Comedie de Ion Băieşu

Regia artistică şi ilustraţia muzicală:  Radu Băieşu
Scenografia:  Vioara Bara
Data premierei:  8 octombrie 1987

„În personajul central al piesei – Grămescu – recunoaștem un tip frecvent în comediografia actuală: insul care ia de la societate cu amândouă mâinile fără să dea în schimb nimic. Parvenit pe o anume treaptă socială – în cazul de față șef peste cooperația meșteșugărească a unei localități – specimenul pierde orice control asupra propriului egoism, instaurându-se stăpân peste subalterni (și peste … veniturile lor ilicite), schimbând secretarele după impulsurile erotice și menținându-și unitatea conjugală prin confortul material creat. În aceste condiții, instinctul de conservare se hipertrofiază, grija pentru escamotarea adevărului, pentru păstrarea poziției și implicit a bunurilor câștigate prin ea, devenind preocuparea aproape exclusivă. Vizitele succesive și sub măști diferite ale anchetatorului Turbatu pun în lumină deruta existențială a lui Grămescu, absurdul acestei existențe bazate pe insațietate, pe pofta nelimitată de acaparare și pe teama consecutivă acesteia. Hazul, caraghioslâcul, grotescul situației rezultă din contradicția dintre scop și consecințe: în loc să producă liniște și satisfacție, scopul atins devine generator de spaime și de servituți, dar odată intrat în acest circuit al alienării, al dezumanizării, individul nu se mai poate sustrage, va acționa ca un mecanism aberant, îndreptându-se spre un eșec implacabil.” (Dumitru Chirilă, în „Familia”, octombrie 1987).

Distribuţia:

Grămescu:  Eugen Harizomenov
Elvira:  Mariana Vasile
Păsculete, Groapă, Turbatu:  Eugen Ţugulea
Nuţi:  Mariana Presecan
Bubu:  Emil Sauciuc
Gigi:  Dorin Presecan
Vava:  Ion Ruscuţ
Vica:  Anca Miere Chirilă

Regia tehnică:  Mărioara Goina
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Emeric Kozák
Sonorizare:  Marius Munteanu

Café-théatre
Spectacol-lectură Caragiale (schiţe, versuri, scene din piese şi un act din comedia Smotocea şi Cotocea de Ştefan Cazimir), precedat de simpozionul Caragiale pentru toţi, organizat în colaborare cu Biblioteca municipiului Oradea
Scenariul: Elisabeta Pop
Regia artistică:  Eugen Harizomenov
Data premierei:  29 iunie 1987

Spectacolul a fost organizat pentru a comemora 75 de ani de la încetarea din viață a lui I.L. Caragiale și a fost completat de o expoziție în Foaierul Teatrului, în care au fost prezentate ediții ale operei, afișe, caiete-program și fotografii din spectacolele cu piesele caragialiene jucate de-a lungul timpului.

Interpreţi:
Simona Constantinescu, Mariana Vasile, Mariana Presecan, Eugen Harizomenov, Ion Mâinea, Eugen Ţugulea, Marcel Segărceanu, Ion Abrudan, Marcel Popa, Laurian Jivan, Dorin Presecan, Ion Ruscuţ, Tiberiu Covaci, Emil Sauciuc, George Voinese, Petre Panait

Ilustraţia muzicală:  Marius Munteanu

Teatru de poezie – Spectacol Şt.Aug.Doinaş
Selecţia versurilor: Elisabeta Pop
Regia artistică şi scenografia:  Sergiu Savin
Data premierei:  30 mai 1987

„O întâlnire cu poezia unuia din cei mai importanți poeți români în viață – Ștefan Augustin Doinaș – constituie o sărbătoare și un real motiv de bucurie pentru locuitorii oricărui oraș românesc. Pentru orădeni, un plus de mândrie, întrucât poetul a fost, în toți acești ani, colaboratorul permanent al revistei „Familia”. Recent, poetul Mircea Dinescu spunea despre Doinaș că „nu e doar un mare poet… ci și un făuritor de capodopere cum nu mai există la această oră pe aici sau aiurea.” („Crișana”, anul XLII, nr. 12500, 27 mai 1987)

