de Guilherme Figueiredo
Traducerea:  Miron – Lasernon – Vincze

Regia artistică:  Szombati Gille Otto
Asistent regie artistică:  Mihai Păunescu
Scenografia:  Eliza Popescu
Data premierei:  11 noiembrie 1971

Piesa scriitorului brazilian Guilherme Figueiredo nu este o prelucrare a celebrei fabule, ci o reconsiderare poetică şi critică a acesteia. Pornind de la viaţa fabulistului Esop şi reconstituind o serie de întâmplări şi figuri din jurul său (stăpânul Xantos, soţia sa, Cleia, roaba Melita), piesa se transformă într-o subtilă pledoarie pentru pace şi libertate. Sclipirile minţii geniale a robului Esop contrastează cu privarea de libertate  şi demnitate, considerate unicul cadu în care personalitatea umană se poate afirma deplin. După mărturisirea regizorului, piesa este numai aparent o comedie, fiind de fapt străbătută de un puternic fior tragic.

Distribuţia:

Esop:  Eugen Harizomenov
Cleia:  Simona Constantinescu
Xantos:  Toma Nicolae
Melita:  Virginia Rogin
Agnostos:  Eugen Ţugulea
Etiopianul:  Nicolae Barosan

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Agy Segărceanu

de Horia Lovinescu

Regia artistică:  Alexandru Colpacci
Scenografia:  Maria Haţeganu
Ilustraţia muzicală:  Adi Braun
Data premierei:   8 octombrie 1971

„Omul care…” de Horia Lovinescu se inspiră din acţiunile lucrătorilor în serviciile de securitate, fiind o pledoarie comunistă pentru vigilenţă revoluţionară, apărarea secretelor şi a interesului general de stat. Stilul piesei o apropie de genul poliţist şi utilizează numeroase din convenţiile acestui tip de scrieri: acţiunea se petrece în ţară şi în străinătate şi abundă în răsturnări spectaculoase de situaţie şi lovituri de teatru. Dincolo de acestea, subiectul punctat de aventură dobândeşte valoarea unei dezbateri etice despre problemele orânduirii socialiste.

Distribuţia:

Paciurea:  Dorel Urlăţeanu artist emerit
Focşa:  Eugen Ţugulea
Pădureţ:  Marcel Segărceanu
Crainic:  Grig Schiţcu
Paraponţu:   Mircea Olariu, Mihai Păunescu 
Corbuţu:  Ion Abrudan
Matei Albu:  George Pintilescu
Albert:  Nicolae Barosan, Geo Nune
Eliza:  Enikő Óss, Ruxandra Sireteanu
Medicul:  Ion Martin 
David:  Emil Schmidt, Nicolae Barosan
Şeful şi Ministrul:  Carol Lavotta
Maiorul Brown:  Corneliu Zdrehuş
Dorval şi Ataşat cultural:  Octavian Uleu
Dan Zamcea:  Eugen Harizomenov
Sanda Albu:  Dorina Păunescu
Fredi Poluxis:  Jean Săndulescu
Colonelul Pârvulescu:  Nicolae Toma
Maiorul Mironescu:  Grig Dristaru
Căpitanul Constantin:  Gheorghe Stana
Veta:  Ana Popa
Înaltul personaj:  Ion Mâinea
Doamne invitate la cocktail:  Olimpia Mâinea, Alla Tăutu, Anca Miere Chirilă, Simona Constantinescu, Marlena Prigoreanu, Virginia Rogin, Doina Ioja
Un chelner:  Geo Nune

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Sofica Spoială
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

de Alecu Popovici

Regia artistică:  Dorel Urlăţeanu artist emerit
Scenografia:  Eliza Popescu
Muzica:  Vasile Veselovschi
Conducerea muzicală:  Ioan Danko
Coregrafia:  Any Ungureanu
Data premierei:  1971

Distribuţia:

Bunicul:  Dorel Urlăţeanu artist emerit, Grig Schiţcu
Tatăl:  Jean Săndulescu, Grig Dristaru
Alex:  Elisabeta Jar, Dorina Păunescu, Ana Popa
Femeia şarpe:  Doina Urlăţeanu
Zebra:  Corneliu Zdrehuş
Urson:  Ben Dumitrescu, Ion Martin
Pantera:  Geo Nune
Tigrul:  Gheorghe Stana
Leul:  Olimpia Mâinea
Un-doi-trei:  Marcel Segărceanu
Pompel:  Ion Abrudan
Un căţel:  Ani Ungureanu
Un şoricel:  Nagy Marta
O pisică:  Gabriela Teodorescu

