Momente vesele, muzică – spectacol realizat în colaborare cu Teatrul „Bulandra” Bucureşti

Regia:  Petru Popescu şi Kati Gábor
Scenografia:  Maria Haţeganu
Conducerera muzicală:  Ludovic Boross
Coregrafia:  Gitta T.Săteanu
Data premierei:  12 mai 1985

Interpreţi:
Simona Constantinescu, Anca Miere Chirilă, Cristina Şchiopu, Ileana Iurciuc,  Széll Patka Eta, Iuliana Chelu, Nicolae Toma, Eugen Ţugulea, Laurian Jivan, Ion Mâinea, Ion Abrudan, Nicolae Barosan, Eugen Harizomenov, Tiberiu Covaci, Daniel Vulcu, Emil  Sauciuc

Dansează:
Ana Maria Nagy, Mimi Németh, Camelia Mălan, Lucia Dobra, Mariana Rusu, Balázs Ildikó

Invitaţi în spectacol:
Tamara Buciuceanu, Ion Caramitru, Ion Besoiu, Ştefan Bănică, Virgil Ogăşanu, Florian Pittiş

Regia tehnică:  Mărioara Goina
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Vasile Blejan, Iosif Balogh, Emeric Kozák
Sonorizarea:  Valentin Bodonea

Comedie de Bogdan Petriceicu Haşdeu

Regia artistică:  Eugen Harizomenov
Scenografia:  Maria Haţeganu
Asistenţă de regie şi coregrafia:  Kati Gábor
Muzica originală:  Edmond Deda
Conducerea muzicală:  Ludovic Boross
Data premierei:  16 mai 1985

„Orthonerozia” (1871-1872), reluată în 1879 sub denumirea „Trei crai de la răsărit” şi pusă în scenă la Teatrul orădean cu titlul „Tata, fata şi trei crai” este o comedie de moravuri îndreptată mai ales împotriva stricătorilor de limbă. De altfel, piesa este inspirată de confruntarea dintre cele două tendinţe lingvistice dominante la acea vreme: curentul latinist şi folosirea fără măsură a cuvintelor franţuzeşti.

Mariţa, fiica băcanului Hagi-Pană, educată la pension german, este peţită de trei pretendenţi: copistul franţuzit Jorj, profesorul Numa-Consule, latinist fanatic şi Petrică, băiat de prăvălie, „curat român”. În final, după momente comice spumoase, dar cu tentă de critică socială, victoria revine sănătosului şi echilibratului element autohton. Alegerea lui Petrică este sinonimă cu sublinierea valorilor specifice ale limbii române, apărarea ei de excese, atitudine evidentă evidentă într-unul din cupletele ce încheie piesa:

„Cugetarea românească
Are portul românesc
Nu lăsaţi dar s-o ciontească
Cei ce limba ne-o pocesc! (…)
Românimea cât trăieşte
Graiul nu şi-l va lăsa;
Să vorbim dar româneşte:
Orice neam cu limba sa.”

Distribuţia:

Hagi Pană:  Eugen Ţugulea
Mariţa:  Ileana Iurciuc, Gábor Kati
Jorj:  Laurian Jivan
Petrică:  Tiberiu Covaci
Numa Consule:  Ion Abrudan
Trandafira:  Anca Miere Chirilă
O slujnică:  Corina Codrea, Sorina Laza

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Emeric Kozák
Sonorizarea:  Valentin Bodonea

de Alexandr Ghelman
Traducerea: Tudor Steriade

Regia şi scenografia:  Sergiu Savin
Ilustraţia muzicală:  Gyöngyösi István
Data premierei:   6 aprilie 1985

„Într-un parc… pe o bancă” poate fi considerată o poveste de dragoste originală şi modernă, între doi oameni ale căror destine se întâlnesc, aparent întâmplător, într-un parc, pe o bancă, la apus de soare. Piesa se constituie ca o succesiune de confesiuni, un joc al măştilor cu frânturi de adevăr şi cât mai multă ficţiune, prin care cei doi încearcă să stabilească o comuniune, explorează căi de înţelegere, de legături profunde. Dialogul lor este şi o dezbatere etică, marcată de neputinţă, violenţă şi de lipsa de speranţă.