Interpreţi:
Cristina Şchiopu, Mariana Vasile,Mariana Presecan, Alla Tăutu, Eugen Harizomenov, Ion Abrudan, Tiberiu Covaci, Eugen Ţugulea, Dorin Presecan, Ion Ruscuţ, Emil Sauciuc, Florian Chelu

Invitaţi:
Şt.Aug.Doinaş, Mircea Dinescu, Radu Enescu, Mircea Albulescu

Teatru de poezie – Spectacol Mihai Eminescu
Scenariul: Elisabeta Pop şi Sergiu Savin
Data premierei:  13 ianuarie 1987

Spectacolul omagial dedicat lui Mihai Eminescu a debutat cu o introducere în opera poetului, cuprinzând referințe la creația eminesciană de început, note critice și elogii aduse de contemporani. Partea cea mai substanțială a recitalului a fost alcătuită dintr-o selecție de poezii majoritatea postume, lirismul și accentele lor nostalgice fiind potențate de acompaniamentul Orchestrei de cameră a Filarmonicii de Stat Oradea.

Interpreţi:
Cristina Şchiopu, Ion Abrudan

Invitaţi:
Ovidiu Iuliu Moldovan, Aurelian Octav Popa (clarinet)

de D.R.Popescu
Premieră absolută

Regia artistică şi scenografia:  Sergiu Savin
Asistent regie:  Eugen Harizomenov şi Ştefan Farkas
Pictură în decor:  Maria Minchevici
Data premierei:  8 iulie 1987

Continuare tematică a pieselor „Balconul”, „Pasărea Skakespeare” și „Ca frunza dudului din rai”, „Dormind pe un șarpe” este o dramă a conștiinței care ridică aceleași întrebări despre nevoia de adevăr în relațiile interpersonale. Desfășurarea conflictului e pasionantă, inlcuzând crime, tentative de omor, adulter, iubiri mistuitoare, dar accentul nu cade pe epic, ci pe etic.

Ilarie, fost revoluționar și constructor de hidrocentrale, și-a abandonat ambițiile și idealurile, refugiindu-se într-o lume a torpitudinii, a culpabilității, a valorilor pervertite. El este căsătorit cu mult mai tânăra Ella, care are o relație amoroasă ilicită cu Tavi. Reeditând triunghiul mitic Agamemnon-Clitemnestra-Egist, tinerii pun la cale și înfăptuiesc uciderea soțului bătrân. Cu toate acestea, după cum remarcă Ion Cocora („Tribuna”, 24 septembrie 1987), crima nu pote fi justificată în totalitate prin patima iubirii adultere, ci e favorizată de un climat existențial degradat în toate palierele sale. Totuși, dincolo de vina omniprezentă, de traiectoriile imprevizibile, de deformări și aberații, prin iubire, cei doi acced la o stare de grație care le permite să vadă și să rostească adevărul.

Ca în orice creație polisemantică, subiectul piesei este „baza de acces la planul simbolic” (Marian Popescu, în caietul-program al spectacolului). Echivocul este introdus încă de la început, prin cele trei subtitluri ale piesei („Patul de foc”, „Omul care aduce zăpada”, „Pe-acest verde țărm de mare”), ce îi mărturisesc deopotrivă valențele poetice și intențiile polemice. Nici aluzia biblică nu lipsește din titlu, cu referire la condiția existențială a omului după pierderea paradisului. „A dormi pe un șarpe poate însemna a trăi în culpabilitate și inconștiență, în afara legilor morale, a te afla în dezordine etică, în dezechilibru, a devia de la obligațiile elementare impuse de normele comportării, a-ți truca existența, degradând-o în minciuni, în compromisuri și lașități.” (Marian Popescu, în caietul-program al spectacolului).