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Sofica Spoială
Lumini:  Vasile Blejan

Farsă atroce în două părţi de Aurel Baranga
Premieră absolută

Regia artistică:  Marietta Sadova
Asistent regie:  Alla Tăutu
Scenografia:   Tatiana Manolescu Uleu
Data premierei:  27 mai 1971

Piesă plină de fervoare şi vivacitate, „Interesul general” ia în obiectivul satirei organizarea dintr-un minister. Din piesă transpare îndemnul la responsabilitatea civică, pe care trebuie să şi-o asume cei care au primit încrederea poporului şi sunt numiţi în funcţii înalte. Implicit, piesa se transformă într-un rechizitoriu adresat demagogiei, birocraţiei stupide, servilismului jenant, parvenirii clădite pe practici reprobabile. Modalitatea dramatică folosită este cea a ateatrului în teatru, iar rezolvarea finală evită happy-end-ul superficial şi concluziile moralizatoare.

Distribuţia:

Regizorul:  Nicolae Barosan
Aurelia Ţintoca:  Simona Constantinescu
Toma Hrisanide:  Nicolae Toma
Plătică:  Octavian Uleu
Tanţi:  Anca Miere Chirilă
Lucia Felicia Popescu Hrisanide:  Gina Nicolae
Sfinţescu:  Ion Martin
Linte:  Grig Dristaru 
Ion Carapetrache:  Ion Mâinea
Bocioacă:  Mircea Olariu
Mihăilescu:  Dalma Simionescu

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Nelli Bolocan
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Piesă în două acte de Edward Albee
Traducerea: Antoaneta Ralian
Premieră pe ţară

Regia artistică:  Marietta Sadova
Scenografia:  Eliza Popescu
Data premierei:  22 aprilie 1971

Debutul piesei „Totul în grădină” (plasată la sfârşitul anilor 1960, într-o suburbie americană obişnuită) este realizat în stilul comediei de moravuri şi aduce în prim-plan cuplul Jenny şi Richard, preocupaţi de problema fiecărui om de rând: prea multe facturi de plătit şi bani insuficienţi pentru a o face. În continuare, însă, piesa ridică numeroase întrebări grave: cât de departe este dispus omul să meargă pentru a obţine aceşti bani? Cu ce preţ? Eşti dispus să îţi foloseşti trupul? Dar trupul apropiaţilor tăi?

Din senin, Dna Toothe îi oferă lui Jenny posibilitatea de a câştiga mai mulţi bani decât au avut vreodată, de a-şi cumpăra maşina de tuns iarba, sera şi alte obiecte de lux pentru grădină şi pentru casă pe care şi le-au dorit atât de mult. Peste un timp, Richard înţelege cu stupoare că banii agonisiţi de soţie provin din prostituţie, dar îşi maschează oroarea şi dezgustul pentru a menţine aparenţa respectabilităţii familiei. Mai mult, el înţelege că şi soţiile prietenilor sunt implicate în acelaşi gen de activitate, iar soţii lor cunosc şi chiar încurajează această practică. Ei sunt gata nu doar să o justifice, ci chiar şi să o susţină, găsind mijloace pratice de a muta bordelul atunci când vechiul sediu e ameninţat cu închiderea. Devastat, Richard trebuie să îşi asume partea în vina colectivă pentru producerea acestei tragedii.

Distribuţia:

Richard:  Ion Mâinea
Jenny:  Elisabeta Jar
Roger:  Geo Nune
Jack:  Jean Săndulescu
Doamna Toothe:  Maud Mary
Chick:  Ben Dumitrescu
Beryl:  Doina Urlăţeanu
Gilbert:  Octavian Uleu
Luise:  Olimpia Mâinea
Perry:  Marcel Segărceanu
Cinthya:  Simona Constantinescu

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Sofica Spoială
Sonorizarea:  Dorel Olea

Baladă de Silvia Andreescu şi Theodor Mănescu

Regia artistică:  Otto Szombati Gille
Decor:  I.Géza Bíró
Costume:  Maria Haţeganu
Data premierei:  15 martie 1971

„Balada” dramatică a Silviei Andreescu şi a lui Theodor Mănescu este o piesă despre lupta ilegală a comuniştilor care pune în antiteză, cel puţin aparent, două personaje: o ordonanţă şi colonelul-magistrat pe care trebuie să îl predea viu şi nevătămat în mâinile tovarăşilor. Ordonanţa este un vechi luptător comunist, iar colonelul suferă de toate tarele militarului burghez, în spatele cărora se ascund, de fapt, merite în lupta antifascistă, pe care puţini le cunosc. În ajunul zilei de 23 august 1944, cei doi străbat împreună un drum plin de peripeţii, de-a lungul căruia se sprijină reciproc, cultivând încrederea în semeni, dar şi simţul datoriei. Finalul piesei punctează acţiunea cu versuri populare şi comentarii foclorice, menite a proiecta desfăşurarea evenimentelor pe un fundal mitic.

