Într-o lume tot mai conectată, prezența online joacă un rol esențial în promovarea artei și a spectacolelor de teatru. De aceea, avem bucuria de anunța lansarea noului website – www.teatrulreginamaria.ro – parte dintr-un demers mai amplu de modernizare și digitalizare.
Text preluat de pe lucianantofi.wordpress.com / autoare: Luciana Antofi
Puterea.
O mână de nisip pentru clepsidra largă și răbdătoare a partidelor de șah ale istoriei care toarnă repede o altă mână de nisip deasupra, măsurând uneori măreția pieselor nu atât după importanță cât după rezistența lor pe tabla de joc de pe fundul clepsidrei. De această dată a unui nebun de albastru.
Și nu orice fel de nebun, ci unul excelent născocit (Petre Ghimbășan, un senzațional Richard al III-lea) și genial mânuit de regizorul Andrei Măjeri împreună cu Trupa „Iosif Vulcan” a Teatrului „Regina Maria” din Oradea, care ține în șah teatral clasic/contemporan, preț de mai bine de două ceasuri, cele mai importante zece piese ale puterii (la care regizorul a redus foarte inspirat aglomeratul univers regal shakespearian cu tot felul de ranguri și relații de la Curte și l-a expediat într-un superb neomedieval-rock – unele costume medievale sunt reinterpretate contemporan în partea de jos, în cheie alb-negru cu elemente de armură argintie, simbolistică regală britanică, accesorizate cu elemente de echipament sportiv, imprimeuri și căști audio (!) – esențializat și inteligibil) pentru care a inventat vremelnic chiar și noi mișcări pe tabla de joc.
Text preluat de pe LiterNet.ro / autor: Mihai Brezeanu
Prolog
„Cronică”. Cu acest cuvânt începe Richard III înscenat de Andrei Măjeri la Teatrul Regina Maria din Oradea (premieră 5 aprilie 2025). Richard III de William Shakespeare, în traducerea lui Horia Gîrbea, cu inserții din Henric VI de același William Shakespeare. Pentru mai multă precizie, cu inserții de Henric VI Partea a III-a, textul care, împreună cu primele două părți din Henric VI și cu Richard III, formează așa-numita Tetralogie Minoră a lui Shakespeare. Un set de 4 texte dedicate Războiului celor Două Roze (1455-1485), purtat între Casa de Lancaster (roza roșie) și Casa de York (alba roză, ca să zicem așa).
„Șoricelul Frederick” – un spectacol despre visul copilăriei și curajul de a fi tu însuți!
Într-o lume grăbită și pragmatică, șoricelul Frederick pare… altfel. În timp ce ceilalți strâng provizii pentru iarnă, el adună raze de soare, culori și cuvinte. Nu pare de folos, nu pare „productiv” – dar atunci când frigul și tăcerea coboară peste ascunzătoarea lor, tocmai visul lui devine hrană pentru suflet.
Frederick nu este doar un șoricel visător, ci o oglindă a copilului din noi – acel copil care visa, simțea profund, vedea frumusețea în cele mai mici lucruri și îndrăznea să fie altfel. Spectacolul nostru spune povestea lui Frederick dintr-o perspectivă sensibilă și contemporană, adăugând momente originale, dialog cu publicul și întrebări care ne pun pe gânduri:
Prin păpuși, joc, muzică și umor, spectacolul îi invită pe copii și pe adulți într-o călătorie de regăsire. Este un spectacol care nu oferă doar o poveste, ci o experiență – una care ne reconectează cu eul nostru autentic și ne amintește cât de valoros este să-ți urmezi visul, chiar dacă ceilalți nu îl înțeleg.
