Spectacol aniversar
Scenariul: Elisabeta Pop

Regia artistică:  Sergiu Savin
Scenografia:  Tatiana Manolescu Uleu
Data premierei:  24 ianuarie 1976

Interpreţi:

Simona Constantinescu
Doina Urlăţeanu
Olimpia Mâinea
Mariana Vasile
Eugenia Papaiani
Eugen Ţugulea
Alla Tăutu
Ion Abrudan

Comedie ridiculoasă în două părţi de Gian Lorenzo Bernini
Restaurare dramaturgică: Cesare D’Onofrio,  Franca Caprino, Alberto Perrini
Traducerea: Florian Potra
Premieră mondială

Regia artistică şi text de spectacol:  Sergiu Savin
Asistent regie:  Mircea Constantinescu
Scenografia:  Petru Voichescu
Muzica:  Nicolae Moranciu
Data premierei:  5 iunie 1976

Comedia „Fântâna Trevi sau Adevărul dat pe față” este o piesă plină de fantezie și umor despre nașterea unui spectacol, scoțând în evidență bucuria și amărăciunea pregătirii sale, dificultățile, neprevăzutul care pândește, dăruirea artiștilor, întrepătrunderea planului real în cel al jocului. Spectacolul este o „ars poetica”, o profesiune de credință despre teatru, un comentariu asupra jocului cu măști. Ideea centrală vehiculată de spectacol este că doar o atitudine deschisă poate garanta comuniunea omului cu semenii săi, fiind în măsură să oglindească adevărul aidoma apei din fântâna devenită simbol al perpetuei reîntoarceri la izvoare. Înrudit ca modalitate cu tradiția commediei dell’arte, spectacolul întrunește toate atributele unui text clasic: raționalitate, limpezime, preocupări ideologice sau intelectuale.

Distribuţia:

Graziano:  George Pintilescu, Ion Mâinea
Zanni Traffichino:  Eugen Harizomenov
Rosetta:  Mariana Neagu
Angelica:  Ileana Iurciuc
Cinzio:  Radu Vaida
Coviello:  Mircea Constantinescu
Alidoro:  Laurian Jivan
Cochet:  Ion Abrudan
Iacaccia:  Marcel Popa
Sepio:  Nicolae Barosan
Pulcinella:  Dimitrios Stefanidis

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Dimitrios Stefanidis
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Comedie în trei părţi de Victor Frunză
Premieră absolută

Regia artistică:  Otto Szombati Gille
Scenografia:  I. Géza Bíró
Data premierei:  22 mai 1976

Prin spectacolul „Marea gară nouă”, autorul pune realitățile româneștii ale vremii sub semnul absurdului. Construirea unei gări într-un orășel de provincie este un eveniment remarcabil. Mare, luxoasă, o adevărată bijuterie arhitectonică, gara nu are la prima vedere nici un cusur. Întreaga piesă este construită în jurul festivităților de inaugurare a noii gări, o înlănțuire de situații comice și întâmplări hilare. Finalul revelă însă că în apropierea noii gări nu trece nicio cale ferată…

Distribuţia:

Şeful gării:  Ion Mâinea 
Adjunct:  Nicolae Toma
Mami, adjunct II:  Alla Tăutu
Ortansa:  Mariana Vasile
Coca:  Eugenia Papaiani
Sultana:  Olimpia Mâinea
Călătorul:  Grig Schiţcu
Soţia şefului de gară:  Doina Urlăţeanu, Simona Constantinescu
Femeia:  Anca Miere Chirilă
Arhitectul:  Jean Săndulescu
Constructivescu:  Dorel Urlăţeanu
Tovarăşul Mişu:  Marcel Segărceanu
Spectatoarea:  Simona Constantinescu
Reporterul:  Radu Neag
Tehnicianul:  Ion Martin

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Rodica Branea
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

de D.R.Popescu
Premieră pe ţară

Regia artistică:  Alexandru Colpacci
Scenografia:  Tatiana Manolescu Uleu
Asistent scenografie: Iosif Kudelász
Data premierei:  10 aprilie 1976