Distribuţia:

Ofiţerul:  Nicolae Toma
Ordonanţa:  Eugen Ţugulea
Mama:  Alla Tăutu
Femeia:  Gina Nicolae
Balint:  Ion Abrudan
Cerşetorul:  Ion Martin
Anchetatorul:  Mircea Olariu

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Agy Segărceanu
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizare:  Dumitru Olea

Comedie în două acte – cu muzică, cuplete şi dans – de I.L.Caragiale

Regia artistică:  Mihai Raicu
Asistent regie:  Jean Săndulescu
Scenografia:  Maria Haţeganu
Cuplete:  Nicolae Popeneciu
Muzica şi conducerea muzicală:  Mihai Vasilescu
Data premierei:  20 februarie 1971

„O noapte furtunoasă”, cunoscuta piesă a lui I.L.Caragiale evocă un timp nu prea îndepărtat şi deloc idealizat, un timp în care caracterele umane oglindesc moravuri şi situaţii absolut hilare, demne de subliniat, întrucât putem regăsi tipologii actuale, făcând doar un mic exerciţiu de recunoaştere. Jupân Dumitrache Titircă, zis şi Inimă-Rea, căpitan în garda civilă şi militant politic liberal, este un om care se respectă şi vrea să fie respectat, cu precădere în „onoarea lui de familist”. Foarte revoltat din pricina „bagabonţilor” care au umplut lumea, Dumitrache îi povesteşte amicului Nae Ipingescu cum de două săptămâni, un „amploiat” îi fierbe zilele, uitându-se după cucoane: Veta – soţia şi Ziţa – cumnata sa. Veta, însă, căsătorită de tânără cu Dumitrache, bărbat „copticel”, are o aventură amoroasă cu Chiriac, omul de încredere al căpitanului. Culmea comicului este atinsă când din stradă, Dumitrache, care îşi face rondul de noapte, îi strigă lui Chiriac, strâns îmbrăţişat cu Veta, să vegheze la onoarea lui de familist.

Actul al doilea este exploziv şi peripeţiile se succed vertiginos. Nimerind pe întuneric din greşeală în camera Vetei, Rică Venturiano, admiratorul Ziţei şi nimeni altul decât „bagabontul” urmărit de Dumitrache, este ajutat de Veta să scape de furia soţului gelos. În cele din urmă, intrusul e prins, dar totul se termină cu bine. Pentru Dumitrache, alianţa prin căsătoria Ziţei cu Rică, student în drept şi publicist vehement, i se pare salutară. Când lucrurile par potolite şi furtuna iscată de un număr de casă întors e potolită pe deplin, Jupân Dumitrache mai are o ultimă tresărire a „ambiţului”, scoţând din buzunar legătura de gât găsită în patul nevestei. Chiriac dă însă, explicaţiile necesare: „Aş! Ado-ncoa, jupâne; asta-i legătura mea, n-o ştii dumneata?”. Marea fineţe constă în faptul că nu vom şti niciodată dacă Dumitrache cunoaşte sau nu adevărul acesta picant privitor la viaţa sa de familie.

Montarea din 1970 a cunoscutului text caragialian a adus ca noutate includerea unor cuplete muzicale create de actorul sătmarean Nicolae Popeneciu. Introducerea acestora a fost considerată binevenită, ele fiind o continuare a replicii personajelor, o subliniere a lor, adăugând culoare şi antren acţiunii scenice.

Distribuţia:

Jupân Dumitrache:  Octavian Uleu
Nae Ipingescu:  Marcel Segărceanu
Chiriac:  Ion Mâinea
Spiridon:  Grig Dristaru
Rică Venturiano:  Gheorghe Stana
Veta:  Olimpia Mâinea
Ziţa:  Anca Miere Chirilă, Gina Nicolae 
Interpreţi cuplete:  Gina Nicolae, Ion Martin, Grig Schiţcu, Ana Popa
Dansatoare:  Ani Ungureanu, Marta Nagy

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Sofica Spoială
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Comedie de  Bertolt Brecht
Traducerea:  Mariana Şora şi Mircea Şeptilici