Ana Crăciun Lambru
Șoricelul Frederick: Armanca Serac
Max, Baba Șoricioaicã, Bully: Alexandru Pop
Tata Șoarece, Frunzuliță, Asistent Bully: Florian Silaghi
Baba Șoricioaică, Asistent Șoricelul Frederick: Eliza Atofanei
Mama Șoarece, Asistent Bully: Andrei Fazecaș
Baba Șoricioaică, Asistent Șoricelul Frederick: Alexandru Crefelean
Lia, Baba Șoricioaică: Igor Lungu
Regia: Ana Crăciun Lambru
Scenografia: Alexandra Budianu
Muzica: Cári Tibor
Video mapping: Radu Marțin și Andrei Cozlac
Asistent scenografie: Emese Csüri
Păpuși: Răzvan Chendrean
Pictură păpuși: Ana Crăciun Lambru
Asistent producție păpuși și recuzită: Mădălina Baciu
Lighting design: Peter Papp
Consultanță scenariu: Florin Tudose
Coordonatori atelier de storytelling: Ioana Drugaș și Ana Crăciun Lambru
Sunet: Peter Papp
Lumini: Adrian Gherdan
Tehnicieni scenă: Daniel Turcuț, Nicolae Porumb
Cabinieră: Anna Cellino
Spectacol recomandat copiilor peste 4 ani!
Data premierei: 26 aprilie 2025, Sala Arcadia
Text preluat de pe revistafamilia.ro / autor: Alexandru Jurcan
Premiera finalului de an 2024 la Teatrul Regina Maria din Oradea: Elif și ploaia de Sami Ibrahim, în regia lui Alex Ianăși. Un text despre condiția imigrantului mereu „ilegal”, care valorează doar atât cât poate munci, într-un sistem birocratic perfid. Elif e o femeie care ajunge într-o dictatură economică, preferând tendințe utopice, care s-o îndepărteze de colții realității. Fiica sa, Lily, are o altă perspectivă, dincolo de poveștile mamei, reușind să priceapă crudul adevăr și condiția lor precară, cu un cinism specific vârstei ei.
La mulți ani! Astăzi este Ziua Internațională a Teatrului, este ziua dumneavoastră, dragi oameni de teatru, actori, regizori, scenografi, critici de teatru, dramaturgi, compozitori, coregrafi, tehnicieni și a tuturor celor văzuți și nevăzuți care țin în viață acest fenomen numit Teatru.
Vineri, 21 martie 2025, la Sala Arcadia, a avut loc prima activitate din cadrul proiectului TEATRU ȘI JOACĂ #ÎMPREUNĂ/EGYÜTT, un demers artistic și educațional ce urmărește să aducă mai aproape copiii din comunitățile română și maghiară din Oradea, prin teatru și jocuri colaborative.
Evenimentul de deschidere a fost marcat de un spectacol cu totul special: SCUFIȚA ROȘIE/PIRI ÉS A FARKAS, o reprezentație bilingvă realizată în colaborare de Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria și Trupa Liliput a Teatrului Szigligeti. Pornind de la spectacolele deja existente în repertoriul celor două trupe, această nouă formă artistică a fost gândită ca o celebrare a prieteniei, a diversității și a poveștilor care ne unesc.
„Acest text e un manual de ascensiune a dictaturii în societate, exemplificând meticulos tropii tiraniei, e o piesă-peisaj despre dictatori deghizați în salvatori. Richard, prodigios criminal, narcisist și violent, dezlănțuie un mecanism al terorii. Astfel, non-eroul devine, pentru o vreme, conducător. Ca și acum, poate peste o sută sau o mie de ani, Richard se va înfățișa în continuare în fața spectatorilor, explicându-le pas cu pas formele corupției din propria lor realitate. Iar spectatorii vor urmări cu sufletul la gură toate faptele de care au fost avertizați și nu vor face nimic. Își vor promite, poate, că derapajele pe care le trăiesc nu se vor mai repeta. Iată de ce am ales să imaginăm un univers scenic nedefinit temporal.
Teatrul Regina Maria vă invită săptămâna aceasta la două evenimente conexe, care întregesc programul cultural al teatrului și invită publicul la dialog intercultural.
Teatrul Regina Maria mulțumește tuturor participanților care și-au trimis propunerile în cadrul Open Call-ului dedicat tinerilor regizori! A fost o competiție strânsă, cu proiecte creative și originale, care ne-au confirmat încă o dată talentul noii generații de regizori.