În „Balconul”, autorul pune în ecuaţie morală oameni de vârste diferite, făcându-i să retrăiască istoria trecută şi să înţeleagă istoria prezentă, pentru a se confrunta între ei şi fiecare cu sine însuşi. Tatăl, David Ionescu, conducătorul unei unităţi de producţie, fost luptător comunist în ilegalitate, îşi serbează ziua de naştere, făcându-şi cu acest prilej bilanţul vieţii. Fiul, Adrian, conştiinţa vie a tinereţii lui, îi reaminteşte mereu părintelui său, sarcinile neîmplinite; îi atrage atenţia, cu duritate şi sarcasm, dar şi cu tandreţe, că adăposteşte în jurul său oameni de nimic, falşi prieteni, „molii ale socialismului”; îi reproşează uitarea: tatăl s-a îndepărtat treptat de adevăratele, înălţătoarele idealuri de luptă comunistă; caută să îl convingă că lupta dusă odinioară se continuă şi în epoca lui, în alte condiţii şi sub alte forme. Mamei, care s-a izolat de lume şi se ocupă cu sculptura în turtă dulce, Adrian îi demonstrează că egoismul este sinonim cu laşitatea. Intriga dramatică devine o mare metaforă teatrală: sub privirile neîncrezătoare ale tatălui, impostorii îl aruncă pe fiu de pe balcon, anulând astfel fervoarea sa revoluţionară, apelul său la intransigenţă şi responsabilitate. Astfel, balconul, simbol al spaţiului neutru, prelungire a liniştii şi a confortului nostru, poate deveni prin indolenţă un depozit al laşităţilor, al impurităţilor, al păcatelor şi chiar al crimei.

Distribuţia:

Voichiţa:  Ileana Iurciuc 
Adrian:  Mircea Constantinescu
Melpomete:  Radu Vaida
Alex:  Eugen Harizomenov
Ţaporea:  Radu Neag
Căşină:  Ion  Mâinea
Băşat:  Ion Abrudan
Stela:  Doina Urlăţeanu, Alla Tăutu
David:  Eugen Ţugulea
Rozalia:  Simona Constantinescu
Toderea:   Marcel Popa
Fana:  Eugenia Papaiani

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Rodica Branea
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Comedie în trei acte de Ben Hecht şi Charles McArthur
Traducerea: Andrei Băleanu
Pemieră pe ţară

Regia artistică:  Szombati Gille Otto
Asistent regie:  Ion Abrudan
Scenografia:  Tatiana Manolescu Uleu
Data premierei:  15 ianuarie 1976

Scrisă de doi dramaturgi la origine gazetari, piesa este plasată în lumea ziariștilor americani, măcinați de ambiția dezvăluirii ineditului, fiecare dintre ei visând să lanseze cândva marea „bombă a zilei”, tipărită cu litere de o șchioapă de pagina întâi a ziarului. Pentru a-și asigura reușita în alegeri, primarul orașului și oamenii săi de încredere, printre care pionul cel mai important este Hartmann, șeful poliției, încearcă să forțeze mâna alegătorilor printr-o tragică farsă judiciară – executarea unui condamnat la moarte, Williams. Un grup de ziariști, titulari ai rubricilor de scandal și senzație din ziarele lor, așteaptă, în biroul de presă al poliției, momentul execuției, pentru a-l descrie cu lux de amănunte. Dar planurile primarului sunt răsturnate când Williams evadează, punând mâna chiar pe pistolul șefului poliției. În această nouă situație, gazetarii sunt gata de orice pentru a stârni senzaționalul: cumpără gardieni, îl șantajează pe șeful poliției, mint.

În miezul evenimentelor, Hildy Johnson, tânăr ziarist talentat, trece pe la cartierul lor general pentru a-și lua rămas bun de la colegii săi: proaspăt logodit, urmează să plece la New York. Dar senzația stârnită de evadarea lui Williams îl face să uite de logodnică, văzând în această serie de evenimente izvorul unui mare succes profesional. Goana nebună după știrea-bombă, în care e împins de slăbiciune, dar și de orgoliu, seamănă cu jocul de-a viața și de-a moartea.