Distribuţia:

Ilarie:  Eugen Ţugulea
Anton:  Ion Abrudan
Georgeta:  Alla Tăutu
Darcopol:  Ion Mâinea
Ella:  Cristina Şchiopu
Mulţescu:  Marcel Segărceanu
Tavi:  Petre Panait
Capisizu:  Laurian Jivan

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Vasile Blejan, Iosif Balogh
Ilustraţia muzicală şi sonorizarea:  Marius Munteanu

de Hubay Miklós
Premieră pe ţară  în limba română
Traducerea: Elisabeta Pop, Attila Fekete, Otto Szombati Gille

Adaptarea scenică şi regia artistică:  Dan Alecsandrescu
Asistent regie:  Eugen Ţugulea
Scenografia:  Emilia Jivanov
Aranjamente muzicale şi interpretare:  Florian Chelu
Data premierei:  26 februarie 1987

Având alura unui poem dramatic, „Cele trei nopți ale unei iubiri” este o piesă simbolică și poetică, a cărei acțiune este proiectată pe fundalul tragic al celui de-al Doilea Război Mondial. Piesa deapănă firul poveștii de dragoste, emoționante prin efemeritatea ei, dintre Iulia și Balint-Poetul. Tinerii căsătoriți locuiesc într-o imensă casă goală din Budapesta, însă oaza lor de liniște se dovedește iluzorie. Cei doi și grupul lor de prieteni boemi se intersectează cu reprezentanții lumii din afară – Judecătorul și soția lui, Căpitanul, Responsabilul cu alarma aeriană și alții – aducători de premoniții sumbre. Într-adevăr, Balint va fi forțat să plece în război și nu se va mai întoarce. În urmă el lasă o existență scurtă, dar plină de ardoare: a iubit pasional, a legat prietenii adevărate, a fost generos, sincer, pur. Moartea sa absurdă nu curmă numai povestea de dragoste, ci anulează potențiala operă a Poetului ce va rămâne fără biografie.

Din piesă răzbate vocea unui umanist care spune un NU hotărât războiului, catastrofelor și traumelor pe care le implică acesta, astfel încât „Cele trei nopți ale unei iubiri” dobândește o deschidere spre universalitate, prin accentele sale de tragedie modernă.

Distribuţia:

Bálint:  Daniel Vulcu
Iulia:  Mariana Presecan
Viktor:  Nicolae Barosan
Doctor Szegilongi Lajos:  Ion Mâinea
Melitta:  Cristina Şchiopu
Henker Frigyes:  Ion Abrudan
Sándor:  Emil Sauciuc
Károly:  George Voinese
Responsabilul cu alarma aeriană:  Marcel Segărceanu
Cei trei crai de la Răsărit:  Tiberiu Covaci, Laurian Jivan, Dorin Presecan
Florăreasa:  Ileana Iurciuc
Csilla:  Mariana Vasile

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Vasile Blejan, Iosif Balogh

Comedie în două părţi de William Somerset Maugham
Traducerea: Andrei Bantaş
Premieră pe ţară

Regia şi scenografia:  Sergiu Savin
Ilustraţia muzicală:  Erasmus Minchevici
Data premierei:  23 decembrie 1986

Intriga comediei „Moda căsătoriilor” se concentrează în jurul Victoriei Lowndes, femeie tânără, atrăgătoare, dar preocupată mai mult de ea însăși decât de binele celorlalți. Soțul său, William, a fost dat dispărut și considerat mort în Primul Război Mondial. Dar, în realitate, William e cât se poate de viu și se îndreaptă spre Londra pentru a-și regăsi soția. El nu este la curent cu schimbările care au survenit în familia sa fără voia lui: Victoria s-a căsătorit cu Frederick, cel mai bun prieten al lui William și are deja în vedere un al treilea soț, în persoana unui industriaș înstărit. Răsturnările de situație și complicațiile care urmează pun în lumină eforturile lui William și ale lui Frederick nu de a cuceri grațiile Victoriei, ci de a scăpa de ea…

Distribuţia:

Victoria Lowndes:  Cristina Şchiopu, Mariana Presecan
Maiorul Frederick:  Ion Abrudan, Dorin Presecan
Maiorul Cardew:  Petre Panait 
Doamna Shutterworth:  Anca Miere Chirilă, Simona Cosntantinescu
Leiceister Paton:  Eugen Harizomenov
Taylor:  Laurian Jivan, George Voinese
Raham:  Ion Mâinea
Domnişoara Montmorency:  Alla Tăutu

Regia tehnică:  Mărioara Goina
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Iosif Balogh
Sonorizarea:  Marius Munteanu

Aproape farsă de Mircea Radu Iacoban

Regia artistică:  Dan Alecsandrescu
Scenografia:  Adriana Grand
Data premierei:  7 octombrie 1986

« …un cheferist bătrân dădea cu ciocanul în roți. „De ce ciocănești, taică? l-am întrebat. „D-apoi, izbesc în ele de patru’j’de ani. Și-am uitat de ce” » (Moșul).