EA doreşte cu grabă şi cu disperare să îşi aline singurătatea, însă încearcă să îşi întâlnească perechea şi idealul de împlinire în parc, locul predilect al petrecăreţilor în căutare de aventuri. Şi EL este singur, nu cunoaşte căldura unui cămin, nu are prieteni, nici sprijin moral. Îşi inventează biografii triste, menite să impresioneze femeile, ele însele incapabile de a discerne adevărul. EL caută şi cultivă singuurătatea, chiar şi într-o întâlnire-aventură de două ore. De aceea, visele EI de armonie conjugală, de stabilitate, de  fidelitate şi de certitudini nu trezesc în EL efectul aşteptat. De altfel, niciunul nu menţionează dragostea, singura modalitate prin care posibilul cuplu ar accede la fericire. În parc, în umbrele nopţii, totul pare posibil, dar la răsăritul soarelui, în lumina realităţii?…

Distribuţia:

Ea:  Cristina Şchiopu
El:  Ion Mâinea

Regia tehnică:  Mărioara Goina
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Valentin Bodonea

Comedie de Dumitru Solomon

Regia artistică:  Victor Ioan Frunză
Scenografia:  Adriana Grand
Data premierei:  26 februarie 1985

„Examen de bacalaureat” este o falsă piesă poliţistă, lipsită de crime senzaţionale, dar populată de „asasini morali” (Ileana Berlogea, „Contemporanul”, 21 iunie 1985) şi animată de o anchetă în care, paradoxal, naivitatea şi inocenţa se dovedesc a fi factorii cei mai eficienţi pentru descoperirea adevărului.

În pragul examenului de bacalaureat desfăşurat într-un oraş de provincie, preşedintele comisiei, profesorul Cantemir, dispare în mod misterios. Crimă? Fugă? Cei însărcinaţi cu investigarea acestei situaţii sunt Teo, proaspătă absolventă a facultăţii de drept, procuror-stagiar aflat la primul caz şi Fifi, tânăr reprezentant al ordinii publice, specializat în pedepsirea autorilor de spargeri de geamuri din şcoli. Ei descoperă spectacolul precarităţii intelectuale, al mediocrităţii şi al imposturii jucat de cei care îl asaltează pe profesorul Cantemir pentru a obţine, prin mijloace oneroase – şantaj, mită, trafic de influenţă – o diplomă de bacalaureat: Directorul, Castor şi Polux, Pscpsc, Diana şi Sportivul. Dincolo de şarja morală, piesa „Examen de bacalaureat” alătură mijloacele verificate ale comediei  – crescendo-ul comic, qui-pro-quo-ul, travesti-ul, calambururile şi cele ale farsei moderne: trecerea din registrul realist la cel absurd, combinarea lirismului şi a prozaicului într-un tot ce face notă aparte în ansamblul creaţiei lui Dumitru Solomon.

Distribuţia:

Fifi:  Dan Bădărău
Teo:  Ileana Iurciuc
Cantemir:  Marcel Popa
Soţia:  Simona Constantinescu
Directorul:  Nicolae Barosan
Castor şi  Polux:  Daniel Vulcu
Lucreţia Borgia:  Mariana Neagu
Pscpsc:  Nicolae Toma
Diana:  Mariana Vasile 
Sportivul:  Ion Ruscuţ
Voci: efecte speciale:  Florenţa Manea

Regia tehnică şi sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Iosif Balogh
Sunet şi efecte speciale de sunet:  Valentin Bodonea

Piesă în două părţi de Mircea Bradu
Premieră absolută

Regia şi scenografia:  Sergiu Savin
Asistent regie:  Eugen Harizomenov
Ilustraţia muzicală:  Erasmus Minchevici
Data premierei:  6 decembrie 1984

Piesa de inspiraţie istorică „Satul blestemat” îşi situează acţiunea în preajma evenimentelor din 23 august 1944, pretextul fiind terorizarea comunităţii săteşti de către autorităţile horthiste cu scopul de a descoperi secretul unor arme dispărute. Satul de munte bihorean este departe de marile încleştări ale războiului, dar situaţia limită care se  creează obligă la atitudine şi participare. Autorităţile horthiste comit felurite abuzuri şi samavolnicii, iar sentimentul dominant este spaima, ameninţarea, apăsarea. Totuşi, optimismul şi speranţa îşi fac treptat loc în ambianţa piesei când aflăm că există o mişcare de rezistenţă susţinută de toată colectivitatea, inclusiv de primarul numit de germani şi care se oferă drept obiect al anchetei, cu scopul de a o conduce, măcar temporar, pe o pistă falsă. Acţiunile mişcării de rezistenţă preced schimbarea radicală în situaţia politică de la 23 august 1944, şi pun pe primul plan demnitatea naţională, curajul, hotărârea în sprijinirea unei cauze considerate legitime.