Regia artistică:  Alexandru Colpacci (debut)
Scenografia:  Dan Erceanu
Data premierei:  19 decembrie 1970

Convingerea de la care porneşte piesa „Dispariţia lui Galy Gay. Un om = un om” este că personalitatea umană poate fi demontată şi reasamblată înapoi ca o maşină, fără ca prin aceasta omul să piardă ceva. Ni se propune, aşadar, o experienţă ciudată, prin care docherul blând şi inofensiv Galy Gay va fi transformat în soldatul Jeraiah Jip. Într-o seară ca toate celelalte în India, Galy Gay pleacă de acasă cu gândul să cumpere un peşte pentru nevoile casnice. El întâlneşte trei soldaţi englezi care, pentru a nu fi sancţionaţi, îi cer să participe alături de ei la apelul de seară, în locul unui camarad dispărut. Reticent la început, Galy Gay acceptă, fiind incapabil de a spune NU. Aventura sa devine astfel o consecinţă mai întâi a naivităţii, apoi a neputinţei, căci odată intrat în postura soldatului Jip şi răspunzând „prezent” la apel, eul lui anterior încetează să mai existe. El îşi va schimba treptat caracterul şi personalitatea, trecând prin momente de violenţă extremă, fiind confruntat chiar cu plutonul de execuţie. Bărbatul paşnic de la început, dezarmant de docil, va ucide în final oameni nevinovaţi, în timpul asaltului unei fortăreţe. Astfel, piesa pare să sugereze că în economia alcătuirii lumii, oamenii cu personalităţile lor sunt interschimbabili.

Anticipând într-un fel arta spălării creierului, Brecht a personificat în Galy Gay victima tipică a procesului de dezumanizare prin standardizare, masificare, înregimentare într-o structură destinată violenţei şi distrugerii. Într-adevăr, la momentul scrierii piesei, autorul era preocupat de evoluţia omului care îl poate transforma pe inocent într-o maşinărie de război. Imprecaţia de la final e un rechizitoriu adresat tuturor celor care seamănă sămânţa războiului în lume: „Să n-aveţi parte de odihnă niciodată şi să mergeţi din război în război, să umblaţi pe tot pământul şi niciun loc de pe pământ să nu vă primească. Să vă îngheţe zăpezile munţilor şi să vă ardă nisipul deşerturilor şi niciodată să nu vă mai întoarceţi de unde aţi plecat!”

Distribuţia:

Galy Gay:  Nicolae Toma
Nevasta:  Doina Ioja
Uria:  Ion Mâinea
Jip:  Grig Dristaru
Jesse:  Ben Dumitrescu
Polly:  Octavian Uleu
Wank:  Gheorghe Stana
Fairchild:  Ion Abrudan
Begbick:  Gina Nicolae
Mah-Sing:  Grig Schiţcu
Soldat I:  Ion Martin
Soldat II:  Geo Nune
În figuraţie:  întregul colectiv al secţiei române.

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Sofica Spoială
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Spectacol-coupé de trei comedii într-un act
Adaptarea: Emanoil Enghel

Scenografia  întregului spectacol: Maria Haţeganu
Data premierei: 12 decembrie 1970

Într-un orășel anonim de provincie, tânăra Olimpia este membră ferventă a unor cercuri progresiste ce militează pentru emanciparea femeii. Unchiul ei, Târgovișteanu, nu înțelege această implicare a fetei în activități care le fac pe femei să neglijeze treburile casei și alte atribuțiuni tipic feminine. De aceea, el cere sfatul doctorului Ursulescu, care îi indică drept remediu al acestei stranii maladii, căsătoria. Olimpia însă nici nu vrea să audă de așa ceva și nu se arată interesată de niciun pretendent… până la apariția lui Marin, care promite să o combată la adunarea societății feministe care are loc chiar la ea acasă. La apariția lui Marin la reuniune, Olimpia uită subit tot discursul meșteșugit pregătit cu multă osteneală înainte și leșină de emoție chiar în brațele admiratorului ei. Când acesta își declară sentimentele și intențiile de a o lua de soție, Olimpia dă uitării toate elanurile feministe, promițând că va fi cea mai destoinică nevastă din câte s-au mai văzut.