Piesă plină de ritm și de suspans, „Bomba zilei” este o meditație pe tema relației puterii cu individul, surprinzând cu veridicitate și cu simț critic lipsa de scrupule și moravurile libertine ale celor care pot face și desface destinele omenești.

Distribuţia:

Endicott:  Marcel Popa
Wilson:  Mircea Constantinescu
McCue:  Eugen Harizomenov
Murphy:   Ion Abrudan
Krüger:  Radu Neag
Schwartz:  Radu Vaida
Bensinger:  Laurian Jivan
Bismark:  Grig Schiţcu
Diamond Lovey:  Jean Săndulescu
Hildy Johnson:  Nicolae Barosan
Mollie Malloy:  Mariana Neagu
Hartmann:  Nicolae Toma
Peggy Grant:  Ileana Iurciuc
Doamna Grant:  Alla Tăutu, Anca Miere Chirilă
Primarul:  Marcel Segărceanu
Pincus:  Ion Martin
Williams:  Eugen Ţugulea
Walter Burns:  Ion Mâinea

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Florenţa Manea
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Comedie în trei acte de Mihail Sebastian

Regia artistică:  Szombati Gille Otto
Asistent regie artistică:  Eugen Harizomenov
Scenografia:  Maria Haţeganu
Data premierei:  16 octombrie 1975

„Steaua fără nume” evocă un orășel generic-anonim de provincie situat pe parcursul București-Sinaia, în gara căruia nu opresc trenurile rapide. Fapt fără precedent în existența urbei, luxosul accelerat de București oprește într-o seară pentru a debarca un pasager fără bilet și fără acte, o tulburătoare necunoscută. Aflat la gară pentru a-și prelua cartea de astronomie (pasiunea sa absolută), profesorul de liceu Marin Miroiu, vrăjit de apariția superbe doamne din lumea bună și îndepărtată, îi oferă modesta sa locuință ca adăpost pentru o noapte. Aceasta va fio noapte magică, în care cerurile se deschid și în care Mona și Marin Miroiu, au, fiecare prin celălalt, revelația altei lumi, revelație din care se naște iubirea. Dar visul ia sfârșit în zori, sub forma banalului cotidian și a perspectivelor deloc atrăgătoare oferite de viața în micul târgușor. Deși transfigurată de întâlnirea cu Miroiu, Mona va pleca totuși alături de admiratorul ei, Grig, sosit cu automobilul să o recupereze. Dar, întâlnirea nu a fost zadarnică: deși stelele nu se întorc niciodată din drumul lor, flacăra lor continuă să lumineze din înalturi.

Distribuţia:

Şeful gării:  Nicolae Toma
Un ţăran:  Ion Martin
Profesorul:  Radu Vaida
Ichim:  Ion Abrudan
Domnişoara Cucu:  Simona Constantinescu, Olimpia Mâinea
Eleva:  Ileana Iurciuc
Pascu:  Grig Schiţcu
Conductorul:  Marcel Segărceanu
Necunoscuta:  Mariana Neagu
Udrea:  Mircea Constantinescu
Grig:  Nicolae Barosan

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Rodica Branea
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

de Mircea Bradu
Premieră absolută

Regia artistică:  Zoe Anghel Stanca
Scenografia:  Eliza Popescu
Ilustraţia muzicală:  Gabriel Popovici
Data premierei:  2 octombrie 1975

„Noapte albă” continuă tradiția pieselor istorice de pe scena teatrului orădean, acțiunea sa fiind plasată în epoca îndepărtată a voievodului Menumorut. Meditație pe teme istorice impregnată de lirism și solemnitate, piesa este o „sinteză între informația istorică, gândirea politică românească de-a lungul secolelor și expresia mitică dată de popor stărilor existențiale fundamentale” (Dumitru Chirilă). Personajele sunt arhetipuri ale mitologiei populare care, confruntate cu situații limită, păstrează atitudini și expresii autentice și definitorii ale spiritualității românești.