Distribuţia:

Sculă-rea:  Dan Bădărău
Licurici:  Daniel Vulcu
Toma:  George Voinese
Ana:  Carmen Trocan (debut), Mariana Vasile
Primarul:  Ion Mâinea
Frizerul:  Eugen Harizomenov
Cornea:  Nicolae Toma
Învăţătorul:  Eugen Ţugulea
Bocitoarea:  Anca Miere Chirilă
Străinul:  Marcel Segărceanu
Inspectorul:  Ion Abrudan
Şeful de post:  Tiberiu Covaci
Săteni:  Alla Tăutu, Simona Constantinescu, Mariana Neagu, Mariana Vasile, Marcel Popa, Laurian Jivan, Emil Sauciuc, Nicolae Barosan, Ion Ruscuţ, Corina Cornea, Gheorghe Milian

Regia tehnică:  Mărioara Goina
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Emeric Kozák
Sonorizarea:  Valentin Bodonea

PREMII:
-Actorul Dan Bădărău a fost distins cu o menţiune pentru interpretare la Festivalul dramaturgiei naţionale, Timişoara, 1985

Spectacol-coupé
Data premierei:  5 decembrie 1984

Apa de  Dumitru Solomon
Regia artistică:  Victor Ioan Frunză
Scenografia:  Adriana Grand

Un teroretician cheamă într-o pivniţă inundată doi filosofi pentru a dezbate o soluţie de a ieşi din spaţiul închis. Ieşirea pe uşă e posibilă, dar exclusă cu desăvârşire de la început. Acesta este pretextul situaţional imaginat de Dumitru Solomon pentru a crea o parabolă despre „procesul naşterii şi proliferării unui psihism aberativ în faţa unui pericol radical ce ameninţă o colectivitate. Pe urmele lui Dürrenmatt, Ionescu ori Max Frisch, Solomon urmăreşte fazele procesului – de la balivernismul generalizat care uită sensul şi scopul de dragul speculaţiei în sine, până la refuzul îndărătnic al evidenţei. Şi care proiectează, de la o clipă anume, cu violenţă, fiinţe umane într-un regn zoologic primar” (Valentin Silvestru, „România literară”, 3 ianuarie 1985). Prin opoziţii conceptuale (cultură/umanism), piesa surprinde în accente poematice zbaterea omului de a-şi păstra nealterat fondul de umanitate, în ciuda condiţiilor potrivnice de existenţă.

Distribuţia:
X:  Daniel Vulcu
Y:  Nicolae Barosan
Z:  Dan Bădărău
Copilul:  Robi Bordaş

Regia tehnică şi sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Iosif Balogh
Sonorizarea:  Valentin Bodonea

Spectacol distins cu:
-Marele Premiu
-Premiul de regie la Săptămâna Teatrului Scurt, ediţia a VI-a (Oradea, 1984)

Porţile (Săptămâna luminată) de Mihai Săulescu
Adaptarea scenică şi regia artistică:  Alexandru Darie
Asistent regie:  Cristian Şofron
Scenografia:  Maria Miu

„Porţile” este o prelucrare a piesei simboliste „Săptămâna luminată” de Mihai Săulescu, al cărei pretext este credinţa populară că numai celui care moare în acest interval spiritual i se pot ierta toate păcatele. În acest caz, muribundul este un tâlhar, înconjurat de Mama, Paznicul şi Preotul. După cum remarca Marian Popescu în numărul din 21 decembrie 1984 al revistei „Flacăra”, „ca şi în teatrul lui Maeterlink (”Intrusa”, de pildă), moartea este o prezenţă corosivă.” Agonia se prelungeşte insuportabil, într-o atmosferă terifiantă, înţesată de spaime şi aluzii obscure. Ceremonialul tragic se sfârşeşte printr-o crimă aşa-zis folositoare, fără ca prin aceasta făptaşii să fie absolviţi de propriul întuneric. A-l absolvi pe muribund de păcate nu înseamnă că toată lumea este inocentă…

Distribuţia:
Mama:  Mariana Vasile
Fiul:  Emil Sauciuc
Paznicul:  Nicolae Toma
Preotul:  Cristian Şofron