„Plouă la Sovata” este o comedie tristă ce are în prim-plan un grup de funcționari mărunți, rutinați până la pierderea identității, plictisiți, robotizați și terorizați de șeful lor. Întreaga tinerețe le-a murit în biroul sufocant, întreaga viață le-a trecut în amânare, demoralizare și apatie. O fereastră situată prea sus, pe care toți vor să o deschidă și care mereu se închide singură anunță spargerea convenționalismului și a înghețării în tipare. Evenimentul care îi scoate din rutina ucigătoare este sosirea Cetățeanului (un anonim, căci ei nu-l văd prin micile geamuri ale ghișeelor). Regăsindu-și umanitatea, își dau seama că viața s-a scurs în timp ce ei au adunat la nesfârșit cifre și formulare. E momentul în care ies la iveală toate durerile, neîmplinirile, visurile secrete. Ca la Gogol sau Dostoievski, în spatele oamenilor neînsemnați se ascunde subtilitate, profunzime, tandrețe, dar și mânie distrugătoare.

În fond, piesa nu deplânge destine individuale, ci înstrăinarea omului de esența sa într-o lume tot mai grăbită, mai superficială, singurătatea omului în mijlocul semenilor care au uitat să îl asculte.

Distribuţia:

Curmei:  Marcel Segărceanu
Nectara:  Mariana Neagu
Severina:  Mariana Vasile
Valenţica:  Ileana Iurciuc
Teofil:  Emil Sauciuc
Şeful:  Nicolae Barosan
Pană:  Eugen Ţugulea
Ospătarul:  Ion Ruscuţ
Cetăţeanul:  Tiberiu Covaci
Domnul X:  Marcel Popa

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Emeric Kozák, Iosif Balogh
Ilustraţia muzicală şi sonorizarea:  Valentin Bodonea

de  Platon Pardău

Regia artistică:  Dan Alecsandrescu
Scenografia:  Emilia Jivanov
Data premierei:  16 septembrie 1986

„Ioneștii” este o dramă cu puțină substanță conflictuală, în care accentul nu e pus pe întâmplări, ci pe dezbaterea ce are în centru familia. Piesă-discuție, piesă-confesiune, „Ioneștii” aduce în prim-plan conflictul dintre generații, dar și cel dintre aspirații și posibilitățile reale.

„Micul clan al Ioneștilor – Ioan-tatăl, Ana-mama, Nicolae-fiul și Vera-nora – lasă impresia unei mici citadele a împlinirilor, a fericirii sau chiar de natură să stârnească invidii sau chiar suspiciuni. Vocea anonimă care sună frecvent la telefon pentru a face reproșuri, pentru a injuria sau pentru a amenința, are un sens oracular, dar mai degrabă atrage atenția că în casa Ioneștilor armonia nu este atotstăpânitoare, că aici multe conflicte se află în stare latentă și, de altfel, vor izbucni la aflarea unei vești care cade ca un trăsnet: Ioan Ionescu a renunțat la postul de director adjunct al unui mare combinat metalurgic, post pe care îl deținea de la nașterea combinatului și cu care părea „cununat” pe viață. Ba mai mult, ultimul său act de autoritate îl reprezintă blocarea accesului propriului fiu la un post important (…). Odată pietricica aruncată se va porni avalanșa: imputări, dezvăluiri, regrete, crize de conștiință. Cei patru se vor dovedi posesorii unor biografii „încărcate”, fiecare având o vină – reală sau inventată, în funcție de modul de a vedea lumea – față de ceilalți și – evident – fiecare având dreptul la o compensație.” (Dumitru Chirilă în „Familia”, octombrie 1986).