Înțeleptul Menumorut, conducător cu o filozofie politică și morală bine definită, este amenințat de cotropitori în căutarea averilor și a puterii. Voievodul vrea însă cu orice preț evitarea războiului și opune forței rațiunea. El e gata chiar să își ofere fiica de soție fiului conducătorului din tabăra opusă. Dialogul dintre Menumorul și Usubuu, căpetenia oștii cuceritoare, este o confruntare aprigă de caractere, mentalități și destine. În cele din urmă, diplomația și răbdarea înving forța și infatuarea, astfel încât Usubuu cel neînvins, cedează fără luptă la porțile cetății Biharia.

Piesa „Noapte albă” a fost televizată în ianuarie 1978, în cadrul emisiunii „Seară de teatru” și a fost inclusă în agenda „Festivalului teatrului istoric” din Craiova, în același an.

Distribuţia:

Menumorut:  Ion Mâinea
Usubuu:  Eugen Ţugulea
Doamna:  Alla Tăutu
Domniţa:  Ileana Iurciuc
Bâlea:  Ion Abrudan
Vataul:  Eugen Harizomenov
Sala:  Nicolae Barosan
Bora:  Marcel Popa
Solul din Nord:  Jean Săndulescu
Voila:  Radu Neag
Cronicar I:  Laurian Jivan
Cronicar II:  Dorel Urlăţeanu
Doica:  Anca Miere Chirilă
Fiul lui Usubuu:  Marius Nichita, Dimitrios Stefanidis

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Florenţa Manea
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Spectacol café-théatre
Piesă document în opt tablouri, spectacol lectură de  Stelian Vasilescu

Regia artistică şi cadrul scenografic:  Ion Mâinea
Data premierei:  12 martie 1975

Bazată pe un bogat material bibliografic, piesa „Eminescu la Viena” reconstituie perioada de tinerețe petrecută de poetul român la Viena între anii 1869 și 1872, pentru studii de filozofie și drept. Suita de tablouri biografice creionează ani de mari lipsuri materiale, dar îmbogățiți de contactul poetului cu ideile filozofice și cultura europeană a epocii. Sunt redate elanurile tinerești pline de poezie și patriotism, dar și întâlnirile memorabile ale lui Eminescu cu Ioan Slavici, Alexandru Ioan Cuza, Iacob Negruzzi, Veronica Micle.

Spectacolul a fost închinat aniversării a 125 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.

Interpreţi:

Mihai Eminescu:  Nicolae Barosan
Ioniţă Bumbac:  Ion Abrudan
Chibici Revneanu:  Theo Cojocaru
Ioan Behniţ:  Ion Martin
Activistul, Critic literar I:  Grig Schiţcu
Baronul, Critic literar II:  Laurian Jivan
Ion Slavici:  Eugen Harizomenov
Alexandru Ioan Cuza:  Marcel Popa
Frederica Bognar:  Simona Constantinescu
Iacob Negruzzi:  Marcel Segărceanu
Tilia:  Ion Mâinea
Veronica Micle:  Eugenia Papaiani
Au  mai colaborat:  Liviu Rozorea, Elisabeta Jar, Eugen Ţugulea, Nicolae Toma, Ileana Iurciuc, Mircea Constantinescu, Radu Vaida

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sonorizarea:  Dorel Olea

Spectacol Eminescu
Scenariu:  Elisabeta Pop

Regia artistică:  Alexandru Colpacci
Scenografia:  Tatiana Manolescu Uleu
Data premierei:  15 ianuarie 1975

Interpreţi:

Eugen Ţugulea
Theo Cojocaru
Alla Tăutu
Anca Miere Chirilă
Ion Mâinea
Simona Constantinescu
Doina Urlăţeanu
Eugenia Papaiani
Laurian Jivan

de  William Shakespeare
Traducerea:  Ion Vinea

Regia artistică:  Alexandru Colpacci
Scenografia:  Tatiana Manolescu Uleu
Ilustraţia muzicală:  Cornel Pop
Data premierei:  24 mai 1975