Zoe
Comedie într-un act, după Yves Mirand
Regia artistică:  Jean Săndulescu
Distribuţia:
Dl.Popescu:  Jean Săndulescu
D-na Popescu:  Olimpia Mâinea
Zoe:  Ana Popa
Urziceanu:  Marcel Segărceanu

Trei doctori
Comedie într-un act, localizare din limba germană de Virginia Vlaicu
Regia artistică:  Eugen Ţugulea
Distribuţia:
Bălteanu:  Octavian Uleu
Adela:  Doina Urlăţeanu
Nelli:  Ana Popa
Adrian:  Geo Nune  
Ionescu:  Gheorghe Stana
Dr.Giorgian:  Ion Abrudan
Ion:  Ion Martin

Gărgăunii dragostei
Comedie într-un act de Iosif Vulcan
Regia artistică:  Dorel Urlăţeanu artist emerit
Distribuţia:
Tîrgovişteanu:  Marcel Segărceanu
Dr. Ursulescu:  Mircea Olariu, Dorel Urlăţeanu artist emerit
Gogu:  Geo Nune
Anica:  Ana Popa
Olimpia:  Simona Constantinescu
Marin:  Ion Abrudan
Joiţa:  Anca Miere Chirilă
Riţa:  Doina Urlăţeanu
Lucsiţa:  Olimpia Mâinea
Dora:  Alla Tăutu
Betty:  Ildikó Kiss

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Agy Segărceanu

Comedie în trei acte de Virgil Stoenescu

Regia artistică:  Nicoleta Toia
Asistent regie:  Ion Abrudan
Scenografia:  Tatiana Manolescu Uleu
Ilustraţia muzicală:  Zoltán Boros
Data premierei:  1 octombrie 1970

„Nu cunosc nimic mai tulburător, mai contradictoriu, mai incert şi mai insolit decît ființa în continuă frămîntare a omului tînăr. Ard într-însul mii de între­bări, de visuri şi ambiții grandioase. Clocotesc într-însul imense energii potenţate, care stau gata să explodeze în isprăvi prometeice, unice, uluitoare — uneori de­concertante, alteori reprobabile — dar întotdeauna înnobilate de prețul uriaş aruncat — cu o inconştientă generozitate — de către acest tînăr în balanţă şi care este propriul lui destin, propria lui viață.

Un asemenea personaj este Dinu, eroul comediei mele „Moartea ultimului golan”. De fapt personajul acesta poartă o emblemă falsă. Dinu nu e golan. El se joacă de-a golănia. O arborează ca pe un fel de blazon nobiliar. Sub acest blazon se ascunde însă o nemărturisită seriozitate. Nemărturisind-o, Dinu se defineşte ca un timid. Şi nu de puține ori asemenea oameni îşi convertesc timiditatea într-un ci­nism foarte bine disimulat. Desigur că Dinu plăteşte un greu tribut firii sale superfi­ciale şi ariviste. Poate e prea grăbit să găsească un răspuns la complicatele întrebări pe care viața le pune înaintea unui tînăr. Poate metodele la care recurge ca să-şi ajungă scopul sînt potrivnice eticii societăţii noastre. Dar măcar un singur lucru nu i se poate contesta eroului meu: curajul sincerităţii! O sinceritate crudă, dureroasă, atunci cînd omul este confruntat cu propriile lui greşeli.” (Virgil Stoenescu în caietul-program al spectacolului)

Distribuţia:

Dinu:  George Pintilescu, Nicolae Barosan
Fony:  Grig Dristaru
Laura:  Gina Nicolae
Gina:  Andra Teodorescu, Ana Popa
Monţi:  Ana Popa, Ildikó Kiss
Ministrul:  Nicolae Toma
Valentin:  Marcel Segărceanu
Pomoje:  Ion Abrudan

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Sofica Spoială
Sonorizarea:  Dorel Olea

Dramă în trei acte de I.D.Sîrbu

Regia artistică:  Otto Szombati Gille
Asistent regie:  Gheorghe Stana
Scenografia:  I. Géza Bíró
Data premierei:  12 septembrie 1970

„Arca bunei speranţe” întreprinde, în termenii arhetipali ai parabolei convertite în expresie teatrală, o meditaţie asupra destinului omenirii, aflate pe arca simbolică a propriei sale istorii. Corabia lui Noe pluteşte singură, pierdură în hula şi în noaptea fără margini.Legenda biblică devine pretext pentru a înfăţişa mobilurile profunde care pun în mişcare energiile istoriei: lupta eternă dintre speranţa în viitor şi forţele întunericului, ale orgoliului, setea de dominaţie, disperarea neputincioasă. Personajele piesei reprezintă câte una din taberele aflate în conflict. Sem este forţa obscură, elementară, întemeiată pe principiul dreptului celui mai puternic; Ham întruchipează dezumanizarea acelei părţi a ştiinţei moderne al cărei scop nu este fericirea omenirii, ci supremaţia asupra universului; Jafet, fratele cel mai mic caută un semn pozitiv, o legătură cu umanitatea, o lume posibilă. Apariţia femeii Ara, investită cu virtuţile născătoarei de umanitate, stârneşte vrajbă, iscă patimi şi ambiţii latente până atunci. În cele din urmă, Noe şi perechea lui, Bătrâna, se sting, cei doi fraţi ai ambiţiilor deşarte pier şi ei, rămânând numai Ara şi Jafet, întruchipând speranţa într-o lume viitoare. Încărcatura filozofică a piesei sugerează că frumuseţea, înţelepciunea, omenia, iubirea sunt valori care există şi rămân pentru a germina mai departe în spaţiul dat al corăbiei ce simbolizează lumea.