Finaliștii acestei ediții sunt:
Teodora Petre (câștigătoare)
Mădălin Hîncu
Cristina Giurgea
Mihai Gligan
Articol preluat de pe Contributors.ro / autor: Mircea Morariu
O spun de la bun început. Elif și Ploaia de la Teatrul Regina Maria din Oradea, nu este nici pe departe un spectacol fără cusur. Nu tot ceea ce vedem pe scenă este perfect valid și nici absolut original nu este. Există în gramatica montării împrumuturi evidente atât în ceea ce privește soluțiile regizorale ce țin de punerea în temă, de construcția însăși a personajelor (ale căror prime apariții, cu valize mari, imense, nu au cum să nu îți amintească de spectacolele lui Silviu Purcărete) cât și în privința decorurilor și costumelor, și ele cam din aceeași zonă. Le semnează Tania Gobejishvili. Nici frecventul recurs la microfoane clasice, cu stativ, folosite în vederea evidențierii unor situații dramatice ori a unor replici considerate esențiale nu este ceva chiar foarte nou. Moda, introdusă în teatrul românesc în urmă cu ceva vreme de Radu Afrim în show-urile sale, a proliferat și este prezentă într-un număr consistent, poate chiar prea consistent, de producții.
Text preluat de pe Contributors.ro / autor: Mircea Morariu
În anul 2014, atunci când în oferta de spectacole a unei ediții a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca și de directorul lui, Tompa Gábor , apărea spectacolul cu piesa Un dușman al poporului de Henrik Ibsen, numele regizorului german Thomas Ostermeier nu era deloc necunoscut publicului din România.
Se știa câte ceva și despre Nora, și despre Hamlet. Acesta din urmă ajungând la noi cu ocazia unei ediții a Festivalului Shakespeare creat de Emil Boroghină la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova. Se știa și că Ostermeier e un pasionat de literatura dramatică a lui Ibsen. Pe care a pus-o în scenă în cvasi-totalitate și căreia i-a dedicat pagini consistente în cartea Teatrul și frica ce avea să apară și în românește în anul 2016, în colecția Yorick a edituri bucureștene Nemira. Reeditarea din anul 2024 a cărții avea să fie completată de apariția altor două cărți dedicate regizorului de la Schaubühne, una apărută tot la Nemira (Teatrul lui Thomas Ostermeier), cealaltă (Backstage Ostermeier) la Fundația Culturală Camil Petrescu. Tot în 2024, Ostermeier a montat pe scena Teatrului Național I.L. Caragiale spectacolul cu piesa Hedda Gabler.
„Speranța nu urcă niciodată cu liftul” aduce în discuție un conflict care în contextul lumii actuale s-a acutizat: acela dintre lumea veche vs. lumea nouă.
O femeie singură, aflată la vârsta senectuții, este pusă în situația de a fi îngrijită de doi androizi, programați special pentru această misiune. Însă androizii, în primă fază, nu pot înțelege în totalitate nevoile femeii, deoarece gândirea lor este analitică și nu pot percepe emoțiile și nevoile spirituale ale subiectului lor.
Totuși, într-un final, fiecare are de câștigat din această confruntare și pare să se găsească o urmă de reconciliere între cele două lumi.
Text preluat de pe LiterNet.ro
Răzvan Rocaș.: Cum este să fii pentru prima oară pe scaunul de regizor într-un teatru?
Toni Nica: Stresant, pentru că simți că ai mai multă presiune pe umeri decât în facultate. Facultatea
este altceva… este mediul în care ai o plasă de siguranță: știi că ești acolo să înveți, să te dai
cu capul de pereți. Dacă ceva nu funcționează, nu e o problemă; semestrul următor știi la ce
trebuie să lucrezi. Aici este puțin diferit.
Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Teatrul Regina Maria din Oradea pregătește o serie de evenimente speciale dedicate celebrării patrimoniului cultural românesc. Miercuri, 15 ianuarie, întreaga comunitate bihoreană este invitată să participe la o serie de activități care vor aduce în prim-plan atât tradițiile literare, cât și importanța culturii în viața noastră de zi cu zi. De la spectacole de poezie și recitaluri dedicate marilor clasici ai literaturii române, până la întâlniri interactive cu autori contemporani, programul propus va răspunde unui spectru larg de gusturi și interese. Fiecare eveniment va fi o ocazie de a reflecta asupra rolului culturii în formarea identității noastre naționale și de a redescoperi frumusețea cuvântului românesc.