Celebra „Poveste de iarnă” shakespeariană este o tragicomedie situată într-o lume imaginară, a tuturor posibilităților, în care Boemia are țărm la mare, iar oracolul antic din Delphi coexistă cu sculptorii Renașterii. Primele trei acte, dominate de tragism și frământări ale conștiinței, înfățișează evenimentele de la curtea lui Leontes, regele Siciliei, ocazionate de vizita bunului său prieten din copilărie, Polixenes, regele Boemiei. După nouă luni petrecute în armonie deplină, Polixenes se pregătește de plecare. El rămâne neînduplecat la rugămințile prietenului său de a-și prelungi șederea în Sicilia, însă cedează imediat ce soția acestuia îl îndeamnă să mai rămână alături de ei. Leontes cade pradă unei gelozii fără temei și nimic nu îl poate clinti din orbirea sa: poruncește otrăvirea lui Polixenes, care scapă cu ajutorul curteanului Camillo, o trimite pe Hermiona la închisoare, refuză să creadă spusele oracolului din Delphi, care îi infirmă bănuielile. Mai mult, el pune la cale pierderea fetiței născute de Hermiona în închisoare, crezând că este rodul infidelității soției sale. La judecată, Hermiona și fiul său, Mamilius, mor de inimă rea.

Din acest punct, pe parcursul ultimelor două acte, tonalitatea piesei devine luminoasă, intervin miracolele, coincidențele sau pur și simplu bunăvoința oamenilor, prin care toate greșelile regelui sunt remediate. Fetița de neam nobil, numită Perdita, este abandonată pe coasta Boemiei, unde este găsită și adoptată de un păstor. Șaisprezece ani mai târziu, o frumoasă poveste de dragoste se înfiripă între Perdita și Florizel, fiul lui Polixenes. Descoperind iubirea tinerilor, regele Polixenes condamnă legătura lor, necunoscând originile nobile ale Perditei. Cu ajutorul aceluiași omenos Camillo, cei doi se refugiază în Sicilia, unde Leontes își petrecuse toate zilele jelindu-și familia distrusă de propriile greșeli. Un șir de revelații reinstaurează armonia de la început: gingașa Perdita își descoperă ascendența regală, fapt care permite căsătoria ei cu Florizel, iar o statuie înfățișând-o pe Hermiona se dovedește a fi regina însăși. Polixenes îi iartă lui Leontes gelozia nejustificată, astfel că prietenia, virtutea, bunătatea și răbdarea își găsesc fericita încununare.

Distribuţia:

Leontes:  Ion Mâinea
Mamilius:  Theo Cojocaru
Camil:  Nicolae Toma
Antigon:  Jean Săndulescu
Cleomen:  Marcel Segărceanu
Polixen:  Marcel Popa
Florizel:  Laurian Jivan
Archidamus:  Ion Abrudan
Un păstor bătrân:  Dorel Urlăţeanu
Clovnul:  Ion Martin
Autolicus:  Nicolae Barosan
Hermiona:  Eugenia Papaiani
Perdita:  Mariana Vasile
Paulina:  Simona Constantinescu
Emilia:  Doina Urlăţeanu
Mopsa:  Mia Popescu
Dorcas:  Florenţa Manea
Ofiţerul:  Grig Schiţcu
O doamnă de la curte:  Anca Miere Chirilă
Timpul:  Eugen Harizomenov

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Rodica Branea
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Comedie în trei acte de Al.Kiriţescu

Regia artistică:   Sergiu Savin
Decor:  Tatiana Manolescu Uleu
Costume:  Eliza Popescu
Data premierei:  15 martie 1975

Afiliată teatrului politic, comedia „Dictatorul” a fost inspirată de realităţile regimului antonescian, personajul principal întruchipând atributele generale ale unui conducător absolutist, dur, demagog şi abil, dirijând un sistem social-politic nepotrivit momentului istoric. Trecând prin corupţie şi josnicie, eroul, numit vag „Primul-ministru”, ajunge chiar la crimă, dar se ascunde sub masca umanismului, a simpatiei, a înţelegerii aproapelui. În pofida încărcăturii ideatice negative, finalul piesei transmite un mesaj optimist, privind dispariţia iminentă a dictaturii şi a asupririi, o replică a personajului principal prefigurând sfârşitul tragic: „Parcă sunt condamnatul la moarte care aşteaptă să fie împuşcat!”