Distribuţia:

Noe:  Dorel Urlăţeanu artist emerit
Noah:  Alla Tăutu
Sem:  Eugen Ţugulea
Ham:  Jean Săndulescu
Jafet:  Nicolae Barosan
Ara:  Elisabeta Jar
Protos:  Ion Martin

Spectacol café-théatre
Recital de poezie şi cântece din Bihor, din texte culese de Ion Bradu
Data premierei:  14 mai 1970

Regia artistică:  Corneliu Zdrehuş
Scenografia:  Eliza Popescu
Acompaniază:  Mihai Vasilescu

Interpretează:  Anca Miere Chirilă

„Alină-te, dor, alină” a continuat seria spectacolelor de café-théâtre, instituind în cadru intim o formă de comunicare lirică substanţială. Recitatul Ancăi Miere-Chirilă a fost alcătuit dintr-o selecţie de texte pe tema dragostei, culese din cartea „Alină-te, dor, alină” a folcloristului bihorean Ion Bradu. Sentimentul iubirii este surprins de la prima lui înmugurire până la chinul mistuitor ascuns sau dezvăluit cosmosului întreg.  Universul folcloric este restituit în dimensiunea lui integrală prin combinarea versului şi a muzicii, subliniind fidel coordonatele sufleteşti ale creatorului anonim.

Spectacol café-théatre din scrierile lui Teodor Mazilu

Regia artistică:  Ion Mâinea
Scenografia:  Tatiana Manolescu Uleu
Data premierei:  12 mai 1970

Spectacolul „Cerc vicios” grupează patru din cele cinci scenete ale lui Teodor Mazilu cunoscute sub titlul „Tandreţe şi abjecţie”: „Pălăria de pe noptieră”, „Cicatricea”, „O plimbare cu barca” şi „Cerc vicios”. Regia a fost semnată de Ion Mîinea, în acelaşi timp şi interpretul principal în toate scenetele. Acestea sunt diferite ca profil, dar legate organic prin mesajul transmis: critică a iresponsabilităţii omului faţă de propria persoană. Peste fondul lui sufletesc generos, se depune adesea un strat de conformism social supărător, care îl predispune la o existenţă îndepărtată de cea firească. Aceasta este pendularea între tandreţe şi abjecţie, care este nu criticată sau satirizată, ci dezvăluită pur şi simplu.

Pălăria de pe noptieră
Distribuţia:
Demeter:  Ion Mâinea
Mama:  Doina Urlăţeanu
Un prieten:  Marcel Segărceanu
Balerina:  Gina Nicolae

O plimbare cu barca
Distribuţia:
Marinescu:  Ion Mâinea
Cecilia:  Gina Nicolae

Cicatricea
Distribuţia:
Alecu:  Ion Mâinea
Drăgan:  Marcel Segărceanu

Cerc  vicios
Distribuţia:
Olaru:  Ion Mâinea
Anişoara:  Doina Urlăţeanu
Zamfir:  Marcel Segărceanu

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Geta Barosan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Comedie în trei acte de Ilie Păunescu şi Paul Aristide
Premieră absolută

Regia artistică:  Mihai Raicu
Asistent regie:  Eugen Ţugulea
Scenografia:   Stelian Anton
Data premierei:  16 mai 1970

Acţiunea comediei „Salată de capete” se petrece într-o ţară imaginară, Metropolitania. Pe şosea are loc un accident de maşină, care le permite îngerilor să facă o glumă ale cărei consecinţe sunt greu de prevăzut. În accident, Palace, proprietar de hotel din capitală şi şoferul acestuia, Pepi, îşi pierd capetele. Îngerul păzitor al lui Palace, Mironmarimora, e puţin beţiv şi comite o greşeală tehnică: îi învie pe cei doi, dar, din greşeală, le schimbă capetele: capul lui Palace cel alb îl primeşte şoferul negru şi invers. De aici încep confuziile şi intriga bizară a comediei. Pe unul dintre eroi îl aşteaptă o mare moştenire. Dar cine ştie care e adevăratul moştenitor: cel care are trupul original sau capul original? Al căruia este frumoasa Blanca? Spectacol plin de metafore, „Salată de capete” face un apel la cultivarea personalităţii şi la acumularea acelor bogăţii care vor rămâne valori statornice – inteligenţa şi umanismul.