Distribuţia:

Ioan Ionescu:  Eugen Ţugulea
Ana:  Simona Constantinescu
Nicolae:  George Voinese
Vera:  Mariana Vasile

Regia tehnică:  Mărioara Goina
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Emeric Kozák, Iosif Balogh
Sonorizarea:  Valentin Bodonea

PREMII:
– Premiul de interpretare la Festivalul Naţional „Cântarea României”:  Eugen Ţugulea pentru rolul  Ioan Ionescu

Teatru de poezie din versuri de  Marin Sorescu
Scenariul: Elisabeta Pop
Regia artistică şi  scenografia:  Sergiu Savin
Data premierei:  25 martie 1986

Interpreţi:
Cristina Şchiopu, Alla Tăutu, Mariana Vasile, Eugen Harizomenov, Ion Abrudan

Invitaţi în spectacol:
Marin Sorescu, Virgil Ogăşanu, Ion Caramitru, Nicolae Moranciu

Regia tehnică:  Mărioara Goina
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Vasile Blejan, Iosif Balogh, Emeric Kozák

Comedie în două părţi de  Barillet şi Grédy
Traducerea: Angela Plati

Regia artistică:  Ştefan Farkas
Scenografia:  Vioara Bara
Data premierei:  3 iulie 1986

Afiliată teatrului de bulevard, comedia „Floare de cactus” a înregistrat un succes notabil atât în Europa, cât și în America, unde a ținut afișul pe Broadway timp de trei ani și a cunoscut două ecranizări, în 1968 și în 2011.

Ca în orice comedie de acest fel, problemele abordate, deloc fundamentale pentru destinul omenirii, pot deveni cruciale pentru microcosmosul individului obișnuit. Pretextul avalanșei de întâmplări comice este dragostea. Julien Desforges, dentist prosper, are o aventură sentimentală cu tânăra și fermecătoarea Antonia, însă pentru a evita o prea mare implicare și responsabilitate, imaginează un mariaj, ba chiar și trei copii. După o întâlnire eșuată, Antonia are o tentativă de suicid, dar este salvată de Igor, un vecin tânăr și simpatic. Cuprins de remușcări, Julien pretinde că va divorța urgent, însă Antonia ține să o cunoască pe viitoarea fostă doamnă Desforges. Pentru a pune în scenă minciuna elaborată, Julien îi cere sprijinul lui Stéphane, asistenta sa model, foarte eficientă și aparținând, cel puțin în aparență, tipului „cactus”. Întâmplările care vor urma îi vor dovedi că, surprinzător, și cactușii pot înflori…

Distribuţia:

Igor:  Daniel Vulcu
Antonia:  Ileana Iurciuc
Stéphane:  Mariana Neagu
Madame Durand Bénéchole:  Anca Miere Chirilă, Alla Tăutu, Mariana Vasile
Julien:  Nicolae Barosan
Norbert:  Tiberiu Covaci
Domnul Cochette:  Marcel Popa
Primăvara lui Boticelli:  Florenţa Manea

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Iosif Balogh, Emeric Kozák
Ilustraţia muzicală şi sonorizarea:  Valentin Bodonea

Piesă în două părţi de Peter Shaffer
Traducerea: Beatrice Staicu

Regia artistică şi light-design:   Alexandru Darie
Asistent regie:  Cristian Şofron
Scenografia:  Maria Miu
Ilustraţia muzicală şi pianoforte:  Gheorghe Hausmann
Picturi speciale:  Amalia Perjovschi, Kudelász Iosif, Maria Miu, Kovács Ecaterina
Data premierei:  12 iunie 1986

În „Amadeus”, Peter Shaffer combină istoria și ficțiunea pentru a prezenta aspecte ale ultimilor ani de viață ai lui Wolfgang Amadeus Mozart. Piesa explorează rivalitatea dintre Mozart și Antonio Salieri, compozitorul curții Împăratului Austriei la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Invidiind talentul tânărului Mozart și nefericit din cauza propriei mediocrități, Salieri nu poate înțelege cum Dumnezeu a oferit un asemenea har incredibil excentricului Mozart, după cel el însuși a încheiat un „pact” cu Divinitatea. El îl reneagă pe Dumnezeu și plănuiește să își distrugă rivalul pe toate căile posibile. În forul interior al lui Salieri, invidia se combină cu admirația, aproape dragostea pentru muzica lui Mozart. Salieri înțelege mai bine decât oricine calitățile excepționale ale muzicii lui Mozart, iar acest amestec de ură și apreciere face din el unul din cele mai complexe personaje ale dramaturgiei universale. De asemenea, deși poartă numele lui Mozart (Amadeus – cel iubit de Dumnezeu), istorisirea se face din unghiul lui Salieri, bătrân și pregătindu-se de moarte, ilustrând intoleranța, dar meditând la genialitate.