Distribuţia:

Premierul:  Eugen Harizomenov
Stan Boldur:  Nicolae Barosan
Principele von Wirth Langeburg:  Jean Săndulescu
Coty Adam:   Marcel Popa
Inspectorul Profir:  Grig Schiţcu
Principesa Soltana Ţuţubey:  Simona Constantinescu
Lilla:  Alla Tăutu 
Mati:  Eugenia Papaiani
Gina Castriş:  Olimpia Mâinea
Doamna în doliu:  Doina Urlăţeanu

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Gigi Groşanu
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Reportaj dramatic popular de Paul Everac

Regia artistică:  Otto Szombati Gille
Asistent regie:  Ion Abrudan
Scenografia :  Maria Haţeganu
Data premierei:  16 ianuarie 1975

Piesa „Viața e ca un vagon” se constituie ca o colecție de scenete cu o relativă autonomie, fiecare aducând în discuție un caz particular (dogmatismul, bovarismul, escrocheria, slugărnicia și altele). Pornind de la aceste situații, Paul Everac lărgește sfera problemelor pe care le abordează, militând cu ironie și vervă satirică pentru recunoașterea valorii supreme a muncii ca activitate indispensabilă realizării omului.

Eroul piesei, muncitorul Todor Frențiu de la Uzina de Vagoane din Arad, călătorind cu trenul într-un vagon la a cărui producere a contribuit și el, trece prin tot felul de întâmplări, majoritatea neplăcute, întâlnind o serie de persoane de o calitate discutabilă. Ca un Păcală modern, Frențiu privește toate neplăcerile cu un zâmbet superior, face haz de necaz și nutrește încrederea că până la urmă, lucrurile se vor termina cu bine pentru el; ceea ce, de altfel, se și întâmplă.

Distribuţia:

Todor Frenţiu:  Ion Abrudan
Catiţa Frenţiu:  Eugenia Papaiani
Tereza Schoner:  Anca Miere Chirilă
Hrizofenia Oghină:  Mia Popescu
Iulia Zâmbreşteanu:  Mariana Vasile
Ludmila Banciu:  Alla Tăutu
Stela Smântână:  Ana Popa, Kati Gábor
Eufrosina Daru:  Doina Urlăţeanu
Oficianta:  Florenţa Manea
Pavel Otlăcan:  Nicolae Toma
Simion Birău:  Octavian Uleu, Grig Schiţcu
Ilie Pârlea:  Eugen Ţugulea
Însoţitorul:  Ion Martin
Tovarăşul de la centru:  Ion Mâinea
Neamţul:  Laurian Jivan
Avocat Sădeanu:  Marcel Popa
Gheorghe Daru:  Marcel Segărceanu
Oacheşul:  Theo Cojocaru, Nicolae Barosan

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Rodica Branea
Lumini:  Vasile Blejan
Ilustraţia muzicală şi sonorizarea:  Dorel Olea

Comedie feerică în cinci acte şi nouă tablouri de Vladimir Maiakovski
Traducerea:  Tamara Gane

Regia artistică:  Alexandru Colpacci
Scenografia:  Paul Salzberger
Ilustraţia muzicală:  Cornel Pop
Data premierei:  17 noiembrie 1974

După mărturisirile autorului, materialul piesei provine din noianul de fapte mărunte întâlnite de-a lungul activităţii sale gazetăreşti şi publicistice. Punând în discuţie o serie de problematici cu teză, el sintetizează tema piesei drept „demascarea filistinismului contemporan”. O simplă lectură a piesei dezvăluie un plan al semnificaţiilor procomuniste, adecvate epocii în care a fost reprezentată. Cele două părţi ale piesei se petrec la o distanţă de 50 de ani, iar ironia şi satira dramaturgului, deşi în registre diferite, se păstrează la aceeaşi intensitate. Prisîpkin, proiectat din deceniul al treilea al secolului al XX-lea într-o lume pe care nu o mai recunoaşte jumătate de veac mai târziu, nu poate înţelege lumea sufocată de false principii şi candori. Imposibilitatea lui a comunica cu această lume nouă se soldează cu o profundă şi omenească disperare. La o a doua lectură, însă, piesa, aparent o pledoarie pentru comunism, se dovedeşte a fi o demistificare a acestuia: ploşniţa devine simbolul „omului de tip nou”, gata să îşi uite originea, să se supună spălării creierului, dar şi simbolul uriaşului Imperiu Sovietic, care a supt vitalitatea locuitorilor săi timp de aproape un secol.