Regia tehnică:  Maria Goina
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Vasile Blejan, Iosif Balogh
Sonorizarea:  Valentin Bodonea

PREMII:
-Mariana Vasile a fost distinsă cu Premiul Ziarului Fáklya pentru interpretare la ediţia a VI-a a Săptămânii Teatrului Scurt (Oradea, 1984)

Comedie în două părţi de  Samuil Alioşin
Traducerea: Denisa Fejes

Regia artistică:  Victor Ioan Frunză
Scenografia:  Vilhelm Bölöni
Muzica:  Elena Moroşan
Cântă:  Florian Chelu
Data premierei:  9 septembrie 1984

Piesă cu patru personaje de o bogăţie lăuntrică remarcabilă, „A optsprezecea cămilă” se construieşte în jurul ideii de absolut în dragoste. Ca şi în restul dramaturgiei lui Samuil Alioşin, vremlnicia vieţii obligă personajele la o trăire plenară, în respectul valorilor absolute. În această piesă, dragostea devine principiul suprem în numele cărora se poate pierde sau câştiga totul. Compromisul este exclus: nu există nici „aproape” iubire, nici „aproape familie”. Totuşi, iubirea nu este declamată bombastic, ci emană din gesturile reţinute, din replicile fragmentare.

Distribuţia:

Piotr Pronin:  Octavian Cotescu (invitat în spectacol), Ion Mâinea
Agnesa Pavlovna:  Alla Tăutu
Varia:  Mariana Neagu
Vladimir:  Daniel Vulcu

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Iosif Balogh
Sonorizarea:  Valentin Bodonea

Teatru de poezie din lirica românească: Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Bacovia, Marin Sorescu, Şt.Aug.Doinaş, Nichita Stănescu

Regia artistică şi scenografia:  Sergiu Savin
Data premierei:  18 februarie 1984

Interpretează:
Cristina Şchiopu
Ion Abrudan

La pian:
Dana Borşan – creaţii muzicale de Liszt, Ceaikovski şi Beethoven

Teatru de poezie din versuri de Ana Blandiana
Scenariul: Elisabeta Pop şi Sergiu Savin

Regia artistică:  Sergiu Savin
Data premierei:  24 noiembrie 1983

Sub genericul „Teatrul de poezie”, Teatrul de Stat Oradea a prezentat în stagiunea 1983-1984 spectacolul „Octombrie, noiembrie, decembrie”, dedicat Anei Blandiana, cu prezenţa şi participarea acesteia. Purtând titlul unuia din volumele autoarei, spectacolul a fost susţinut de actori ai teatrului gazdă şi de invitatele speciale Leopoldina Bălănuţă şi Larisa Stase-Mureşan.

Interpretează:
Cristina Şchiopu

Invitate în spectacol:
Leopoldina Bălănuţă şi Ana Blandiana

Spectacol de divertisment pe texte de Karinthy Frigyes, George Mihalache, Viorel Cacoveanu

Regia artistică:  Kati Gábor şi József Gábor
Coregrafia:  Gitta T.Săteanu
Scenografia:  Maria Haţeganu
Conducerea muzicală:  Ludovic Boross
Data premierei:  26 iunie 1984

Spectacolul „Diverstisment ‘84”, prezentat înainte de închiderea stagiunii 1983-1984, a inclus numere de pantomimă, momente muzicale (Tangouri celebre, Cântece țigănești, etc.), diverse coregrafii și prezentarea unor pastile și schițe umoristice, precum: „Amicii” de Viorel Cacoveanu, „Prieten, prieten, dar referințele….”, „Consulțație la mare”, „Numai părinte să nu fii” de George Mihalache.

Interpretează:
Emil Sauciuc, Daniel Vulcu, Cristina Şchiopu, Cristian Şofron, Mariana Neagu, Ileana Iurciuc, Alla Tăutu, Simona Constantinescu, Mariana Vasile, Nicolae Toma, Ileana Iurciuc, Ion Mâinea, Ion Abrudan, Eugen Harizomenov, Tiberiu Covaci, Nicolae Barosan, George Voinese, Eugen Ţugulea, Laurian Jivan, Marcel Popa, Ion Ruscuţ, Anca  Miere Chirilă, Marcel Segărceanu

