte roluri – muncitori, ostaşi roşii, ofiţeri, soldaţi, elevi de liceu, cetăţeni:  Mircea Andreescu, Janette Ştefănescu, Alex Crainic, Dan Borcea, Stelian Stoica, Elena Constantinescu, Pia Gheorghe, Antoaneta Florian, Tanţa Vasilescu, Margareta Leu, Liliana Mircioiu, Doina Bocioc, Adriana Săbăduc, Edith Moscovici, Liviu Munteanu, Paşcu Blaga, Ion Orban

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Agy Segărceanu