Distribuţia:

Prîsipkin:  Eugen Harizomenov
Zoia Beriozkina:  Eugenia Papaiani
Elzevira Davidovna:  Mia Popescu, Ileana Iurciuc 
Rozalia Pavlovna:  Olimpia Mâinea
David Osipovici:  Grig Schiţcu, Ion Mâinea
Oleg Baian:  Ion Abrudan
Flăcăul desculţ:  Nicolae Barosan
Flăcăul cu cartea şi Inventatorul:  Laurian Jivan
Lăcătuşul:  Ion Martin
Fata:  Mariana Vasile
Domnişoare de onoare:  Doina Urlăţeanu, Anca Miere Chirilă
Cavaler de onoare:  Marcel Segărceanu
Musafirul:  Octavian Uleu, Grig Schiţcu
Pompier I:  Nicolae Barosan
Pompier II:  Laurian Jivan
Pompier III:  Theo Cojocaru, Mircea Constantinescu
Oratorul:  Marcel Segărceanu
Responsabilul cu ceremonialul:  Eugen Ţugulea
Directorul grădinii zoologice:  Nicolae Toma 
Profesorul:  Dorel Urlăţeanu artist emerit
Preşedintele:  Jean Săndulescu 
Precupeţe, Vânzătoare de ziare şi Infirmiere: Alla Tăutu, Anca Miere Chirilă, Doina Urlăţeanu, Ana Popa, Mariana Neagu 
Flaşnetar:  Florenţa Manea

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Gigi Groşanu
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

de Friedrich Dürrenmatt, după „Dansul morţii” de August Strindberg
Traducerea:  Nicolae Reiter

Regia artistică:  Otto Szombati Gille
Scenografia:  Eliza Popescu
Ilustraţia muzicală şi la pian:  Gheorghe Hausmann
Data premierei:  28 septembrie 1974

Pentru scrierea piesei „Play Strindberg”, Friedrich Dürrenmatt mărturiseşte că a preluat fabula şi ideea teatrală fundamentală din piesa „Dansul morţii” de August Strindberg. Încă din titlu, aşadar, se stabileşte o relaţie intertextuală cu piesa dramaturgului suedez ce înfăţişează ciocnirea furtunoasă dintre două fiinţe unite prin căsătorie, dar care, prin violenţă şi ură reciprocă, ajung să se distrugă una pe cealaltă. Pornind de la aceasta, Dürrenmatt creează o piesă originală: melodrama lui Strindberg se transformă într-o comedie neagră spirituală şi plină de haz, imagine comică a unei căsătorii lungi şi nefericite între un ofiţer şi o actriţă fără talent.

Distribuţia:

Alice:  Simona Constantinescu
Edgar:  Ion Mâinea
Kurt:  Marcel Popa

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Rodica Branea
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Piesă în două părţi şi cinci tablouri de Petru Vintilă

Regia artistică:  Sergiu Savin
Scenografia:  Maria Haţeganu
Data premierei:  17 august 1974

Dedicat celei de-a XXX-a aniversări a evenimentelor din 23 august 1944 și Congresului al XI-lea al P.C.R., spectacolul „Cine ucide dragostea?” „își propune să evoce evenimentele și atmosfera insurecției din august 1944. Piesa narează evenimente petrecute într-un orășel bănățean, încercând să evidențieze starea de spirit a oamenilor în acele zile de cumpănă istorică, participarea largă a celor mai diverse pături sociale la pregătirea și înfăptuirea actului insurecțional. Casa maiorului Felix Filimon reproduce la scară redusă situația generală din țară: o profundă nemulțumire față de situația existentă, presentimentul unei iminente schimbări, pentru a cărei realizare unii s-au înregimentat conștient în luptă (Aurel), alții aderă de îndată ce li se oferă ocazia (Felix, Zeno, Zenovia), în timp ce alții (Caius) se mulțumesc cu ridicole și sterpe memorii la autoritățile fasciste, redactate sub supravegherea siguranței. Prezența luptătorilor comuniști Octavian și Coriolan va polariza voința și acțiunile tuturor celor dornici să lupte împotriva fascismului, tuturor celor care doreau țării un alt destin.” (Dumitru Chirilă în Revista „Familia”).