Cântă:
Eta Széll Patka, Iuliana şi Florian Chelu

Dansează:
Ana Maria Nagy, Mimi Németh, Camelia Mălan, Lucia Dobra, Mariana Rusu, Agnes Körösi

Regia tehnică:  Mărioara Goina
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Vasile Blejan, Iosif Balogh, Emeric Kozák
Sonorizarea:  Dorel Olea, Valentin Bodonea

Piesă în trei acte de Dragomir Asenov
Traducerea: Elisabeta Pop
Premieră pe ţară

Regia artistică:  Eugen Ţugulea
Scenografia:  Camelia Micu
Data premierei:  10 mai 1984

Piesa „Față-n față” își plasează acțiunea într-o mare uzină bulgară și surprinde diferite ipostaze profesionale și socio-umane ale conducătorilor ei, din perspectiva moralei comuniste. „Un (fost) director al unei întreprinderi importante, crescute sub ochii și sub conducerea lui, își petrece ultimele momente în biroul directorial ocupat mulți ani și care îi devenise o a doua casă. Destituit din funcție, lipsit de prerogativele directoriale, inginerul Spasov are ocazia să își cunoască mai bine colaboratorii, mai exact spus, acum îi vede în adevărata lor lumină, pentru că aceștia nu se mai văd obligați să fie lingușitori, ipocriți sau supuși. Inginera Nuneva l-a combătut vreme îndelungată, conflictul lor era deschis și notoriu, așa că ostilitatea ei nu constituie o surpriză; secretara Marinceva îi va face câteva observații se bun simț, nu pentru a-l jigni, cât pentru a-l face să înțeleagă mai bine situația și cauzele ce au generat-o; în schimb, adjunctul Lekov, cel care l-a adulat ani de-a rândul gâdilându-i orgoliul și întreținându-i convingerea că tot ce întreprinde se înscrie în sfera perfecțiunii, este primul care ridică piatra, trecând fără ezitare și fără remușcări, cu „arme și bagaje”, în slujba noului director, Petrunov. Acesta, la rândul său – tânăr, energic, dotat profesional – va încerca din primul moment consolidarea noii poziții, prin totala descalificare a predecesorului, punând la cale o anchetă din care să rezulte că Spasov nu are doar culpe profesional-organzatorice ci și de natură penală, adică ar fi adus întreprinderii premeditate și interesate prejudicii. Nuneva refuză cu demnitate aderarea la cabală, în schimb Lekov intră fără ezitare, angajându-se să « rezolve dosarul».” (Dumitru Chirilă, „Familia”, mai 1984).

Treptat, conflictul trece din sfera profesională spre cea familială, cu tot mai multe ciocniri de idei și de atitudini. În cele din urmă, Petrunov înțelege că are datoria să lupte cu arme cinstite, într-o confruntare leală, bărbătească, fără echivoc. De aici și opțiunea pentru titlu (titlul original fiind „Acoperire în aur”): după cum afirmă regizorul piesei, Eugen Țugulea, în caietul-program, spectacolul devine „o pledoarie pentru dreptul de a sta față-n față și de a putea privi deschis, unul în ochii celuilalt”.

Distribuţia:

Spasov:  Eugen Ţugulea
Marinceva:  Mariana Vasile
Nuneva:  Simona Constantinescu
Lekov:  Ion Abrudan
Petrunov:  Tiberiu Covaci
Vasilka:  Ileana Iurciuc
Hinko:  Emil Sauciuc

Regia tehnică:  Mărioara Goina
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Comedie în trei acte de Molière
Traducerea: Tudor Arghezi

Regia artistică:  Ion Mâinea
Scenografia:  Maria Haţeganu
Ilustraţia muzicală:  Erasmus Minchevici
Data premierei:  2 martie 1984

Înscrisă pe coordonatele grotescului, comedia „Georges Dandin (Soțul păcălit)” este înrudită cu farsa în proză a lui Molière „La Jalousie du Barbouillé” și se axează pe povestea clasică a soțului înșelat, regăsibilă în numeroase scrieri ale literaturii universale (de exemplu în „Decameronul” de Boccaccio). Piesa a devenit celebră și datorită afirmației repetate „Tu ai vrut-o, Georges Dandin”, transformată în adevărat proverb prin ruperea de context.