Distribuţia:

Antonio Salieri:  Ion Mâinea
Wolfgang Amadeus Mozart:  Cristian Şofron
Costanze Weber:  Cristina Şchiopu
Venticelli 1:  Nicolae Toma
Venticelli 2:  Laurian Jivan
Iosif II, împăratul Austriei:  Emil Sauciuc
Contele Von Strack:  Marcel Popa
Contele Orsini-Rosenberg:  Marcel Segărceanu
Baronul van Swieten:  George Voinese
Caterina Cavalieri:  Ileana Iurciuc 
Tereza Salieri:  Mariana Vasile
Bucătarul lui Salieri:  Gheorghe Câmpan
Valetul lui Salieri:  Alexandru Luca
Curtea vieneză, locuitori ai Vienei:  Sorina Laza, Felicia Stoica, Luminiţa Praja, Mariana Moca, Marilena  Nelega, Lioara Bradu, Florin Tripa, Ion Muntean

Regia tehnică:  Mărioara Goina
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Iosif Balogh, Vasile Blejan
Sonorizarea:  Valentin Bodonea

Piesă în două părţi de Paul Everac

Regia artistică:  Dan Alecsandrescu
Asistent regie:  Alexandru Darie
Scenografia:  Maria Haţeganu
Data premierei:  30 martie 1986

Titlul piesei face referire la „Cartea lui Iov” din Biblie, ce înfăţişează întâmplări pilduitoare din viaţa înţeleptului Iov, pe care Dumnezeu îl pune la încercare, permiţându-i lui Satan să îi scoată în cale tot felul de piedici, dureri şi catastrofe. Iov trece cu bine peste toate încercările, ajutat de răbdare şi de o credinţă imensă în Dumnezeu.

Lipsită de acţiune dramatică efectivă, piesa „Cartea lui Ioviţă” este alcătuită dintr-o serie de dialoguri unitare ca temă, dar variate din punctul de vedere al tipologiilor implicate. Inginerul Ioviţă este stăpânit de un ideal greu de înţeles pentru cei din jur: credinţa în socialism. Soţia, prietenii şi colegii încearcă să îl determine să îşi deschidă ochii spre realitate, să constate că faptele din jur nu sunt deloc aşa cum au fost profeţite. Scenă de scenă, Ioviţă se confruntă cu adevăruri de viaţă foarte concrete, care par să-l doboare prin argumentul material sau spiritual imediat. Deşi distanţa dintre doctrină şi realitate este destul de mare, totuşi, convingerile sale rămân nezdruncinate. „Inginerul Ioviţă socoteşte că trebuie să înfrângă inerţii, să dărâme conformismele şi rutina. A descoperi forme de progres, fie şi în sectoare de activitate cât de umile sau de obişnuite îi pare ca făcând parte din datoria elementară a vieţii şi a condiţiei umane. Este convins că greutăţile ori diferitele contrarietăţi ce s-ar ivi în cale nu pot să împiedice totul. Mai presus de orice, îi este necesar să se simtă în serviciul oamenilor; aceasta nu neapărat urcând pe baricade, ori afişând aere de inspirat, ci procedând cu măsuri simple, fireşti, de omenesc şi bună-credinţă.” (Prof. Ion Zamfirescu)

Distribuţia:

Ioviţă:  Eugen Ţugulea  
Delifăzeanu:  Marcel Segărceanu
Berta:  Simona Constantinescu
Ghermănescu:  Tiberiu Covaci
Didona:  Cristina Şchiopu
Bălţatu:  Eugen Harizomenov
Tufaru:  Ion Mâinea
Ilihoi:  Petru Diaconu, Marcel Popa