Statisticile spun că principala cauză a migrației este generată de factori socio-politici: persecuție, război, conflicte. Elif fuge la o vârstă fragedă de teroare și amenințare, în speranța că va găsi un loc unde poate să-și recâștige dreptul la existență, dreptul fundamental de a fi om.
Însă mirajul libertății se transformă treptat într-o luptă pentru validare, iar ea descoperă cât de fragilă este granița dintre libertate și opresiune. Balanța se înclină dinspre dictatura politică, înspre cea economică și lupta ei pentru supraviețuire este înghițită treptat de un sistem de-a dreptul kafkian de imigrare.
Salvarea fragilă stă în gândirea mitică și în puterea poveștilor, asemeni Seherezadei, dar cinismul și cruzimea aruncă greutatea cruntă a realității în povestea ei, mai ales când este pusă în situația de a-și proteja fiica.
„Elif și ploaia” este o fabulă contemporană despre perseverență, luptă pentru dreptate și integrare într-un sistem birocratic absurd, dar și despre familie, despre legătura dintre o mamă emigrantă și fiica sa născută în țara de împrumut, care trăiesc două experiențe diferite ale aceleiași povești.
Textul mi se pare necesar tocmai pentru că trăim într-o societate în care individualismul este principalul imperativ etic, în care Celălalt nu are valoare decât în măsura în care poate reprezenta un mijloc în vederea atingerii profitului. Am ales textul acesta pentru că prezintă condiția imigrantului din două perspective. Cea personală, umană, a fricilor, a torturii date de această situație în care este <<ilegal>> să exiști într-un loc, a iubirii, a căutării unui <<acasă>>, a modalităților prin care Elif colorează această existență alienantă. Și cealaltă, care este perspectiva politică, a omului care valorează doar atât cât poate produce. A omului ca unealtă de lucru și nimic mai mult. Și mai ales, a unui sistem birocratic construit astfel încât să se asigure că cineva ca Elif nu va putea niciodată obține drepturile necesare pentru a depăși condiția de simplă unealtă de lucru, nu va putea niciodată trăi ca un om. (Alex Ianăși)
Distribuția:
Elif: Anda Tămășanu
Lily: Carina Bunea
Proprietara: Ioana Dragoș Gajdó
Fiul: George Dometi
Muncitorul: Sorin Ionescu
Femeia: Denisa Irina Vlad
Polițistul: Eugen Neag
Registratoare: Corina Cernea, Angela Tanko, Giorgiana Coman, Mihaela Gherdan
Regia: Alex Ianăși
Scenografia: Tinatin Gobejishvili
Muzica: Ovidiu Iloc
Lighting Design: Vlad Lăzărescu
Datta premierei: 21, 22 decembrie 2024
Durata spectacolului: 2h
Spectacol recomandat persoanelor peste 14 ani!
Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria se pregătește pentru premiera spectacolului „Elif și ploaia” de Sami Ibrahim, în regia lui Alex Ianăși, programată pe 21 și 22 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Transilvania.
Sami Ibrahim este un tânăr scriitor londonez, cu o carieră în ascensiune, fiind deja nominalizat la Premiile Olivier și primind în 2019 un premiu pentru teatru politic. Sami Ibrahim abordează în textele sale teme care ridică întrebări legate de probleme socio-politice contemporane stringente, chestionând sistemul social pe care noi l-am creat și care se întoarce uneori împotriva noastră, în special când se produce întâlnirea cu Celălalt.
Povestea „Uriașul egoist” a fost publicată în 1888 în volumul „Prințul fericit și alte povești” al autorului Oscar Wilde. De-a lungul timpului, povestea a fost citită în mai multe chei, predominantă fiind interpretarea religioasă. Dar, indiferent de viziunea care i s-a atribuit poveștii, temele dominante rămân dragostea și răscumpărarea.