Georges Dandin, țăran bogat, își cedează averea familiei de Sotenville, nobili ruinați, în schimbul căreia dobândește un titlu nobiliar (Georges de la Dandinière), un rang și pe fiica lor, Angelica, drept soție. Aceasta i-a fost așadar superioară în rang social, dar nu și în calități și mai mult, nu și-a dorit niciodată această căsătorie lipsită de iubire. Fără scrupule și ascunzișuri, Angelica îl înșeală pe Georges cu aristocratul Clitandre. Soțul păcălit îi cheamă în repetate rânduri pe socri pentru a o surprinde asupra faptului; Angelica însă, întoarce mereu situația în favoarea ei, iar domnul și doamna de Sotenville nu pierd niciun prilej de a-i aminti lui Georges că diferența de condiție nu a fost abolită. Finalul nu ne permite să întrevedem nicio schimbare, nicio ameliorare a acestei stări de fapt prezentate comic, dar care frizează grotescul.

Distribuţia:

George Dandin:  Ion Abrudan, Ion Mâinea 
Angelica:  Cristina Şchiopu
Domnul de Sotenville:  Marcel Popa
Doamna de Sotenville:  Simona Constantinescu
Clitendre:  Ion Ruscuţ
Claudine:  Mariana Neagu
Lubin:  Daniel Vulcu
Colin:  George Voinese

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Emeric Kozák
Sonorizarea:  Dorel Olea

Comedie de Tudor Popescu

Regia artistică:  Alexandru Darie (debut)
Scenografia:  Maria Miu (debut)
Muzica:  Ludovic Boross
Instrumentişti:  Ludovic Boross, Cornel Ungur, Eta Szél Patka, Augustin Vertan, Ioan Biguş
Data premierei:  21 februarie 1984

Piesa „Jolly Joker” demontează mecanismul ipocriziei, al lașității și al compromisurilor ce falsifică existența și degradează umanitatea individului. În centrul argumentației se află fabrica „Aroma Carpaților”, care nu mai produce nimic rentabil, menținându-se pe linia de plutire prin manevrele lui Mincu, personajul principal al piesei. Acesta înțelege că repetatele brigăzi de pseudospecialiști veniți în control pot fi ușor distrase de la adevăratele scopuri și determinate chiar să se obstrucționeze reciproc. Pentru a le intra în voie, Mincu joacă parada supunerii, le întreține impresia utilității și caută să le cunoască slăbiciunile. El este singurul care rezistă în hățișul zilnic de absurdități, adoptând posturi histrionice, adecvate unui Jolly Joker. Caricatura sistemului și a reprezentanților săi capătă accente grotești, bufonada are chiar un contur oniric, demonstrând întrepătrunderea în profunzime dintre comedie și tragedie.

 La un alt nivel de interpretare, piesa se transformă într-o satiră crudă la adresa societății socialiste, marcată de lipsuri, dar și de relații denaturate și absurde între oameni. Fabrica în care toate merg anapoda, în care se minte, se fură și se ascunde realitatea când sosesc inspecțiile, devine o mare metaforă a României prinsă într-un angrenaj al mizeriei morale și materiale ce contrazice orice normalitate și bun-simț.

Distribuţia:

Mincu:  Cristian Şofron
Tudor:  Nicolae Toma
Zizi şi Oniţa:  Ileana Iurciuc
Dora:  Mariana Vasile
Mişcă, Stan şi Vergu:  Tiberiu Covaci
Benea, Stere şi Manea:  Eugen Harizomenov
Nică, Diaconu, Dumitru, Pompierul:  Marcel Segărceanu
Olga, Victoria şi Porumb:  Alla Tăutu
David, Dunea şi Vereş:  Laurian Jivan
Gavrilă:  Eugen Ţugulea

Regia tehnică:  Mărioara Goina
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Comedie în două părţi de Tauno Yliruusi
Traducerea şi adaptarea: Mircea Rădulescu
Premieră pe ţară

Regia artistică:  Eugen Ţugulea
Scenografia:  Vioara Bara
Data premierei:  17 noiembrie 1983

„Miraculoasa carieră”, comedie cu valențe filosofice „aduce în discuție problema relativității libertății. Cuvântul „libertate” a fost folosit greșit de multe ori, atribuindu-i-se alt sens. Libertatea este ceva pur omenesc și personal.