Distribuţia:

Galumpia:  Ana Popa
Miromarimora:  Elisabeta Jar
Pallace:  Nicolae Barosan
Pepi:  Grig Dristaru
Toramilia:  Simona Constantinescu
Blanca:  Doina Ioja
Asasinul:  George Pintilescu
Preşedintele:  Nicolae Toma
Primul procuror:  Radu Voicescu
Fotoreporterul:  Ben Dumitrescu
Margonia:  Anca Miere Chirilă
Corifeea:  Alla Tăutu
Corul îngerilor păzitori:  Ibolya Csíky, Mária Rácz, Annamária Biluska

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Agy Segărceanu
Sonorizarea:  Dorel Olea

Comedie în trei acte de Oscar Wilde
Traducerea:  Alexandru Alcalay şi Sima Zamfir

Regia artistică:  Farkas Ştefan şi Jean Săndulescu
Scenografia:  Maria Haţeganu
Data premierei:  19 aprilie 1970

Comedia „Ce înseamnă să fii onest” dezvoltă în paralel poveştile a doi tineri gentlemeni englezi. Jack Worthing, copil găsit şi adoptat de un nobil, duce o viaţă dublă, fiind cunoscut drept tânăr respectabil şi responsabil pe domeniul său din Hertfordshire; ani de zile, el pretinde că avea la Londra un frate pe nume Ernest, care duce o viaţă scandaloasă, dedicată exclusiv plăcerilor. În realitate, Ernest este doar un alibi care îi permite lui Jack să plece în capitală de câte ori doreşte, probabil pentru a duce acelaşi tip de viaţă pe care îl critică în cazul fratelui său imaginar.

Prietenul său cel mai bun, Algernon Montcrieff, fermecător, plin de spirit şi inteligenţă, a inventat un prieten pe nume Bunbury, a cărui sănătate fluctuantă îi permite să se sustragă de la obligaţiile sociale neplăcute sau plictisitoare.

Lucrurile se complică când cei doi sunt angrenaţi în poveşti de dragoste ce se intersectează: Jack este îndrăgostit de Gwendolen, verişoara lui Algernon, care la rândul lui este îndrăgostit de Cecily, pupila lui Jack. Jocul identităţilor false riscă să devină periculos, căci amândouă fetele visează să se căsătorească cu un bărbat pe nume Ernest (Onest), care le inspiră încredere absolută. Singura speranţă a celor doi pretendenţi este preotul Chasuble, la care ei apelează în aceeaşi zi pentru a se boteza Ernest. Apariţia lui Lady Bracknell, mama lui Gwendolen şi a lui Miss Prism, guvernanta lui Cecily, declanşează un între lanţ de dezvăluiri, şantaje şi revelaţii, în urma cărora se dovedeşte că cei doi gentlemani sunt fraţi şi că nimic nu stă în calea fericirii celor două cupluri. În frenezia regăsirii identităţii, a rezolvării situaţiei pline de dedesubturi şi de descoperiri miraculoase, Jack mărturiseşte că a înţeles „ce înseamnă să fii Onest”.

Distribuţia:

John Worthing:  Ion Abrudan
Algernon Montcriff:  Gheorghe Stana
Chasuble:  Octavian Uleu
Marryman:  Grig Schiţcu
Lane:  Corneliu Zdrehuş
Lady Brecknell:  Olimpia Mâinea
Gwendolen:  Gina Nicolae
Cecily:  Andra Teodorescu
Miss Prism:  Maud Mary, Doina Ioja

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Geta Barosan

de Arthur Miller
Traducerea:  Sima Zamfir

Regia artistică:  Otto Szombati Gille
Scenografia:  Eliza Popescu
Data premierei:  14 martie 1970

Celebra piesă a lui Arthur Miller investighează atât conflictele din sânul unei familii, cât și teme generale precum valorile americane, eșecurile și iluziile lumii moderne. Drama lui Willy Loman demonstrează care este prețul încrederii oarbe în Visul American, însă într-o variantă deformată a sa, un fals mit construit în jurul materialismului epocii postbelice. Willy Loman, comis-voiajor fără succes, crede din toată inima că omul care știe să se facă plăcut în ochii celorlalți va avea o reușită neîndoielnică în afaceri și va dobândi confortul material oferit de stilul de viață modern. Aceasta e doar una din iluziile în care crede cu tărie. Incapacitatea lui de a înțelege diferența dintre vis și propria viață duce la alterarea relațiilor cu soția, Linda și cu cei doi fii, Biff și Happy. Alternările realitate-iluzie, trecut-prezent traduc și o degenerare a facultăților psihice ale lui Willy.