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Florenţa Szabo
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Valentin Bodonea

Comedie în două părţi de Mircea Ştefănescu

Versiunea scenică şi regia artistică:  Zoe Anghel Stanca
Scenografia:  Vioara Bara
Ilustraţia muzicală:  Timuş Alexandrescu
Data premierei:  13 martie 1986

Piesă de caldă intimitate, asemănată cu romanţele de altădată, „Vis de dragoste” conturează atmosfera încă patriarhală a unui cartier mărginaş al Bucureştiului anilor ’20, cu bragagiii, simigiii, ţigăncile, lampagiii şi flaşnetarii care îl populau. În această lume simplă, calmă, plină de bună-cuviinţă îşi face apariţia Dudu Zamfirescu, întruchipare a boemului, om fără căpătâi, cinic şi rebel. O mare parte a piesei desfăşoară un vis pentru a revela interioritatea eroului. Întreaga lui capacitate sufletească se concentrează în problematica iubirii, unde se dovedeşte pur, dezinteresat, profund. Astfel, în pofida amoralismului său, el rămâne o „secătură” simpatică, animată de lirism tandru, ironie blândă, având o fire luminoasă şi idealistă.

Distribuţia:

Dudu Zamfirescu:  Ion Abrudan
Baraboi:  Eugen Harizomenov
Bragagiul, Stratos, Trecătorul:  Tiberiu Covaci
Elvira Ionescu:  Mariana Vasile
Manole Ionescu:  Eugen Ţugulea
Ţiganca şi Lysa:  Anca Miere Chirilă
Titi Vasilescu:  Ion Ruscuţ

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Vasile Blejan, Emeric Kozák
Sonorizarea:  Valentin Bodonea

Piesă în două părţi de Mircea Bradu
Premieră absolută

Regia artistică:  Sergiu Savin
Scenografia:   T.Th.Ciupe
Ilustraţia muzicală:  Erasmus Minchevici
Data premierei:  17 decembrie 1985

„Un om care cu mulţi ani în urmă şi-a părăsit nu numai familia, ci şi ţara, revine printre ai săi încercând să lege firele de mult rupte. În locul copiilor de altădată îl întâmpină oameni maturi, care şi-au făcut sau încearcă să-şi facă un rost în viaţă, investiţi nu numai cu dreptul, dar şi cu capacitatea de a judeca şi de a opta. Soţia, care l-a aşteptat cu dragoste, în ciuda unei căsătorii fictive, de convenienţă, făcută pentru a-şi pune copiii în adăpost de inconvenientele cauzate de un tată transfug, nu înţelege să-şi abandoneze crezurile sau să-şi taie legăturile cu ceea ce a însemnat însăşi raţiunea existenţei sale. Aşa se face că după euforia revederii, după decantarea a ceea ce este autentic şi ceea ce este doar amabilitate hipertrofiată în relaţiile dintre cel întors şi cei de acasă, începe să se vadă că peste prăpastia aşternută de timp, de distanţe, dar mai ales de modurile diferite de a vedea lumea, ei nu reuşesc să întindă poduri trainice, cu numai punţi provizorii care vor ceda la primele solicitări mai serioase. În cele din urmă Alexandru („tatăl risipitor”) se va întoarce la ale lui, mai bătrân cu o experienţă şi mai slăbit de o decepţie, aceea de a nu fi reuşit să convingă pe nici unul dintre cei dragi să-l urmeze, ei rămânând insensibili la tentaţiile oferite şi statornici în credinţa că fericirea nu poate fi realizată cu rădăcinile tăiate.” (Dumitru Chirilă, „Familia”, decembrie 1985).