S-ar putea ca, în închisoare sau la mănăstire, omul să se simtă mai liber și mai în siguranță decât în afara zidurilor. Sunt mulți cei care nu suportă așa-zisa libertate în care sunt nevoiți să hotărască singuri, să ia decizii, fiind siliți să opteze, să aleagă din numeroase posibilități și alternative. Așa ca Valto, de pildă, care își dobândește libertatea, adevărata, pentru el, libertate, în închisoare, unde posibilitățile de opțiune sunt reduse la minim.” (Tauno Yliruusi).

Distribuţia:

Valto:  Daniel Vulcu (debut)
Anneli:  Monica Ristea Horga, Tania Filip, Ileana Iurciuc
Santeri:   Ion Martin, Eugen Ţugulea
Lulau:  Mariana Neagu
Directorul:  Marcel Segărceanu
Kristi:  Alla Tăutu
Ministrul:  Nicolae Toma
Inkeri:  Mariana Vasile
Harri:  Nicolae Barosan
Contabilul şi Giuvaergiul:  Laurian Jivan
Preotul şi Omul cu valiza:  Eugen Ţugulea, Ion Mâinea
Poliţist I:  George Voinese
Poliţist II şi Revizorul contabil I:  Emil Sauciuc, Anca Miere Chirilă
Poliţist III şi Revizorul contabil II:  Tiberiu Covaci

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Vasile Blejan
Ilustraţia muzicală şi sonorizarea:  Dorel Olea

Piesă în două părţi de Ileana Vulpescu
Versiunea scenică: Ileana Vulpescu şi George Bănică.
Piesa s-a jucat trei stagiuni.

Regia artistică:  Zoe Anghel Stanca
Scenografia:  Camelia Micu
Data premierei:  3 noiembrie  1983

Ştiu ce vreau de la lumea asta – corectitudine, acord cu propria conştiinţă, o viaţă simplă şi dreaptă” este fraza care rezumă crezul despre existenţă al doctoriţei Sânziana Hangan, eroina piesei ce are la bază „Arta conversaţiei” de Ileana Vulpescu, „roman de dragoste pe fundal de epocă”, după cum îl defineşte Leon Baconsky (Dicţionar analitic de opere literare româneşti, vol. I, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007).

Medic în vârstă de 40 de ani, înzestrată cu o frumuseţe calmă, cu o inteligenţă sclipitoare şi analitică, Sânziana Hangan eşuează în căsnicia cu scriitorul Alexandru Bujor, nepotrivită cu adevăratele ei idealuri şi întemeiată dintr-un elan tineresc necugetat. Fiicei Maria i se adaugă la o vreme după divorţ o surioară mai mică, Ana, rod voluntar al unei iubiri de o vară cu viitorul medic Pavel Vlas. Ignorându-şi ani în şir paternitatea, dar intuind realitatea, el soseşte la Sânziana pentru a-şi recunoaşte neîntârziat fiica. Această vizită are loc într-o după-amiază bucureşteană şi este cadrul şiragului de mărturisiri ale doctoriţei, prin care prind viaţă figurile care au marcat existenţa Sânzianei: Mama, profesorul Daniel Şerban (Nenea Dal), doctorul Murgu, doctorul Nini Naiculescu, doctorul Gheorghe Vladimirescu, inginerul Mircea Nicoară, microbiologul francez Jacques Héraut. După-amiaza petrecută în „conversaţii” capătă caracterul unui moment de bilanţ, atât al neîmplinirilor erotice personale, cât şi al experienţelor socio-politice şi profesionale ale personajului principal, o instanţă morală cu un bun-simţ şi o verticalitate de neclintit. Finalul ne permite să întrevedem un nou început pentru Sânziana Hangan, alături de blândul, onestul şi realistul coleg şi prieten de familie Tudor Şerban, aflat la rândul său într-un impas sufletesc după o căsnicie eşuată: „Totul, deci, aşa cum trebuie să fie.”

Distribuţia:

Sânziana Hangan:   Cristina Şchiopu
Mama:  Simona Constantinescu
Alexandru Bujor:   Ion Abrudan
Pavel Vlas:  Ion Ruscuţ
Maria:  Ileana Iurciuc
Tudor Şerban:  Eugen Harizomenov
Doctor Murgu:  Marcel Popa

Regia tehnică:  Mărioara Goina
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Feerie muzicală de Valentin Avrigeanu
Premieră absolută

Regia artistică:   Zoe Anghel Stanca
Scenografia:  Maria Haţeganu
Muzica:  Erasmus Minchevici
Interpretarea muzicală şi efecte sonore:  Erasmus Minchevici şi Florian Chelu
Data premierei:  22 septembrie 1983

„Coborând dintr-o poveste” este cea de-a cincea creaţie-basm a artistului Valentin Avrigeanu, după „Hoţii la miere”, „Poveste din pădurea aurie”, „Floare de nu-mă-uita” şi „În noaptea când se schimbă anul”.