Distribuţia:

Felix:  Marcel Segărceanu
Adela:  Alla Tăutu
Caius:  Nicolae Toma
Zeno:  Theo Cojocaru
Aurel:  Ion Abrudan
Olguţa:  Mariana Vasile
Coriolan:  Ion Martin 
Octavian:  Eugen Harizomenov
Zenobia:  Eugenia Papaiani
Vartiadis:  Ion Mâinea

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Rodica Branea
Lumini:  Vasile Blejan
Ilustraţia muzicală:  Cornel Pop
Sonorizarea:  Dorel Olea

Recital George Bacovia

Interpretare şi regie artistică:  Octavian Uleu
Scenografia:  Tatiana Manolescu Uleu
Data premierei:  7 martie 1974

Conștient de originalitatea și modernitatea liricii bacoviene, de valoarea sa de reper esențial în cultura română, actorul Octavian Uleu mărturisește în caietul-program al spectacolului emoția vie resimțită la lectura mereu reluată pe parcursul unui sfert de veac, a operei poetului. „Adept al sobrietății care emană din creația autorului „Plumbului”, constrângându-ne la o anumită interpretare bazată pe gravitate și reculegere”, actorul a dat glas poeziei fără adjuvantul altei arte, cu excepția unui foarte discret fundal sonor. Recitalul a cuprins 31 de poezii din volumele „Plumb”, „Scântei galbene”, „Cu voi” și „Comedii în fond”.

Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Spectacol café-théatre
Recital Octavian Goga

Interpretare şi regie artistică:  Anca Miere Chirilă
Scenografia:  Eliza Popescu
Muzica:  Mihai Vasilescu
Data premierei:  20 septembrie  1973

Tradiţia café-théâtre-ului orădean a continuat în stagiunea 1973-1974 cu recitalul susţinut de Anca Miere-Chirilă, „Bolnăvit de doruri multe”, alcătuit ca un colaj de texte din poezia de dragoste şi cea socială a lui Octavian Goga.

Spectacol muzical umoristic
Scheciuri de Valentin Silvestru, A.Kuklianski, A.Hait, Elisabeta Pop, Eugen Ţugulea, Dumitru Chirilă,  Viorel Horj, M.Maximilian, Grig Schiţcu

Regia artistică:  Dorel Urlăţeanu artist emerit
Scenografia:  Eliza Popescu
Coregrafia:  Augustin Molnár
Muzica şi conducerea muzicală:  Adi Braun
Data premierei:  28 iunie 1974

Subintitulat „Tentativă de spectacol revuistic… cu de toate”, „Hop și noi … într-o revistă” („Că la proză nu prea vine lumea…”) a grupat momente muzicale și coregrafice, texte și cuplete umoristice precum: „Sub același acoperiș”, „Radiografia”, „Prânz agitat”, „La o halbă”, „Fiul recunoscător”, „Oradea, orașul nostru drag”, „Cum s-a făcut Grigore covrigel”, „Interviul”, „Snobii la teatru”.

Interpreţi:

Nicolae Toma
Grig Schiţcu
Ion Abrudan
Nicolae Barosan
Doina Urlăţeanu
Ion Martin
Ion Mâinea
Anca Miere Chirilă
Theo Cojocaru
Mia Popescu
Marcel Popa
Francisc Belényi
Kati Gábor
Ladislau Tolnai Tank
Eugenia Papaiani
Mariana Vasile
Augustin Molnár (dansator)

Orchestra: Anton Mureşan, Gabriel Popovici, Zoltán Mező, Puiu Dobran, Anton Schisler, Augustin Vertan, Iosif Balogh