Distribuţia:

Alexandru:  Ion Mâinea
Maria:  Simona Constantinescu
Anda:  Cristina Şchiopu
Ovidiu:  Ion Abrudan
Tudor:  Dan Bădărău
Mihai:  Daniel Vulcu
Matei:  Eugen Harizomenov
Eta:  Anca Miere Chirilă
Cristina:  Iuliana Chelu

Regia tehnică:  Mărioara Goina
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Valentin Bodonea

Spectacol de cabaret

Regia artistică:  Kati  Gábor  şi  József  Gábor
Scenografia:  Maria Haţeganu
Conducerea muzicală:  Ludovic Boross
Coregrafia:  Gitta T.Săteanu
Data premierei:  17 octombrie 1985

Texte de: Teodor Mazilu, Karinthy Frigyes, Edward Lear, Daniil Harms, Nóti Károly, Valentin Silvestru, George Mihalache, Viorel Cacoveanu, Elisabeta Pop, Dumitru Chirilă, Eugen Ţugulea, Cristina Şchiopu, Ion Abrudan, Ion Mâinea

Spectacolul „Mai un cântec, mai o glumă… Divertisment ’85” a propus spectatorilor o nouă întâlnire cu umorul, prin momente artistice muzicale, coregrafice şi de pantomimă, ca şi printr-o serie de scenete comice precum: „La Filarmonică” „Tratament în staţiune”, „Ce proşti sunt soţii!”, „Cecitate”, „La curăţătoria chimică”, „Ciupercile”.

Interpreţi:
Eugen Ţugulea, Marcel Segărceanu, Eugen Harizomenov, Marcel Popa, Cristina Şchiopu, Nicolae Barosan, Ion Abrudan, Mariana Vasile, Mariana Neagu, Tiberiu Covaci, Cristian Şofron, Laurian Jivan, Emil Sauciuc, Daniel Vulcu, Alla Tăutu, Anca Miere Chirilă, Simona Constantinescu, Nicolae Toma, Ileana Iurciuc, Iuliana Chelu,  George Voinese, Eta Széll Patka

Membrii orchestrei:
Augustin Vertan, Ioan Biguş, Cornel Ungur, Ari Nagy Sándor, Adalbert Bódis, Florian Chelu

Dansatori:
Ildikó György, Anamaria Nagy, Gabriela Nagy, Camelia Mălan, Mariana Rusu, Mimi Németh, Vera Veres, Gyöngyi Kópé , Corina Codrea

Invitată:
Florica Bradu

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Vasile Blejan, Iosif Balogh, Emeric Kozák
Sonorizarea:  Valentin Bodonea

Teatru de poezie din versuri de Federico Garcia Lorca
Data premierei:  17 noiembrie 1984

Interpretă:  Carmen Trocan

Piesă poliţistă de  Robert Thomas
Traducerea: Aurel Baranga

Regia artistică:  Sergiu Savin
Scenografia:  Adriana Grand
Ilustraţia muzicală:  Viorel Onaca
Data premierei:  29 iunie 1985

După luna de miere petrecută la Veneţia, Daniel Corban face un popas într-un sat din Alpi, unde semnalează poliţiei dispariţia tinerei sale soţii. Ca urmare a unei dispute, aceasta a plecat fără a reveni vreme de câteva zile. Comisarul însărcinat cu investigarea cazului este nevoit să admită că ancheta stă pe loc şi că tânărul soţ trebuie să mai aibă răbdare până la regăsirea perechii pierdute.

Când preotul satului îl anunţă pe Daniel că i-a regăsit soţia, uluirea sa este totală: femeia care îşi face apariţia este o necunoscută. Ea susţine cu hotărâre că soţul său suferă de amnezie şi, pentru a-şi consolida poziţia, se supune unui interogatoriu pe care îl trece cu succes. În faţa acestei situaţii neprevăzute, comisarul (şi împreună cu el spectatorul) nu mai ştie pe cine să creadă: pe preot? pe soţ? pe soţie? Cine minte şi cine spune adevărul? Daniel Corban este victima unui acces de nebunie sau a unui complot ce vizează obţinerea unei moşteniri prin impostură?

Distribuţia:

Daniel Corban:  Dan Bădărău
Comisarul:  Ion Mâinea
Maximin:  Daniel Vulcu
Florence:  Cristina Şchiopu
La Merluche:  Eugen Ţugulea
Domnişoara Berton:  Alla Tăutu

Regia tehnică:  Mărioara Goina
Sufleur:  Iuliana Chelu
Lumini:  Balogh Iosif
Sonorizare:  Valentin Bodonea