În spectacolul versificat – feerie pentru copii se înfruntă Bunătatea, Cutezanţa înţelepciunii şi Dreptatea cu Lăcomia, Duşmănia şi Prostia pe care cei răi (Ghionoaia, Ciclopul, Voievodul Minte-Seacă) încearcă să le răspândească în lume pentru a o putea stăpâni. În lumea imaginată de ei ar domni numai frica, laşitatea, deznădejdea, ura. Din fericire, personajele pozitice luptă şi izbândesc în descoperirea şi reaşezarea Adevărului la locul cuvenit, astfel încât valoarea morală a spectacolului – pledoarie pentru cinste, dreptate, respect – este de necontestat.

Distribuţia:

Voievodul:  Laurian Jivan
Doamna:  Alla Tăutu
Luminiţa:  Mariana Vasile
Sfetnicul:  George Voinese 
Voievodul Minte-seacă:  Ion Martin
Pustnicul:  Marcel Segărceanu
Ghionoaia:  Anca Miere Chirilă
Ciclopul şi Ion:  Emil Sauciuc
Ionion:  Tiberiu Covaci

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Vasile Blejan

Teatru de poezie din versuri de Romulus Vulpescu
Scenariul:  Elisabeta Pop

Regia artistică:  Cristina Şchiopu
Data premierei:  5 aprilie 1983

„Teatrul de poezie” ce a cuprins recitaluri din creația poeților contemporani l-a avut în stagiunea 1982-1983 ca invitat special pe Romulus Vulpescu, într-un spectacol intitulat „Arte și meserie”, după titlul volumului publicat în 1979. Poeziile au fost recitate (respectiv cântate) de Cristina Șchiopu, Eugen Harizomenov, Tudor Gheorghe și însuși autorul originar din Oradea, iar personalitatea și opera creatorului au fost evocate, dup caz, de Laurențiu Ulici, Ileana Vulpescu și Mircea Bradu.

Interpreţi:  Cristina Şchiopu, Eugen Harizomenov
Invitat:  Tudor Gheorghe

de Adrian Dohotaru

Regia artistică şi coloana sonoră:  Zoe Anghel Sanca
Scenografia:  Maria Haţeganu
Data  premierei:  14 iunie 1983

„Îndrăgostiții de la 9 seara” este piesa unei experiențe de viață care marchează omul până la adânci bătrâneți: prima iubire, trăită la ieșirea din adolescență și intrarea în maturitatea fragedă. Autorul își oprește privirea asupra unei perechi de îndrăgostiți puri, frumoși, cuminți și „devreme acasă”: Radu și Ana, elevi aflați în pragul examenului de bacalaureat. Povestea de iubire este investită cu un credit absolut: nu există nicio umbră de îndoială sau de nefericire care ar putea afecta armonia din interior. „Câtă vreme dragostea rămâne o singurătate în doi e mai puțin expusă coroziunii, contactele cu mediul ambiant pot fi însă generatoare de erori, unele grave, care „întorc viața pe dos”, fiind nevoie de o imensă doză de generozitate și (în ciuda vârstei fragede) de matură chibzuință pentru ca firul rupt să poată fi reînnodat. Sub presiunea bulversantă din exterior (alcătuită din vulgaritate, răutate înrudită cu delincvența, opacitate în fața sentimentelor pure), eroii piesei ajung pe un tărâm intens dramatic, dar autorul (…) îi iubește atât de mult încât nu-i lasă să sufere, îi ia de mână și-i scoate la drumul cel bun.” (Dumitru Chirilă, „Familia”, iulie 1983).

Distribuţia:

Ana:  Tania Filip
Radu:  Emil Sauciuc
Mama:  Simona Constantinescu
Tatăl:  Marcel Popa
Ali, Studentul şi Omul negru:  Tiberiu Covaci
Colega:  Mirela Corbeanu
Jimmy:  George Voinese
Gigi:  Ion Martin

Regia tehnică:  Mărioara Goina
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Vasile Blejan
Ilustraţia muzicală şi sonorizarea:  Dorel Olea