Efortul său de a crește fii perfecți se vede contrazis de realitate. Pentru Willy, Biff a fost întruchiparea tuturor posibilităților de a reuși în viață. Suita de eșecuri ale lui Biff în școală și în profesie, incapacitatea de a porni o afacere proprie, pe care Willy le înțelege ca un afront personal, ca o trădare a ambițiilor sale de părinte, îl înstrăinează pe fiu tot mai mult de părintele său.

Deși viața lui Willy Loman ar putea părea o înlănțuire de nereușite (inclusiv moartea sa, prin sinucidere la volan), dramaturgul Arthur Miller își consideră personajul „un om foarte curajos, care nu se oprește brusc la jumătatea drumului, ci gonește până la capătul lui, împreună cu visele sale.”

Distribuţia:

Willy Loman:  Dorel Urlăţeanu artist emerit
Linda:  Alla Tăutu
Biff:  Nicolae Barosan
Happy:  Ben Dumitrescu
Bernard:  Gheorghe Stana, Ion Martin
Femeia:  Doina Urlăţeanu
Charley:  Eugen Ţugulea
Unchiul Ben:  Mircea Olariu
Howard Wagner:  Nicolae Toma
Jenny:  Anca Miere Chirilă
Stanley:  Marcel  Segărceanu
Domnişoara Forsythe:  Elisabeta Jar
Letta:  Ana Popa

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Agy Segărceanu
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Piesă în două părţi de Ionel Hristea

Regia artistică:  Eugen Ţugulea
Scenografia:  Maria Haţeganu
Data premierei:  februarie 1970

Acţiunea piesei „Un loc rămas liber” se petrece în spaţiul minuscul al unei cuşete de tren, în care se intersectează, pasager, El şi Ea. Călătoria este pretextul unor discuţii ce abundă în maxime şi cugetări aproape filozofice despre problematici etern valabile, precum: familia şi societatea, singurătatea, dragostea platoniciană, gelozia, idealurile, toate convergând spre întrebarea supremă – există oare fericire?

Distribuţia:

Ea:  Elisabeta Jar
El:  George Pintilescu, Eugen Ţugulea
Ceferistul:  Marcel Segărceanu

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleur:  Agy Segărceanu
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Comedie în două acte de Calderón de la Barca
Traducerea:  Val Săndulescu şi Mariana Crainic

Regia artistică:  Nicoleta Toia
Scenografia:  Tatiana Manolescu Uleu
Data premierei:  24 ianuarie 1970

„Casa cu două intrări”, una dintre cele mai spirituale comedii ale prolificului scriitor spaniol, este un spectacol conceput în cheie ludică, ideea de joacă fiind nota sa specifică. Dacă o casă are două intrări, înăuntrul ei se pot petrece multe lucruri neprevăzute: oamenii intră pe o poartă şi până să fie găsiţi, dispar pe cealaltă. E foarte greu de păzit o casă cu două intrări, mai ales când înăuntru se află o fată de măritat. Complicata poveste de dragoste care se naşte include, în buna tradiţie a commediei dell’arte, o serie de confuzii, neînţelegeri, deghizări, secrete. Se sugerează chiar că izolarea tradiţională a femeilor poate produce dezordine şi pune în pericol dragostea şi prietenia. În final, cu ajutorul slugilor dezgheţate, înţelepte şi iscusite – deşi nu întotdeauna sincere – totul revine în matca normalului şi fiecare îşi găseşte perechea, spre buna-dispoziţie a spectatorului, antrenat în ritmul vioi şi alert al piesei.

Distribuţia:

Don Felix:  Ion Abrudan
Lisardo:  Ion Mâinea
Fabio:  Octavian Uleu
Calabazas:  Grig Dristaru
Herrera:  Grig Schiţcu
Laura:  Elisabeta Jar
Marcella:  Gina Nicolae
Silvia:  Ana Popa
Celia:  Andra Teodorescu
Lelio:  Ion Martin

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleur:  Sofica Spoială